Limanul
Limanul, iată,
apare-n zare.
Ce sărbătoare
pe-a mea fregată!
Râde-a mea ceată
nerăbdătoare
de-o debarcare
nemaisperată.
Vântul ce-adie
a ţărm miroase,
păduri stufoase
să vin mă-mbie.
În nostalgie-i
foşnet de coase
prin lanuri grase
de bucurie.
Ce farmec poartă-n
ea regăsirea!
Să-ţi vezi iubirea
crezută moartă,
să simţi că-ţi iartă
brusc rătăcirea
şi că-amintirea
nu te mai ceartă!
Sufletul cântă
când de pe faţă
lacrimi de gheaţă
surâsul zvântă.
Tristeţea-nfrântă
să râdă-nvaţă
când către viaţă
nava-mi se-avântă.
————————————–
Anatol COVALI
București
4 ianuarie 2019