Eterna sfâşiere
M-am deşirat şi-ntruna mă deşir
dintr-un nadir către un alt nadir
fără să-mi pese
că-n golul ce rămâne-n urma mea,
cândva, în timp, cu patimă voi ţese
o altă stea.
Nimic din ce-am pierdut nu s-a pierdut,
fiindcă mereu un altfel de-nceput
a fost în toate
în clipa când prezentul curajos
râdea, din meterezele sfărmate,
victorios.
Sunt sigur că destinul meu defunct
o virgulă-o să fie, nu un punct,
că o urmare
va fi la tot ce-n viaţă am trăit,
când orice bucurie trecătoare
m-a-ntinerit.
Căci simt în mine mult prea mult avânt
care devine-n orişice cuvânt
rostit de minte,
un murg înaripat cu care zbor
tot timpul din sorginte în sorginte,
din dor în dor.
————————————–
Anatol COVALI
București
5 iulie 2019