E vremea
Se schimbă stăpânii ca apa-n bazin.
Pe rând,ca la moară,stau mult sau puţin,
atât cât să-şi facă doritul preaplin.
Trufaşii şi şmecherii noştri ciocoi
n-au timp ca să vadă ce chin e în noi,
că ţara-i pe ducă şi zace-n nevoi.
Sunt aşi în palavre. Magiştrii-n minciuni
surâd şmechereşte când sunt moţiuni,
urlând că nu-s alţii să fie mai buni.
Ce-i drept, sunt canalii, dar nu-s proşti deloc
şi-au fost înzestraţi cu parşivul noroc
ce face cinstit dintr-un mare excroc.
N-au milă de ţară, de bietul popor
ce crede prosteşte în dragostea lor
în vreme ce dânşii se-mbuibă de zor.
În splendide vile trăiesc în huzur
o viaţă lipsită de orice cusur
sfidând sărăcia ce creşte în jur.
Nu văd că poporul, atât de bolnav
în urma domniei imperiului slav,
mai are puţin şi devine iar sclav.
Sau văd, dar în fond asta şi urmăresc
când fără de jenă mereu ne prostesc
spunând cât de mult ei de fapt ne iubesc.
Cumplite năpârci an de an am ales,
dar încă se pare că n-am înţrles
că ce-am semănat pân’ la urmă-am cules !
Mai e încă vreme şi încă putem
scăpa de cumplitul şi crudul blestem
de-a fi obligaţi doar otravă să bem.
Sfârşitul domniei acestor despoţi
atît de corupţi, de pătaţi şi de hoţi
a fost totdeauna şi e în noi toţi.
E vremea ca imnul să vi-l ascultaţi
şi din somnu-n care dormiţi ca drogaţi
cuprinşi de mânie să vă deşteptaţi !
1992
————————————–
Anatol COVALI
București