Ce-s anii mei?
Ce-s anii mei care s-au dus mereu
fără ca-n ei, cu ei, să fiu şi eu?
Unde pieriră
şi se risipiră
clipele care-au tins spre-un apogeu
din culmea cărui
mie să mă dărui
spre-a fi în tot şi-n toate corifeu?
Multe-s pierdute
sau neîncepute
fiindcă mi-a fost întruna greu la greu,
că totdeauna
am fentat furtuna
şi-am stat ascuns, speriat, în eul meu…
De-aceea anii
mi-s atât de stranii,
rămaşi la stadiul prim, de minereu,
o biată stîncă-n
care, sperând încă,
din când în când, ciopleşte Dumnezeu !
————————————–
Anatol COVALI
București
16 aprilie 2019