Anatol COVALI: Catrene albe*

2

Greierul cântă.
Furnica se opreşte
câteva clipe
ca să îşi şteargă fruntea.

3

Lumina lunii,
delicată maramă
pusă pe stele
ca iar să ne vrăjască.

4

Aprilie trist.
Florile de pe ramuri
înzăpezite
şi speriate de moarte.

5

O adiere
a trecut pe aproape
înmiresmată
şi cu rouă pe gene.

6

În cânt de păsări
se sărută-n poiană
flori şi albine
şi razele de soare.

7

Ploaie de vară.
Fete ce se cred nimfe
râd şi dansează
cu tinereţea-n sânge.

8

O magnolie
ne înfrumuseţează
clipa iubirii,
care de-abia începe.

9

Un brad pe culme.
În jurul său numai stânci.
Singurătate
în mine şi-n natură.

10

Ieri primăvară.
Când a fost vară, toamnă
că azi e iarnă,
e ger şi-ntruna ninge…

11

Octombrie , iar
îşi şterge de pădure
mii de peneluri
cu culori diferite.

12

Sub mii de stele
rătăcesc toată noaptea
de unul singur,
sub zdrențele tristeții.

13

Sfârşit de toamnă.
Primii fulgi de zăpadă
mă bat pe umeri
cerându-mi să le surâd.

14

Toamnă târzie.
Ca pomii din livadă
tristeţe scutur
din pomii amintirii.

15

Noapte de iarnă.
Mie mi-e cald, dar fulgii
tremurând de frig
îmi cer să-i iau în casă.

16

Sunt sigur că-ai fost.
Urmele paşilor tăi
sunt pe troiene
şi-ar vrea să îmi vorbească

17

Sute de garduri
care mă înconjoară
şi niciun pârleaz
pe care să mă caţăr.

18

Ce mare pictor
a zugrăvit pe dealuri
tabloul toamnei
în culori pastelate?

19

Privesc în transă
pământul însângerat.
Maci roşii pe câmp,
pe care-i simt şi-n mine.

20

O adiere
şi păpădiile plâng
după puful drag,
care mă înconjoară.

21

În zorii zilei,
cu picioarele goale
prin stropi de rouă
cu răcoare divină.

22

Cireşi în floare.
Şi vântul se opreşte
ca să le-admire
mirabila splendoare.

23

Două rândunici
stau triste lângă locul
unde-a fost cuibul,
casa lor părintească.

24

Regina nopţii
sărută cu miresme
Calea Lacte
ce clipește șăgalnic.

20 martie 2020

25

Soarele-aleargă
de-o viaţă după lună
şi nu o prinde
chiar dacă-o mai zăreşte.

26

Acelaşi pârleaz.
Ieri săream pe de-asupra,
astăzi mă caţăr
atent să nu alunec.

27

Privighetoarea
îşi învaţă lângă cuib
puii să cânte
şi cum spre-nalt să zboare.

28

Melcul cotobelc
se mută-n altă parte
cu casă cu tot,
încet şi fără grabă.

29

Pârâu limpede.
Nu i-a întâlnit încă
pe ai mei semeni,
cu a lor răutate.

30

Ploaia de vară.
În urma ei, splendoarea
curcubeului,
legământul iubirii.

31

Salcia plânge.
Sunt Floriile şi ea
are doar muguri
ce-abia se văd pe ramuri.

32

Pe-o bancă veche
sub cireşul în floare,
prima iubire
învaţă să sărute.

33

E primăvară.
Cu iarna în suflete
bătrâni pe alei
oftând din nostalgie.

34

Ameţită de
miresmele florilor
albina doarme
sau doar se odihneşte?

35

Mii de brânduşe
îmi zâmbesc şi m-anunţă
că primăvara
a învins iarna crudă.

36

Floarea soarelui
îşi zăreşte iubitul
şi dacă plouă
din norii negrii-ntruna.

37

Privighetoarea
cântă anul acesta
cu mult mai bine
şi pare fericită.

38

Firul de iarbă
se bucură când vede
că nu e singur
pe pajiştea-nflorită.

39

Doar o potecă
în pădurea în care
sunt numai cioturi
visând să-nmugurească.

40

Broasca, urcată
pe o frunză de nufăr
se crede-o zână
iubită de-un Făt-Frumos.

41

Vară. Arşiţă.
Florile ofilite
visează nouri
preschimbându-se-n ploaie.

42

Lângă cascadă
în miresmele apei
îmi spăl sufletul
împovărat de gânduri.

43

Toamnă târzie.
Liliacul a-nflorit
a doua oară
crezând că-i primăvară.

44

Se duc cocorii.
Natura îi priveşte
înlăcrimată
șoptind: La revedere!

45

Azi noapte pomii
şi-au pus pe ramuri stele
înmiresmate
de noua primăvară.

46

Natura n-are
momente de linişte
desăvârşită
nici măcar o secundă.

47

Omul. Duşmanul
de moarte al naturii
şi al lui însuşi
când crede c-o domină.

48

Calea Lactee
ar deveni pe Pământ
o potecuță
plină doar de bălării.

21 martie 2020

***

50

A căzut o stea.
Un suflet se grăbeşte
ca să o prindă
şi să o strângă-n braţe.

51

O buburuză
mi se urcă pe deget
şi zboară spre-apus
ca să-mi arate drumul.

52

Orice armăsar
devine până la urmă
o biată gloabă
la abatorul morţii.

53

Lacul albastru
împodobit cu nuferi.
Ţipăt de broaşte
ce se dorește doină.

54

Plutind în gânduri
lebăda vieţii mele
se pregăteşte
să cânte-ntâia oară.

55

Drumul acesta
plin de poteci îmi pare
un miriapod
pe care-îmi umblă viaţa.

56

Alb pretutindeni.
Nori deşi, imenşi şi negrii.
Fulgi mari şi veseli
se zbenguie prin mine

57

Florile-n glastre
privesc cu nostalgie
grădina-n care
ar fi vrut să trăiască.

58

Zgomot de drujbe.
Cuiburile zdrobite
sub copacii frânţi
de oameni fără suflet.

59

În colivie
pasărea-nlăcrimată
visează zboruri
prin splendide azururi .

60

Ciudat cimitir.
La fiecare mormânt
cântă un greier
cu lacrimi în sunete.

61
Razele lunii
mângâie cu tandreţe
somnul naturii
atât de plin de viaţă.

62

Efemeride :
Roua şi micul flutur
iubind o floare
ce-o să se ofilească.

63

Amurg de toamnă
străbătut de regretul
amurgului meu
care se înserează.

64

Cerşetorul orb
ascultă cu-ncântare
privighetoarea
şi fermecat suspină.

65

Calea Lactee
mă cheamă s-o străbat.
Prefer Pământul
cu bune şi cu rele.

66

Noapte senină.
În oglinda lacului
zâmbetul lunii
care-îşi admiră chipul.

67

Mă uit la buchet.
Lacrimile florilor
mă înfioară.
Și întristat le primesc.

68

Astăzi te mângâi
iarbă sub care mâine
voi fi ţărână
din care-ai să sorbi seve.

69

Dintre-anotimpuri
primăvara rămâne
miracol unic
dat de divinitate.

70

Vând coliere
din lacrimi înşirate
pe firul vieţii
ce-n curând se va rupe.

71

Pe naiul său vechi
vântul rece al toamnei
cântă o doină
tulburător de tristă.

72

Numai natura
îmi cunoaşte sufletul
până-n străfunduri
şi îl mângâie tandru.

73

Ţânţar obraznic.
Şi-a pus în gând şi-i place
să-mi strice somnul
în care-abia venisei.

74

O căprioară.
Omul cu puşca-n mână
ocheşte zâmbind.
şi cu satisfacţie !

75

Copacul uscat
tresare când pe-o creangă
vede o floare
cum ţâşneşte din mugur.

76

Noapte. Furtună.
În sufletul meu însă
e-o primăvară
care-l face să cânte.

77

Sunt multe drumuri,
dar această potecă
n-are pereche
şi mă-ndeamnă s-o bântui.

78

Întoarcere în timp
pe meleaguri iubite.
Melancolie.
Bucurie. Tristeţe.

79

Cu lacrimi în ochi
las în urmă pădurea
care mă cheamă
foşnind neliniştită.

80

Soarele-i gelos
pe lună, căci ea vede
întunericul
din noi şi din natură.

22 martie 2020

Puii din cuibar
cheamă cu disperare
mama ucisă
de cei ce îşi spun oameni.

82

Înmiresmată
de a nopţii regină,
o adiere
îmi mângâie fiinţa.

83

Ce sacrilegiu
să iei viaţa florilor
culegându-le
ca să le pui în glastră.

84

Un pescar pe lac
vrea ca-n nada undiţei
să prindă luna
care-i pare un peşte.

85

Culcat în iarbă
ascult amintirile
depănând poveşti
atât de minunate.

86

Cimitir nou.
În prea multe morminte
copii şi tineri,
plecaţi mult prea devreme.

87

Toamna e-o doamnă.
Întâmpină-n prag iarna
cu crizanteme
sperând să fie blândă.

88

Privighetoarea
cântă fără să-i pese
cine-o ascultă
sau n-o bagă în seamă.

89

Din vârf de munte
admir cu încântare
desăvârşirea
risipită pe dealuri.

90

Prin ce miracol
îşi regăseşte cuibul
mica rândunea
când revine acasă ?

91

Cu lacrimi în ochi
în livada-nflorită
bătrâni nostalgici,
ţinându-se de mână.

92

Chiar şi zăpada
poate să-ntinerească
devenind apă
de sprintene pâraie.

93

Privesc natura
şi ea pe al meu suflet
scrie catrene
ce sufletu-mi încântă.

94

Nu mâna-ntinsă,
ochii cerşetorului
m-au oprit din drum
ca să îi dau ofrandă.

95

Pe-o floare albă
un fluture albastru
se visează cer
pe care nu-i niciun nor.

96

Luna sărută
ochii florii în care-s
raze de soare
captive în miresme.

97

Din amintire,
cele mai minunate
sunt livezile
copilăriei mele

98

Melancolie.
Stau lângă crizanteme.
În gânduri ninge
deja şi vântu-i rece.

99

În sufletul meu,
pajişte înflorită.
Cântă un greier
fără ocupaţie.

100

Plouă şi tună
norii pocnesc din bice
strălucitoare
zeci de fulgere frânte.

101

Fiecare an
cu patru anotimpuri.
Doar viaţa noastră
nicicând nu le repetă !…

102

Afară-i viscol.
Brusc îmi aduc aminte
de prima ceartă,
de lacrimile tale.

103

Alee cu tei
în suflet şi-n inimă
blânde miresme,
tari și amețitoare.

104

Cerul ne-ndeamnă
să căutăm într-însul
steaua pe care
vom poposi odată.

105

Soarele iese
din mare şi-şi scutură
razele ude
care-ncep să se zvânte.

106

Degeaba-i umbră
sub nuc, când pasiunea
noastră-i dogoare
ce ne mistuie-ntruna.

107

Mi-aş vrea mormântul
în mijlocul livezii
copilăriei
ce nu se mai întoarce.

108

De voi reveni
în altă viaţă, m-aş vrea
privighetoare,
ca să îţi cânt întruna.

109

Când ciocârlia
adoarme obosită,
cântă şi în somn
ce n-a terminat ziua.

110

Mi-ar plăcea să pot
să desenez aceste
miresme tandre
ce-mi mângâie sufletul.

111

Numai livada
cu toţi pomii în floare
şi-nmiresmată
ne mai poate împăca.

112

În ghioceii
din buchetul dăruit
văd sufletul tău
și inima-ți rănită.

23 martie 2020

114

În scrinul vieţii
veţi găsi printre molii
umbrele mele
dorind să le daţi viaţă.

115

Eu şi umbra mea
ne -ntrebăm care din noi
este cel real
şi care se preface.

116

Admir stelele
privind extaziate
splendoarea lunii
colindând printre nouri.

117

În amintire
aş dori să mai străbat
chiar şi coclauri,
numai să fiu acolo.

118

Pădurea dragă
mă priveşte mirată,
ca pe un străin
care îi pare straniu.

119

Lângă un cactus
se-nvârte o albină
vrând să-l înţepe,
dar este înţeapată.

120

Iapa blajină
priveşte cu dragoste
mânzul zburdalnic
care n-are astâmpăr.

121

De-o săptămână
ninge fără-ncetare
mi-e dor de lună
şi de Calea Lactee.

122

Buruieni şi flori.
Ce mult se aseamănă
lumile noastre
cu aceleaşi contraste.

123

Privesc în palmă
drumul vieţii şi nu ştiu
unde mă aflu:
pe-un drum sau pe-o cărare ?

124

Din rug de flăcări
inima mea a ajuns
o lumânare,
care deabia pâlpâie.

125

Trecători grăbiţi
merg cu ţigări în gură
pe-aleea cu teii
ce-au înflorit de curând.

126

Sfârşit de toamnă.
Nicio frunză pe ramuri.
Ploi, vânt şi brume…
Ce aproape e iarna !

127

Mă uit la viaţa
pe care am trăit-o :
O buturugă
care-ncet se usucă.

128

Văzându-mă trist
natura a început
să verse lacrimi
ca să mă consoleze.

129

Zărind cosaşul,
florile din pajişte
pălesc văzându-l
că seamănă cu moartea.

130

Ploaia de vară
îmi mângâie zâmbetul
cu stropi jucăuşi,
care-îmi spun că le sunt drag.

131

Aceeaşi lună,
aceeaşi bancă veche
pe care-s singur
visând la vremi trecute.

132

O ciocârlie
s-a rătăcit în azur
şi nu regretă
că-n jur e doar lumină.

133

Soarele s-a vrut
pictor şi a zugrăvit
o floare care
îi seamănă întru totul.

134
Cât de străină
îmi pare azi livada
în care am zburdat
când n-aveam nicio grijă.

135

Un fluture alb
ameţit de lumina
felinarului
pe care-l port în mână.

136

Privesc coliba
copilăriei mele
şi-mi vine să plâng
că am trăit într-însa.

137

Plouă. Şi nu ştiu
dacă-n sufletul meu
sau în natură
este această ploaie.

138

Mi-aduc aminte
de clipa când ai ales
altă potecă
fără să spui nimica.

139

Frunze uscate.
Ce mult se aseamănă
cu viaţa noastră
şi dragostea cu ele.

140

Fulgii par fluturi
ce dansează prin aer
zbenguindu-se
ca nişte copii veseli.

141

Floarea aceasta
atât de minunată
va fi în curând
numai praf şi pulbere.

142

Când voi fi pământ
aş dori ca din mine
să răsară flori
în care să-mi vezi ochii.

143

Inimă-n cârje,
suflet cu storuri trase,
un pumn de clipe
care-îmi ard degetele.

144

Pe malul mării
privesc trist cum soarele
se-neacă-n valuri
şi nu am cum să-l salvez.

24 martie 2020

Dragostea noastră
străbate-ncrezătoare
ultimu-anotimp
al unei vieţii aparte.

146

Splendidă lună !
Tocmai în noaptea care
s-a vrut de taină
şi plină de mistere.

147

Ce bucurie!..
Florile din grădină
surâd când mă văd
că vin ca să le mângâi.

148

Regina nopţii
şi crinul alb se întrec
în dulci miresme
atât de-ameţitoare.

149

Sub pomii în floare
mi-am întâlnit duşmanul
care mi-a zâmbit,
neoprindu-se însă.

150

Crenguţa ruptă
s-a ofilit, dar prunul
este plin de flori
care promit rod bogat.

151

Aşa trec anii,
între rouă şi brumă,
din verde spre alb
din primăvară-n iarnă.

152

Câine vagabond.
Ştie ce-i libertatea
dar vrea stăpân
care să-l ocrotească.

153

Lasă-l în pace.
Fluturele trăieşte
atât de puţin.
Vrei să fii flutur?

154

M-am visat vultur,
sau măcar ciocârlie
şi-am fost licurici
aproape toată viaţa.

155

Primăvara-n crâng
sunându-şi clopoţeii:
ghioceii albi,
florile biruinţei.

156

Ţi-am dat un buchet
şi l-ai respins spunându-mi :
Nu vreau flori moarte.
Ce ai avut cu ele?

157

Floarea din ghiveci
e ca un om osândit
la închisoare.
Îi aud lacrimile.

158

Sunt plin de cuiburi
din care din când în când
zboară cântece,
cuvinte-naripate.

159

Poate fi raiul
mai frumos decât vatra
copilăriei
dintr-un sătuc de munte?

160

Rup margareta
petală cu petală
şi-aştept răspunsul
care-i mereu acelaşi.

161

Ai sufletul pur
doar dacă vezi surâsul
blând al florilor
ce răspândesc miresme.

162

Câtă tristeţe!
M-a-nţepat o albină
şi ştiu că-n curând
o să moară sărmana.

163

Am ajuns în vârf.
Ce splendori înconjoară
aspra lui stâncă
fără un pic de iarbă.

164

Cosași. În urmă
splendorile ucise
sunt şiruri de fân
uscat şi fără viaţă.

165

În suflet toamnă,
în inimă e iarnă.
Şi cam atâta
a mai rămas din viaţă.

166

Urc greu poteca
pe care anii-mi tineri
alergau sprinteni
avându-te alături.

167

Singurătatea
adeseori miroase
ca fânu-n care
ne-am iubit într-o vară.

168

E linişte în
pădurea de mesteceni
a amintirii
ce m-a uitat pesemne.

169

Razele lunii
îmi alintă pleoapele
sub care tu pari
doar o închipuire.

170

Această iarnă
îmi seamănă, căci nu vrea
să se sfârşească,
să plece într-aiurea.

171

Umbra mea este
fericită că poate
să mângâie flori
când alerg printre ele.

172

Câtă splendoare-n
poiana cu narcise!
Şi ce miresme
îmi mângâie iubirea.

173

Orice fiinţă
poartă-n sânge suflarea
Creatorului
care a sărutat-o.

174

Drumeţ prin toamnă.
Aroma rece-a brumei
vestind zăpada
ce-ncurând o să vină.

175

O lună plină
îmi leagănă iar somnul
spunându-mi poveşti
despre vremuri apuse.

176

M-aş vrea pasăre
să mă întorc la cuibul
iubirii dintâi,
pecete pe-amintire.

25 martie 2020

E miezul nopţii.
Căderea unei stele
îmi înfioară
tristețea gândurilor .

178

Salcia plânge,
dar lacrimile sale
limpezesc râul
numai pentru o vreme.

179

Un sat inundat.
De pe un acoperiş
urlă un câine,
dar nimeni nu-l aude.

180

Îmi urmez umbra
nerăbdătoare să stea
cu-a ta alături,
îmbrăţişate ca noi.

181

Plouă cu lacrimi.
În inimă şi-n suflet
ce igrasie!
Ce vremuri mohorâte !

182

Codrii viselor
acoperă cu frunze
amintirile
risipite prin iarbă.

183

Fulgeră. Tună.
Pământul soarbe ploaia
cu buze arse
şi tot îi este sete.

184

Câtă chiciură
în sufletul rătăcit
printre troiene
care-ncet mă-nconjoară.

185

Azi dimineaţă
L-am văzut pe Dumnezeu
zâmbind florilor
ce Îl strgau pe nume.

186

Teii înfloriţi
îmi mângâie sufletul
cu dulci miresme
care-i alină plânsul.

187

Ce suflet are
acel care ucide
o căprioară
ce-și ocrotește puii ?

188

Noapte. Furtuna
este la mine-n suflet
ca în ograda
năpădită de nămeți.

189

Copacul bătrân
ce foşneşte răcoare,
de mine-i sădit
pe când eram de-o şchioapă.

190

Iepure făcând
zigzaguri prin mirişte.
Vânător nervos
că nu-l poate ucide.

191

Ce amintire!
Zborul inimii mele
pe derdeluşuri,
râzând de fericire.

192

Mi-e dor de poteci.
Drumul acesta prea drept
mă înfioară
cu-a lui monotonie.

193

Două primăveri:
Copil vesel alergând,
pomii în floare.
Câtă melancolie.

194

Tăcem amândoi
ca să putem asculta
foşnetul ierbii
pe care azi ne-am iubit.

195

Câtă forfotă
în stupii tinereţii,
cât rod în faguri
adunat cu iubire!

196

Citesc fascinat
poeziile scrise-n
cartea naturii
de Creatorul însuşi.

197

Un aşa zis om
snopeşte în bătaie
un cal în genunchi
care plânge cu lacrimi.

198

Neaua din care
ies ghiocei, miroase
a primăvară
care încet revine.

199

Mi-aduc aminte
c-am fost cândva livadă
plină de roade
nespus de-mbelşugate.

200

Un fluture alb
pe crucea mormântului.
Să fie oare
sufletul mamei mele ?

201

Ce fericite
sunt privighetorile.
De-ar şti ce-i iarna
nu ar mai vrea să cânte.

202

Se duc cocorii.
Sub norii prin care trec
plouă de-o vreme
cu picuri de tristeţe.

203

O floare ruptă
e ca un om ce-aşteaptă
sfârşitul vieţii,
zăcând în agonie.

204

Merii înfloriţi.
Culcat pe iarba crudă
respir azurul
cu gândurile-n freamăt.

205

Privesc fermecat
poiana cu narcise.
Ce gură de rai!
Câtă perfecţiune!

206

Iarna aceasta
viscolită,seamănă
cu a mea viaţă
care parcă-o imită.

207

Verdele este
culoarea preferată
a lui Dumnezeu
care o ocroteşte.

208

Mă visez zburând
şi trezirea e mereu
o prăbuşire
extrem de dureroasă.

26 martie 2020

209

Cocorii-aceştia
s-or întoarce la anu`…
Îi voi revedea
venind în cârduri, cârduri!

210

Liliacul alb
îmi colindă odaia
cu parfumul său
care nu are seamăn.

211

Plouă-n rafale,
dar arşiţei cumplite
tot îi e sete,
că şi ploaia-i fierbinte.

212

Prin lanul de grâu
respir mirosul pâinii
cu soare în miez
şi cu luna în coajă.

213

Foşnet de frunze
fericite că-n ele
pulsează viaţa
prin razele de soare.

214

Dimineaţa-n zori
cerul era albastru.
Acuma plouă.
Ne mai vedem la noapte?

215

Pe şevaletul
sufletului meu vrăjit,
pădurea toamna
foșnindu-și culorile.

216

Stau în livadă.
Miresme colorate,
cântec de păsări,
adieri răcoroase.

217

Dragostea dintâi
se-aseamănă cu viaţa-
e trecătoare
şi nu revine nicicând.

218

Patru-anotimpuri
se repetă-n natură,
pe când în viaţă
n-o mai iei de la capăt.

219

Mângâind iarbă
frunze, flori,ramuri, vântul
risipește-n zori
zâmbetele naturii.

220

Dumnezeu stă treaz.
Şi-n foşnetul frunzelor
aud şoapta Lui,
mereu ocrotitoare.

221

O boare rece
m-a făcut să mă-n fior.
Ploaie de frunze
peste tristeţea noastră.

222

Copilărie.
Citesc. Semnul de carte
o lalea neagră
dăruită de tine.

223

Foşnet de frunze
încercând să-ţi imite
respiraţia
inimii fermecate.

224

Ploaia nu ştie
să cânte numai decât
la percuţie,
bate tristă-n geamuri.

225

Cum m-aş întoarce
din iarna asta tristă
şi friguroasă
direct în primăvară.

226

Unde vă duceţi?
La tropice. Hai cu noi.
De-aş avea aripi
nu aş mai sta pe gânduri !….

227

Se-aşterne bruma…
Vântul rece al iernii
goneşte toamna
cu crizanteme cu tot.

228

Mână de mână
în aceeaşi livadă
după decenii
care ne par câțiva ani.

229

Un arici mirat
când mă vede alături
gâfâind că-abia
mai țin pasul cu dânsul.

230

Melancolică,
în grădină,o fată
sărută un crin
care o-nmiresmează.

231

Pe cer un uliu.
Cloşca îşi cheamă puii
şi se ascunde
prin tufişuri speriată.

232

Chiar şi în firul
de iarbă se ascunde
dumnezeirea,
atotcuprinzătoare.

233

Până şi ploaia
s-a ascuns de arşiţa
urlând de setea
ce o înnebuneşte.

234

O gură de rai
care de-o vreme pare
infern ce n-are
nicio perspectivă.

235

Natura ar fi
desăvârşită dacă
ar lipsi omul
care-ncet o distruge.

236

Locul florilor
nu e-n ghiveci sau glastră,
ci în natură
ca s-o-nfrumuseţeze.

237

Cum se agită
florile de pe ramuri
văzându-mi iarna
pe care-o port în suflet.

238

În primăvara
vieţii mele, iubirea
a fost liliac
de un alb impecabil.

239

Vară-arşiţă.
Toamnă-ploi. Înmuguriri.
am uitat ceva?…
Că nu-mi aduc aminte.

240

Pe floarea ruptă
un mic strop. Este rouă
sau o lacrimă
din petalele moarte?

27 martie 2020

***

Chiar dacă viața,
prin ani, mi-a schimbat trupul,
sufletu-i tânăr
şi ar dori să zburde.

310

Suntem ca apa
pârâului acesta
gonind spre marea
ce-l soarbe însetată.

311

Cât e de tristă
mușcata din fereastră
privind grădina
unde alte flori cântă.

312

Dintre-anotimpuri
cel mai drag tuturora
este acela
ce descrie-nceputul.

313

Cheamă-mă Doamne
în oricare anotimp.
Doar când e iarnă
te rog să uiţi de mine.

314

Doamne, cum semăn
cu un stup plin de gânduri
ce par albine
mereu neobosite!

315

Mă-ndrept spre capăt
pe –un drum ce nu mai are
nicio potecă
spre-a putea trage de timp.

316

Nu Dulcineea
sau Sancho-îmi trezesc dorul,
ci Rosignanta
care mi-a fost fidelă.

317

O cioară, pe gard,
croncăne crezându-se
privighetoare
sau măcar ciocârlie.

318

Afară ninge,
dar gândul meu colindă
prin primăvara
primilor ani din viaţă.

319

Nopțile albe
sunt ani pe care viața
îi scade din ea.
Cu ce puţin rămânem!

320

Roi de lăcuste.
Şi lanurile-oftează:
Iar vin barbarii
să se preschimbe-n oameni.

321

Cum să mă-ntreb
când?, unde?, Cum?, sub pomii
cu flori pe ramuri
şi sub cerul albastru.

322

Marea-nspumată
a pasiunii noastre
e azi o baltă
plină de mâluri negre.

323

Iarna-i departe.
De ce să nu mă bucur
de primăvara
ce a sosit în gânduri?

324

Timpul stă pe loc
în timp ce noi în iureș
zburăm printr-însul
într-o scurtă trecere.

325

Simt că am mai fost
prin locurile-acestea
și c-am să revin
curând peste o vreme.

326

Apa e viață.
De aceea pământul
plăsmuiește nori
pentru a-și stinge setea.

327

Numai rădăcini.
Pădurea mea arată
ca un cimitir
lăsat de izbelişte.

328

Stai, nu te grăbi.
Nu mă auzi cum gâfâi?
Îi strig melcului
ce deja e departe.

329

Azi dimineață
am vorbit cu florile
și mă simt bine.
Am o linişte tandră.

330

De la o vreme
sufletul meu colindă
prin locuri stranii
care-îmi par cunoscute.

331

La malul mării
ne-a-ncătușat iubirea
pentru vecie
cu lanţuri şi lacăte.

332

Fulgeră. Ploaia
se uită pe fereastră.
Ce indiscretă!
Stai, ca să trag perdeaua.

333

Pământul lăsat
părăginit se-ntreabă:
Unde-s țăranii
ce mă iubeau cu-ardoare?

334

Iarnă în iarnă,
năzuind amândouă
să mă învingă
definitiv şi sigur.

335

Stelele cântă.
Razele lor vibrează
ca niște strune
acordate de îngeri.

336

Buruienile
se comportă-n natură
ca unii oameni,
se întrec să sufoce.

337

Toată puterea
universului este-n
firul de iarbă
care de-abia a-ncolţit.

338

Razele lunii
prefăcând ca-ntr-o vrajă
iubirea noastră
care n-are pereche.

339

Solii-nvierii,
clopoței de zăpadă
cântă lumina
într-o aureolă.

340

Floare și flutur
nu știu care pe care
sărută-ntruna
cu mai multă patimă.

341

Parcă-s pictate
de-un penel de maestru
florile dalbe
din grădina iubirii.

342

Un aer proaspăt
cu miresme suave
e pretutindeni
şi mă înviorează.

343

Lângă fereastră
în veșmânt de miresme
stă liliacul
ce-i iar mândru de sine.

344

Mici și sfioase,
de sub petice de nea,
ies viorele
plăpânde ca şi viaţa.

31 martie 2020