CATRENE ALBE
1
Bătrân şi singur
îmi car în spate anii .
Câteva vreascuri,
umezite de lacrimi.
2
Greierul cântă.
Furnica se opreşte
câteva clipe
ca să îşi şteargă fruntea.
3
Lumina lunii,
delicată maramă
pusă pe stele
ca iar să ne vrăjască.
4
Aprilie trist.
Florile de pe ramuri
înzăpezite
şi speriate de moarte.
5
O adiere
a trecut pe aproape
înmiresmată
şi cu rouă pe gene.
6
În cânt de păsări
se sărută-n poiană
flori şi albine
şi razele de soare.
7
Ploaie de vară.
Fete ce se cred nimfe
râd şi dansează
cu tinereţea-n sânge.
8
O magnolie
ne înfrumuseţează
clipa iubirii,
care de-abia începe.
9
Un brad pe culme.
În jurul său numai stânci.
Singurătate
în mine şi-n natură.
10
Ieri primăvară.
Când a fost vară, toamnă,
că azi e iarnă,
e ger şi-ntruna ninge…
11
Octombrie… Iar
îşi şterge de pădure
mii de peneluri
cu culori diferite.
12
Sub mii de stele
rătăcesc toată noaptea
de unul singur,
sub zdrențele tristeții.
13
Sfârşit de toamnă.
Primii fulgi de zăpadă
mă bat pe umeri
cerându-mi să le surâd.
14
Toamnă târzie.
Ca pomii din livadă
tristeţe scutur
din pomii amintirii.
15
Noapte de iarnă.
Mie mi-e cald, dar fulgii
tremurând de frig
îmi cer să-i iau în casă.
16
Sunt sigur că-ai fost.
Urmele paşilor tăi
sunt pe troiene
şi-ar vrea să îmi vorbească.
17
Sute de garduri
care mă înconjoară
şi niciun pârleaz
pe care să mă caţăr.
18
Ce mare pictor
a zugrăvit pe dealuri
tabloul toamnei
în culori pastelate?
19
Privesc în transă
pământul însângerat.
Maci roşii pe câmp,
pe care-i simt şi-n mine.
20
O adiere
şi păpădiile plâng
după puful drag,
care mă înconjoară.
21
În zorii zilei,
cu picioarele goale
prin stropi de rouă
cu răcoare divină.
22
Cireşi în floare.
Şi vântul se opreşte
ca să le-admire
mirabila splendoare.
23
Două rândunici
stau triste lângă locul
unde-a fost cuibul,
casa lor părintească.
24
Regina nopţii
sărută cu miresme
Calea Lactee
ce clipește șăgalnic.
25
Soarele-aleargă
de-o viaţă după lună
şi nu o prinde
chiar dacă-o mai zăreşte.
26
Acelaşi pârleaz.
Ieri săream pe de-asupra,
astăzi mă caţăr
atent să nu alunec.
27
Privighetoarea
îşi învaţă lângă cuib
puii să cânte
şi cum spre-nalt să zboare.
28
Melcul cotobelc
se mută-n altă parte
cu casă cu tot,
încet şi fără grabă.
29
Pârâu limpede.
Nu i-a întâlnit încă
pe ai mei semeni,
cu a lor răutate.
30
Ploaia de vară.
În urma ei, splendoarea
curcubeului,
legământul iubirii.
31
Salcia plânge.
Sunt Floriile şi ea
are doar muguri
ce-abia se văd pe ramuri.
32
Pe-o bancă veche
sub cireşul în floare,
prima iubire
învaţă să sărute.
33
E primăvară.
Cu iarna în suflete
bătrâni pe alei
oftând din nostalgie.
34
Ameţită de
miresmele florilor
albina doarme
sau doar se odihneşte?
35
Mii de brânduşe
îmi zâmbesc şi m-anunţă
că primăvara
a învins iarna crudă.
36
Floarea soarelui
îşi zăreşte iubitul
şi dacă plouă
din norii negrii-ntruna.
37
Privighetoarea
cântă anul acesta
cu mult mai bine
şi pare fericită.
38
Firul de iarbă
se bucură când vede
că nu e singur
pe pajiştea-nflorită.
39
Doar o potecă
în pădurea în care
sunt numai cioturi
visând să-nmugurească.
40
Broasca, urcată
pe o frunză de nufăr
se crede-o zână
iubită de-un Făt-Frumos.
41
Vară. Arşiţă.
Florile ofilite
visează nouri
preschimbându-se-n ploaie.
42
Lângă cascadă
în miresmele apei
îmi spăl sufletul
împovărat de gânduri.
43
Toamnă târzie.
Liliacul a-nflorit
a doua oară
crezând că-i primăvară.
44
Se duc cocorii.
Natura îi priveşte
înlăcrimată
șoptind: La revedere!
45
Azi noapte pomii
şi-au pus pe ramuri stele
înmiresmate
de noua primăvară.
46
Natura n-are
momente de linişte
desăvârşită
nici măcar o secundă.
47
Omul. duşmanul
de moarte al naturii
şi al lui însuşi
când crede c-o domină.
48
Calea Lactee
ar deveni pe Pământ
doar o potecă
plină doar de bălării.
49
Implor destinul
ca ultima mea clipă
să întârzie,
să rătăcească drumul.
50
A căzut o stea.
Un suflet se grăbeşte
ca să o prindă
şi să o strângă-n braţe.
51
O buburuză
mi se urcă pe deget
şi zboară spre-apus
ca să-mi arate drumul.
52
Orice armăsar
devine pân’ la urmă
o biată gloabă
la abatorul morţii.
53
Lacul albastru
împodobit cu nuferi.
Ţipăt de broaşte
ce se dorește doină.
54
Plutind în gânduri
lebăda vieţii mele
se pregăteşte
să cânte-ntâia oară.
55
Drumul acesta
plin de poteci îmi pare
un miriapod
pe care-îmi umblă viaţa.
56
Alb pretutindeni.
Nori deşi, imenşi şi negrii.
Fulgi mari şi veseli
se zbenguie prin mine
57
Florile-n glastre
privesc cu nostalgie
grădina-n care
ar fi vrut să trăiască..
58
Zgomot de drujbe.
Cuiburile zdrobite
sub copacii frânţi
de oameni fără suflet.
59
În colivie
pasărea-nlăcrimată
visează zboruri
prin splendide azururi .
60
Ciudat cimitir.
La fiecare mormânt
cântă un greier
cu lacrimi în sunete.
61
Razele lunii
mângâie cu tandreţe
somnul naturii
atât de plin de viaţă.
62
Efemeride :
Roua şi micul flutur
iubind o floare
ce-o să se ofilească.
63
Amurg de toamnă
străbătut de regretul
amurgului meu
care se înserează.
64
Cerşetorul orb
ascultă cu-ncântare
privighetoarea
şi fermecat suspină.
––––––––––
Anatol COVALI
București
17 iunie, 2018