Aceastã
Aceastã destrãmare
de soare pe retinã,
când sufletul meu are
muguri pe rãdãcinã,
desigur e de vinã
cã mã închipui floare
avându-te tulpinã.
Aceastã risipire
de viaţã-ntr-o secundã,
bogatã şi fecundã,
când valuri de iubire
fiinţa mi-o inundã,
în marea ei rodire
cu tine se confundã.
Aceastã bucurie
ce mi-a-nflorit în sânge,
ce soare vrea sã fie
şi-n ochi mi se rãsfrânge,
îmi spune când adie
cã datoritã ţie
de-acum nu voi mai plânge.
————————————–
Anatol COVALI
București
11 martie 2019