Vremea pe care o trăim, între alte căderi, este și a unei adevărate prăbușiri spirituale. Credința adevărată este îndepărtată, și în fapt apostaziată, și în loc apare un secularism agresiv, tot mai vulgar și care se schimbă în Satanism. Acest proces este vechi și are diferite înfățișări: de la iluminismul-masonic, la sectarismul metastazat. Voi caută să mă refer la câteva dintre aberațiile, zis ‘teologice”, care încearcă să delegitimize Credința Ortodoxă, Drept Măritoare și, în mod special Sfânta Tradiție.
Cu îngrijorare se poate vedea că anume aberații teologice, cultivate de grupuri excentrice, sectare, care își spun creștine, sunt vehiculate insistent în spațiul mediatic. Câteva dintre ele trebuiesc adresate, chiar cu riscul de a repeta. În lipsa unor precizări clare există primejdia ca, oameni neavizați, să cadă pradă acestor erori. Între teoriile aberante, greșite și direct blasfemice, se află teoria “Sola Scriptura”.
Doctrina ‘Sola Scriptura” a fost inițiată de către Martin Luther și până la un punct pe bună dreptate. El era dezgustat de viciile și decăderea curții papale. Dar mai apoi s-a văzut că bunele lui intenții nu erau suficiente căci doctrina “Sola Scriptura” a devenit o armă folosită împotriva Bisericii. Dar este necesară o scurtă explicație a ce este doctrina “Sola Scriptura”.
În esență ea afirmă că singura sursă de căutare a lui Dumnezeu și singurul răspuns asupra modului de a îl caută este citirea și respectarea strictă a textului Sfintei Scripturi. La prima vedere o modalitate clară și la îndemână. Dar detaliile nu se potrivesc și întotdeauna, “necuratul” sălășuiește în detalii.
În primul rând trebuie stabilit clar: cine a creat pe cine: Scriptura a creat Sfânta Tradiție sau invers. Iar aici răspunsul istoric, faptic, împotriva căruia nu există argument, este clar, Sfânta Tradiție a Bisericii. Din nou trebuie să fim lămuriți la înțelesul cuvintelor. Prin Biserică se înțelege totalitatea Poporului, laici și cler, care împreună alcătuiesc Trupul mistic al lui Hristos. Revenind deci. În Biserica și conform Sfintei Tradiții, a fost alcătuită Scriptura. Biserica, conform cu Sfânta Tradiție,”predania” apostolică, a fost cea care a stabilit care sunt textele “canonice” și care nu sunt și asta pentru a apară pe credincioși de căderea în eroare. (Este elementar logic acest lucru. Nu “certificatul de naștere” premerge copilul, ci invers). Iar de la acest punct începe greșeala doctrinei “Sola Scriptura”. Din nou să ne referim la fapte care nu pot fi argumentate.
Urmând doctrina “Sola Scriptura” de la Martin Luther și până azi au apărut aproximativ douăzeci și patru de mii de denominații protestante și neo-protestante. Unii dintre cei care urmează această doctrina, ”Martorii lui Iehova”, ”Unitarienii”, ’mormonii” , au împins zelul lor pentru “Sola Scriptura” așa de departe că au sfârșit prin a nu mai fi creștini! Dar, lăsând orice glumă la o parte, ne referim din nou la fapte. Dacă un Baptist și un penticostal vor argumenta împreună, și unul și altul vor cita texte scripturistice, întotdeauna scoase din contxt. Deci din punct de vedere intelectual ei sunt pe același nivel. Atunci care poate fi explicația că, folosind aceiași „sursă”, s-a ajuns la douăzeci și patru de mii de denominatii, douăzeci și patru de mii de răspunsuri diferite? Greșeala este una de metodologie. Scriptura nu poate fi explicată individual și nu poate fi înțeleasă individual. Scriptura trebuie citită și interpretată în Biserica, de către Trupul lui Hristos. Căci poporul adunat în Biserica încetează să mai fie, eu și tu și el, devine “altceva” , iar acest “altceva” este Trupul lui Hristos.
Dar doctrina Sola Scriptura mai comite o colosală eroare când se opune Tradiției. Adevărul este că Tradiția a existat mai înainte să fi fost Scriptura. Sfântul Pavel îi îndemna pe Tesalonicieni, pe Corintieni, pe Tit și pe Timotei să respecte Tradiția, într-o vreme în care Evangheliile nici nu fusesra scrise. Căci aici este o altă mare neînțelegere.
Evangheliile au fost scrise ca să aducă mărturie despre viața, moartea și învierea lui Hristos. Tradiția orală a păstrat însă TOATE învățăturile lui Hristos cele pe care dacă ar fi fost scrise, ”lumea întreagă nu le-ar cuprinde”(Ioan 21;25). Căci modul de rugăciune al primilor creștini urma modelul ebraic, cu ceasuri, mers la Templu și “frângerea pâinii”, Liturghia astfel s-a alcătuit. În acest fel s-a păstrat neschimbată Dreapta Credință din vremea Apostolilor și până azi. Teoria „Sola Scriptura” este contrazisă de către existența celor douăzeci și patru de mii de denominatii neo-protestante, această Hydra care devoră Neamurile.
Vechimea rânduilelilor din Biserica ortodoxă și dovada că Tradiția Bisericii a fost lăsată de către Apostoli, este dovedită de a serie de scrieri datând din veacurile I-ÎI d.Chr., deci din vremea imediat următoare Întrupării. Aceste documente sunt cunoscute drept “Scrierile Părinților Apostolici”.
Părinții apostolici au fost un mic grup de autori creștini, care au trăit și au scris în ultima jumătate a secolului I d.Hr. și în prima jumătate a secolului ÎI d.Hr., fiind recunoscuți ca lideri ai Bisericii primare, dar ale căror scrieri nu au fost incluse în canonul biblic al Noului Testament..
Denumirea de părinți apostolici a fost folsita pentru a sublinia faptul că acești autori au făcut parte din generația care a avut un contact personal cu apostolii. Astfel, ei fac legătura dintre apostoli, care l-au cunoscut pe Iisus și generația mai târzie a apologeților creștini, apărători ai autorității ortodoxe și dezvoltatori ai doctrinei: Părinții Bisericii.
În “scrierile părinților apostolici” sunt incluse: Epistola către Diognetus,Epistolele Sf.Clement al Romei, Didachia(tratat de învățătură), Epistola lui Barnabas, Epistolele (șapte la număr) ale Sf.Ignatie Teoforul,Epistola Sf. Polycarp,Martiriul lui Polycarp, Păstorul lui Hermas. Toate aceste scrieri datează din veacul I și ÎI d.Chr. și sunt scrise de cei care au fost discipoli direcți ai Sfinților Apostoli. Toate aceste scrieri arată că rânduiala, astăzi existenta în Biserica Ortodoxa, a fost instituită direct de Apostoli ca urmare a celor spuse DIRECT de Mântuitorul: Preoția, Episcopatul, Tainele, cinstirea Maicii Domnului, a Sfinților, a Icoanelor, a Sfintelor Moaște. Toate au fost instituite și poruncite de Mântuitorul și s-au așezat de către Sfinții Apostoli. Acest profund și mântuitor adevăr ne este transmis în scrierile Părinților Apostolici. Acest lucru ni-l adeverește “Didachia” (“Învățătură celor doisprezece Apostoli”) , text datat la jumătatea veacului I d.Chr.,circa 50-60 d.Chr.Scrierile Părinților Apostolici arată cu cea mai mare claritate câteva lucruri: că Evangheliile cuprind doar o parte din învățăturile date de către Mântuitorul,că în formă orală,prin viu grai, majoritatea poruncilor privind organizarea Bisericii au fost păstrate și,cel mai important, că Tradiția orală avea o mai mare importantă decât cea scrisă pentru primii creștini, urmașii imediați ai Apostolilor. Un singur citat, din Epistola către Diognetus,este edificator.Spune autorul,”eu prezint învățătura așa cum a fost ea lăsată din început”. Textul este al uni manuscris din începutul veacului al II-lea d.Chr(circa 120 d.Chr.). Deci este clar: învățătura și rânduielile azi, păstrate în Biserica Ortodoxă, au fost așezate de câte Mântuitorul și aceasta reprezintă Tradiția, care este vie și actuală azi.. și asta conform unor documente din primul veac după Christos! Cei care tăgăduiesc asemenea fapt sunt fie de rea credință, fie neștiutori, fie dușmani ai Credinței. Ar fi o tristă dovadă de slabă judecată să renunți la Tradiția lăsată de Mântuitorul și propovaduită de Apostoli și de urmașii lor și să te alături unor “tradiții”, mai degrabă penibile, răsărite în urma lui Martin Luther și a unor “predicatori” năuciți.
Iar la aceasta trebuie, din nou adăugat, că Biserica este una, așa cum și Trupul lui Hristos doar unul este. Pentru Ortodocși nu încape îndoială că Biserica Ortodoxă este cea care cuprinde Tradiția și tot adevărul scripturistic. În același timp Binecredincioșii nu consideră că doar ei se vor mântui. Ei afirmă că cei care se vor mântui, într-un chip tainic, sunt parte din Biserică. În vorbele Episcopului Kallistos Ware, un adevărat apostol al anglo-saxonilor, ”noi știm unde este Biserica, dar nu știm unde ea nu este”. Dar aceasta face parte din iconomia planului divin. Pentru noi este lipsă să ascultăm de învățătura Ortodoxă, singura care ne poate mântui.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
27 aprilie 2020