Alexandru NEMOIANU: Tutungeria ,,Vlădescu”

La capătul dinspre Calea Floreasca a străzii Vlădescu (azi George Călinescu) se găsea birtul Lugoj, o adevărată instituție și punct de referință pentru cartierul Floreasca.
Clădirea unde era birtul Lugoj mai avea un punct comercial, o ușa mai sus de birt, unde a funcționat un alt punct de referință al cartierului Floreasca, Tutungeria.
Inițial acolo, proprietarul, avusese în gând să aibă un mic magazin alimentar și mai ales de panificație. Deci în acel spațiu a existat cam din anii 30 ai veacului XX “Brutăria Aldescu”.
Imediat după înființare, brutăria, care făcea propriile ei produse, deservea cartierul. Erau produse de panificație diverse și pentru toate categoriile socio-economice din zona. Din câte am auzit produsele se caracterizau prin prospețime și calitate și oamenii din zona “Parcul Filipescu” preferau aceste produse celor pe care le ofereau brutăriile de acolo.
Instaurarea regimului  “democrat-popular” a pus capăt brutal acestei stări. Brutăria și-a pierdut numele și a fost rebotezată prozaic, ”Pâine”. Totuși vânzător principal a rămas doamna Aldescu, o femeie corpolentă și binevoitoare. Produsele, în anii 1948-1955 erau aproape în totalitate pâinea negra, ”dublă”. O pâine integrală dar care nu era rea la gust. Rar de tot se aduceau și pâini “intermediare” și, rarisim, chifle albe. Obținerea chiflelor era o adevărată aventură. Nu se dădeau decât trei chifle unui comparator. Ne duceam, cei doi frați ai mei, eu și o verișoară de aceiași vârstă și cumpărăm fiecare câte trei chifle. Uneori ne strecuram și de două ori.Vânzătoarea ne știa dar, de multe ori, ”închidea ochii”. Obținerea chiflelor era un eveniment. Îmi aduc aminte că în Februarie 1956, în vremea “viscolului cel mare”, care a paralizat Bucureștiul, după două zile de pauză a sosit un camion militar și se dădea o pâine neagră de familie.
După ce au început să fie ridicate “blocurile” și după ce componența socială a zonei s-a modificat, magazinul “Pâine” a devenit “Tutungerie”.
Acum se vindeau țigări și tutun, ceva produse “cosmetice”, la loc principal se afla săpunul “Cheia” și “parfumul” “mașinuță”, și ziare.
La țigări bătălia era pentru cele produse la Sfântul Gheorghe iar la ziare obținerea “Sportului Popular”.
În anii șaizeci ai veacului XX și până ce am plecat de acolo, ”Tutungeria” era administrată de doi Greci.
Erau refugiați ai războiului civil și evident, fuseseră parte din detașamentele comuniste (Nikos Beloianis). Amândoi aveau urme de răni, unul era foarte șchiop și celălalt avea o mâna semi-paralizată. Erau firi deosebite. Cel șchiop era morocănos și ursuz, celălalt foarte jovial și prietenos. Vorbeau aproximativ românește dar au ținut magazinul curat și decent. Iarna, în interior, era direct plăcut căci încălzeau cu un mic cuptor cu lemne și mirosul era atrăgător. De fapt acești doi Greci făceau parte dintr-o mică “colonie” elenă din Floreasca. Majoritatea erau, cum ziceam refugiați, foști partizani comuniști, între ei era și familia Alevras. Cu feciorul lor, Nikos, un băiat grăsuliu și cam naiv, am fost ceva mai apropiat. În acea familie personalitatea puternică era mama lui, Sanda Nicolau, medic de meserie și care vorbea excelent românește, poate să fi avut ceva înrudiri aromânești. Cu ea am fost în relații foarte bune, îmi plăceau povestirile despre Grecia și acolo am mâncat, întâia dată, “spanaco-pita”, plăcinte cu spanac. Revenind însă la Tutungerie.
Se adunau acolo mulți Greci bătrâni și vorbeau mult. Uneori își treceau, de la unul la altul, câte o sticlă de rachiu, sub ochii îngăduitori ai vânzătorilor. Era interesant că această mică grupare avea două nuclee. Numărul cel mai mare era reprezentat de foștii partizani comuniști, care erau în esență de calitate modestă. Dar exista și un mic număr de Greci, aparținând “lumii vechi”, mai ales din Constanța și Brăila care erau de foarte bună calitate. Îmi aduc aminte de o doamnă, care locuia aproape de Puccini, elegantă și distinsă și care îi adresa pe cei doi vânzători în greacă. Interesant cei doi o tratau cu mare respect semn că încă mai aveau bun simt. Îmi amintesc ca îi păstrau pachete de țigări bulgărești, BT.
Produsele cele mai căutate erau țigările făcute la Sfântul Gheorghe și mai apoi țigările chinezești și mai ales bulgărești,”celebrele” BT-uri! În plus, pentru favoriți, cei doi păstrau sub tejghea numerele din “Sportul Popular”.
După Decembrie 1989 în locul Tutungeriei s-a așezat un mic magazin “cu de toate”. Ultima oară când am fost acolo era în custodia unei doamne foarte eficiente.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

16 mai,  2018

Lasă un răspuns