Pentru 20 ianuarie, 2018 toată suflarea “sorosistă”: abominația #rezist, ONG-urile, agenții provocatori Bruxelles și grămada “imbecililor utili” s-au hotărât să organizeze un soi de marș/adunare și încercare a apei cu degetul, pregătire a unei lovituri de stat.
Această adunătură nu are un program, căci negativitatea nu este o opțiune. Această adunătură are o ideologie sinistră. Este ideologia “globalismului” cea care urmărește instituționalizarea jafului planetar și condamnarea la sărăcie abjectă a peste 80% din locuitorii planetei.
“Imbecilii utili” sunt convocați și puși în stare de amok prin apeluri mincinoase, făgăduințe goale și minciuni sfruntate. De fapt cei care organizează , sau caută să organizeze, mișelia de la 20 ianuarie urmăresc cu tenacitate diabolică să păstreze “statul paralel” și confuzia. În acest fel clasa “neamului prost” (tot soiul de “neica nimeni” ajunși patroni după Decembrie 1989, prin furt, însușire frauduloasă de bunuri) și platnicii lor, jalnica gloată a politicienilor ziși “opoziție”, caută să își asigure stare pe viitor.
Mă întreb cum este cu putință ca gloata “imbecililor utili”, alcătuită în majoritate din tinerei și tinerele fără minte și fără rușine, să zbiere “jos corupția” când trăiesc din stipendiile unor părinți și bunici hoți? Cum este cu putință ca un bubos din Cluj, mercenar al Bruxelles-ului să dea lecții în civism și sentimente românești? Cum este cu putință ca un bătrânel chior să vorbească despre renunțarea la suveranitatea națională? Este de necrezut. În același timp “organizatorii” au convocat și “galeriile” fotbal, grupe de scandalagii plătiți. Deci vor fi violente și 20 ianuarie va fi, sau se dorește a fi, o repetiție pentru o lovitură de stat.
Personal nădăjduiesc că Guvernul, legal ales al României, va ști să își țină firea și va ști la nevoie să lovească fără milă pe scandalagii violenți.
Dar, în același timp, Poporul Roman ar trebui să își aducă aminte ca cei care se dau de ceasul morții la 20 ianuarie sunt exact cei care le insultă Biserica Dreptmăritoare, le spurcă până și numele de familie, le înjosesc figurile emblematice, de la Ileana Cosânzeana și Făt Frumos la Eminescu și Caragiale.
Bunul simț Românesc, România tăcută, ar trebui să își recunoască dușmanii, să îi privească în ochi și să îi scuipe cu scârbă în față.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERĂ!
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
14 ianuarie 2018