Istoria care se desfășoară sub ochii noștri este dominată de conflictul ireconciliabil dintre cei care își iubesc Neamul și Tradiția, ”nativistii” și cei care doresc să reducă toate neamurile la disoluție, lipsa de identitate și lipsa de rădăcini, ’globaliştii”.
Fără îndoială cele spuse reprezintă o reducere la esențial și o simplificare ,necesară înțelegerii mai limpezi a situație în care trăim.
Ca ideologie “globalismul” folosește filozofia “societății deschise”.
Conceptul de “societate deschisă” și teoretizarea să, au fost făcute de către Karl Popper, un filozof austro-evreu. Lucrarea de baza și care cuprinde filozofia “societății deschise”, este “Societatea Deschisă și Adversarii ei”, publicată la Londra în 1945.
Este o lucrare vastă, documentată, scrisă de un om cu minte ascuțită, o lucrare “revoluționară” și care se aseamănă în multe feluri, nu prin concluzii dar prin scopul final, cu lucrarea “Capitalul” al lui Karl Marx.
În esență lucrarea lui Karl Popper caută să acrediteze câteva idei esențiale. El este un adversar feroce al “istoricismului”. Prin “istoricism” el înțelege dezvoltarea Popoarelor și societăților pe temeiul moștenirii istorice, progresului din generație în generație. Fiind împotriva “istoricismului” Karl Popper este implicit împotriva a tot ce el înseamnă: tradiție, credință, identitate și mândrie de Neam. Toate acestea Karl Popper le consideră stări care pot genera “totalitarism”. În susținerea acestei abordării, hai să-i zicem, cu totul noi, el introduce termenul de “posibilă falsificare”. Adică, el spune că orice condiție considerată reală și stabilă în esență poate fi un fals și poate fi falsificată. Concluzia acestei încercări de demonstrație este afirmarea că toate stările, toate credințele și toate concepțiile sunt relative și pot fi înlocuite. De fapt Karl Popper chiar asta susține, înlocuirea tuturor trăsăturilor care definesc starea de om și persoană și creare unui “om nou”. În acest context cuvinte aspre și amenințătoare are Karl Popper pentru “teism”. Spunea el “teismul este mai periculos decât a admite un eșec, căci da impresia că a atins o explicație finală”. Deci a crede în Dumnezeu, după Karl Popper, este un pericol social, cel mai grav, căci stă antitetic relativismului absolut propovăduit de el. Dar încă mai vehement este Karl Popper în ce privește “religia organizată”, mai simplu spus Biserica. Această ar trebui “izolată” cu vehemență în opinia austriacului-evreu. (În Rusia bolșevică am văzut cum s-a făcut și prin ce mijloace această “izolare”)
Redusă la esențial lucrarea lui Karl Popper propovăduiește un relativism absolut, înlăturarea tuturor moștenirilor istorice (până și amintirea lor), divizarea cât mai profundă a comunităților și această el numește “democrație liberală”. Această încercare stă sub neputincioasă îndrăznire a tăgăduirii lucrării lui Dumnezeu și limpede ni se spune ce urmare are o asemenea încercare: ”Vai de cei care zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar” (Isaia 5;20). Dar o limita, privind “libertățile”, stabilește Karl Popper, el spune că “nu poate fi acceptată toleranță pentru intolerant”. Aici este marele “caveat”, avertisment care ar trebui să ne facă să luăm mare aminte. Ce este și cine definește “intoleranță”. Căci limpede rezultă că în “societatea deschisă”, Biserica, identitatea națională, familia sunt considerate stări ”intolerante”. Un prim avertisment despre ce înseamnă această nouă ideologie ne este oferit de “cazul” poetului Ezra Pound.
Ezra Pound, unul dintre cei mai remarcabili poeți americani de la sfârșitul veacului al XIX-lea și din veacul XX, a fost profund afectat de milioanele de morți din Primul Război Mondial. El a învinuit de asta ordinea statală din acea vreme și sistemul “cămătăriei”. În ce privește caracterul sau este de amintit că, atunci când la cunoscut la Paris, Ernst Hemingway l-a caracterizat pe Ezra Pound, ”cel mai bun om pe care l-am cunoscut”. În aceste condiții între 1924 și 1945 el a fost redactorul emisiunilor de radio din Italia adresate lumii anglo-saxone. Ezra Pound nu a ascuns sentimentele lui pozitive pentru Mussolini. În 1945 el a fost arestat de către poliția USA și anchetat cu o sălbăticie teribilă. Câteva Săptămâni el a fost ținut într-o cușcă, în aer liber, în căldura din sudul Italiei. (Deci practicile Guantanamo nu sunt inovații, sunt practică veche.) Atunci Ezra Pound a “căzut”, a acceptat să admită tot ce îi cereau anchetatorii să spună. În concluzie a fost declarat nebun și ținut, până în 1954, într-un ospiciu, fără drept de a fi vizitat, de a citi sau scrie și ținut într-o celulă în care era observat tot timpul de către doisprezece “psihologi”. Un sistem de exterminare. Abea în 1954 a fost eliberat, la insistențele lui Ernst Hamingway, proaspăt laureate Nobel, și a putut să revină în Italia unde a și murit. Era un prim avertisment despre “libertățile” “societății deschise”.
Pentru o vreme proiectul “societatea deschisă” a fost amânat. Era vremea “războiului rece” și toate resursele, inclusiv o propagandă dezlănțuită, erau folosite pentru a înfrânge țările răsăritene.
După căderea acestora proiectul a fost reluat cu furie. În fruntea lui, că aplicant, se găsește evreul-maghiar Soros Gyorgy.
El a întemeiat “Fundația pentru o societate deschisă” în 1993. Acea fundație are birouri în 37 de țări și circa 15 miliarde de dolari americani s-au cheltuit pentru promovarea ideilor “societății deschise”. Este un proiect care pune în practică “filozofia” lui Popper și modul de acțiune, modus operandi, este de a înființa “Organizații Ne Guvernamentale” “specializate” și “direcționate”. În prealabil terenul a fost pregătit de către intelectuali care s-au vândut pentru treizeci de arginți. Intelectuali care au deplâns “decăderea” Românilor, ”înapoierea” lor, naționalismul lor (unul dintre ei declarând direct că, “Românii sunt buni doar că să te pisi pe ei”), declarând că Eminescu și Caragiale sunt “scheletele din dulapul Românilor”. Sunt intelectuali care au fost Iude și soarta lui o vor avea. Fiecare ONG are în grijă un proiect și o instituție. Ele mai ales promovează “drepturile” tuturor minorităților: sodomitii, etnia Rom (țiganii), etc. Când se cere ONG-urile aplică “militarizarea” adică își cheamă în stradă membrii pentru a acționa în interesul “globalist”. Dar în esență organizațiile patronate de către “Fundația pentru o societate deschisă” militează pentru distrugerea Credinței, Tradiției, moștenirii istorice, împotriva “mormintelor strămoșilor” (pe care au crescut toate marile civilizații). Divizarea se face și prin cât mai amănunțită separare a oamenilor, tineri, adolescenți, maturi, femei, bărbați. O divizare care transformă persoană în individ egoist morbid, fiecare este împotriva tuturor, realmente “câini turbați”. Iar acestora toate li se aplică principiul”tolerăm orice, dar nu intoleranță”. Evident “intoleranță” este definită de promotorii “societății deschise”. Aici vedem față hâdă și tenace a “șarpelui celui bătrân”, a negativității pure al cărei mesaj, azi, este globalismul. Globalizarea înseamnă distrugerea din temelii a oricărei forme de viață tradițională și organică. Înseamnă eliminarea oricărei forme de interpretare locală și individuală a fenomenelor sociale și economice și înlocuirea lor cu consumarismul și materialismul cel mai vulgar și rudimentar. Obiceiurile, credințele, moravurile, normele de conviețuire urmând a fi înlocuit cu împrumuturi trans-naționale promovate de mijloace de informare mercenare, fără suflet și amorale.
Pentru Români există o singură soluție: Ortodoxia și credință în Neam. România “tainică”, România frumuseții, a demnității și a eleganței va supraviețui. Întotdeauna răul mai mic trebuie preferat.
În condițiile în care tot și toate sunt declarate că fiind “relative” iată că unele nu mai sunt chiar așa “relative” sau, parafrazand pe Orwell,” toate sunt relative dar unele sunt mai relative ca altele”.
Spre exemplu dacă cineva se îndoiește de acuratețea fenomenului “Holocaust” este trimis în închisoare, pus” la adăpost de furia poporului”. În Elveția, recent, s-a legiferat că rezervele exprimate față de sodomie să fie pedepsite cu închisoarea. Iată deci că “tolerăm tot, dar nu intoleranța”, este foarte selectivă și are dinți aprigi. În mai multe feluri “tolerăm totul, dar nu intoleranță” este înlocuitorul sloganului “luptei de clasă”, cel care a făcut cu putință lagărele și temnițele bolșevice.
Personal cred că în fapt Karl Popper este Karl Marx al noii ideologii, Soros Gyorgy este “Leninul” ei, iar “comisarii” de la Bruxelles vestesc pe Stalin al vremi noastre. Să nu ne amăgim. Divizarea este calea prin care fiecare putem fi “luați”. Să ne amintim de spusele pastorului Martin Niemoeller, referitor la teroarea Gestapo,: ”Întâi au venit și i-au luat pe socialiști/iar eu am tăcut, căci nu eram socialist/Apoi i-au luat pe sindicaliști/iar eu am tăcut, căci nu eram sindicalist/Apoi i-au luat pe Evrei/iar eu am tăcut, căci nu eram Evreu/Apoi m-au luat pe mine și atunci nu mai era nimeni care ar fi putut vorbi în apărarea mea.”
Vremi periculoase ne stau în față. O perioada de teroare de plumb, tip cheka, Gestapo și Guantanamo ne stă înainte. Mai avem încă putință să luptăm și să alegem, între “globalism” , cu “societatea deschisă” și nativismul și dragostea de Credință, loc, Neam și Familie. Fiecare voce are importanță, fiecare gest are consecințe. Să ne aducem aminte că Domnul era gata să cruțe Sodoma dacă în ea ar fi fost zece drepți. Să ne străduim să fim unul dintre acești ”zece drepți”. Dumnezeu să aibă milă de noi toți!
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
23 martie 2020