Viorel Roman este relativ cunoscut ca un promotor înfocat al intereselor Episcopatului de la Roma (zis, Romano-Catolicism) şi încă mai vârtos ca un adept al trecerii Românilor sub ascultarea acelui Episcopat. Viorel Roman este zelos, tenace, insistent, nu încape îndoială. În acelaşi timp argumentele sale sunt puţine, neconvingătoare, brutale. Nici măcar asta nu ar fi cel mai rău. Rău este faptul că METODOLOGIA lui este catastrofală. Mai exact, Viorel Roman amestecă ceea ce el consideră “argumente”, din diferite domenii, în acelaşi timp. În cadrul aceleiaşi discuţii el zboară de la domenii telogice la domeniul politic, de la istoria îndepărtată la lupta pentru putere de azi,de la fapte la păreri şi aşa mai departe. Viorel Roman porneşte făcând o supoziţie. În fraza următoare acea supoziţie devine, pentru acelaşi Viorel Roman, fapt şi de aici el face o nouă supoziţie şi aşa mai departe. Efectiv este cu neputinţă să porţi în asemenea cadru haotic o discuţie coherent şi care să ajungă la o concluzie. De aceea voi încerca să sistematizez puţin cele afirmate de Viorel Roman în majoritatea textelor sale.
Viorel Roman pledează pentru “unirea” Bisericii Ortodoxe cu Episcopatul Romei (aşa cum ziceam, zis “Biserica Romano-Catolică). Înainte de orice este însă necesar să ne asigurăm că vorbim cu acelaşi concepte, că dăm acelaşi înţeles cuvintelor.
Biserica nu este o instituţie. Biserica este Trupul mistic al lui Iisus şi este alcătuită din totalitatea mărturisitorilor ei. Biserica este întemeiată în primul rând pe Adevăr. Şi este necesar să înţelegem că “Adevărul” nu este suma părerilor acceptate, că “Adevărul” nu este divizibil sau relativ. Adevărul este o Persoană, ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţă”. Aici nu este loc de dezbatere. Deci Trupul Mistic al lui Iisus şi Adevărul nu pot fi decât UNA. Acest lucru a fost explicat în detaliu şi cu limpezime de cristal de către Alexey Khomiakov încă la jumătatea veacului al XIX-lea. În acelaşi timp realitatea istorică a fost mereu schimbătoare. Dacă în primele doisprezece veacuri ale erei creştine Răsăritul Ortodox a fost în fruntea civilizaţiei şi culturii europeano-mediteraneene şi este suficient să amintim că în vreme ce la Bizanţ existau Universităţi şi se scria filozofie,poezie şi istorie de calitate superlativă, deci în aceiaşi vreme, Carol “cel Mare” nu ştia să scrie. În veacurile următoare, ca rezultat al faptului că Bizanţul a oprit înaintarea islamică şi ca urmare a faptului că prin cărturarii Bizantini “apusul”, finalmente!, ajungea să cunoască glorioasa civilizaţie Greco-romană, acel “apus” a progresat rapid şi mai ales în domeniul tehnic. Profitând cinic de acest progres tehnic, militar, ”apusul” a început să atace Bizanţul într-un mod sălbatec. Să ne amintim că în 1204 acel “apus” a ocupat Bizanţul şi crimele şi farădelegile comise nu au mai fost egalate vreodată, nici măcar de Otomani! Mai mult sub dubioasa pavăză a acelui “apus” Episcopatul Romei (zis, Biserica Romano-Catolică) a căutat să îşi subordoneze Biserica Drept Măritoare, Ortodoxă, Pravoslavnică. Dar aici încercările “apusului” s-au frânt. Toate acele încercări au eşuat. Nici un soi de ameninţare lumească nu a putut clinti Biserica. (Care se şi află sub o făgăduinţă cu mult mai tare decât a oamenilor: ”puterile răului nu o vor putea cuprinde”.) La Conciliul de la Florenţa “argumenttele” Episcopatului Romei (zis BisericaRomano-Catolică) au fost zdrobite prin cuvântul Sfântului Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului. Acest Sfânt a arătat că până ce nu se renunţă la “filioque”, la abominatia “infailibilității papale” şi a conceptului de Purgatoriu, deci până ce nu va renunţa la aceste grave abateri teologice, Episcopatul Romei (zis Biserica Romano-Catolică) se află în erezie. Deci aceste realităţi arătate la Florenţa în prima jumătate a veacului al XV-lea sunt la fel de valide azi ca şi atunci. Nu avem ce să “unim”.
Dar apoi Viorel Român zboară, fără legătură, la situaţia Românilor şi aici el face afirmaţii grave, neadevărate şi iresponsabile. Viorel Român caută să prezinte pe Români ca pe două părţi: ”moldo-valahi” şi Românii ardealo-banatici. Viorel Roman afirmă că între ei ar fi mari deosebiri zi zice el ,la fel de mari că cele existente între Germani. În acest caz Viorel Roman fie inventează, fie nu ştie despre ce vorbeşte, sau amândouă. Între Germani, ca şi între Italieni, deosebirile lingvistice sunt enorme. Atâta de mari că un German din Austria nu îl va înţelege pe unul din Schleswig-Hollstein, şi un Italian din Calabria nu îl va înţelege pe unul din Toscana. La Români această diferenţa nu există. De fapt unitatea lingvistică a Rmanilor nord-dunăreni este uluitoare. Un Român din Ţară Almajului îl va înţelege fără problem pe un Român din Maramureş, şi am menţionat aici cele două “locuri” româneşti cu cea mai puternică personalitate lingvistică. Ce a făcut cu putinţă această uluitoare unitate românescă? Spre dezamăgirea lui Viorel Roman, explicaţia este simplă: Ortodoxia. Vorbeşte apoi Viorel Roman despre modul în care “uniaţia” ar fi condiţionat pe Românii ardealo-banatici. În primul rând această “uniaţie” s-a introdus brutal, cu foc şi spade. În al doilea rând, în Banat,”uniaţia” a avut un rol minimal, dacă şi atâta, iar în Ardeal, cu toate presiunile făcute de autorităţi, numărul Românilor Ortodoxi a fost mai mare decât la “uniţilor” în tot cursul veacurilor XVIII-XX. Acesta este un FAPT. Şi Viorel Român va fi învăţat de la cei pe care îi slujeşte că “in contra factum non est argumentum”. Dar apoi Viorel Roman mai afirmă că Românii îşi trag numele de la Roma. Din nou Viorel Roman greşeşte şi comite păcatul asociaţiilor “după ureche”. Nu, numele Românilor nu vine de la Roma, vine de la Bizanţ. Căci supuşii Bizanţului se numeau “Romei” şi chiar asta era Bizanţul,urmaşul legitim al Romei imperial, de fapt era Roma imperial. CăciBizanţul a fost urmaşul Romei imperiale şi nu papismul! Atunci când Menumorut refuză să cedeze pământ Regelui Ungariei, el spune că nu poate face asta fiind supus: ”Dominus meu Imperator Constantinopolitanus” (Domnul meu Împăratul Bizanţului). Cred că Menumorut ştia mai bine decât Viorel Roman!
Un alt “set” de argumente, ”argument” după Viorel Român, se enumeră pentru a sublinia “superioritatea” “apusului” asupra “răsăritului”. Aici Viorel Roman greşeşte grav. Reforma, Contra reforma, iluminismul, materialismul vulgar şi finalmente “globalismul” au eliminate orice urmă de duh din acel “apus”. Locaşurile lor de cult sunt goale, argumentele lor teologice nu au vlagă. Iar asta stă într-un contrast izbitor cu incredibila RenaştereOrtodoxă. Un avant care nu a mai fost întâlnit de la Sfântul Paisie Velichikovki încoace. De fapt sunt zorile celei din urmă profeţii a Sfântului Serafim din Sarov despre Lumina Răsăritului care va cuprinde lumea si ele se văd. Şi în acest context orice om de bună credinţă ar trebui să se cutremure văzând modul în care,din propria cenuşă, s-a reînălțat Catedrala Iisus Mântuitorul în Moscova sau modul în care se înalta Catedrala Mântuirii Neamului la Bucureşti.
Iar apoi este vorba de “valorile” acestui “apus” azi. Care sunt: Soros, homosexualitatea, pedofilia, relativismul degradant? Să fim serioşi! Dar încă mai apoi Viorel Roman comite o greşeală catastrofică.
El spune că Românii plecaţi la lucru în afară hotarelor româneşti se vor alătură Episcopatului Romei (zis Biserica Romano-Catolică) şi , mai mult, vor ingnora pe Ierarhii lor.
Efectiv în aceste afirmații Viorel Roman cade în delir.
Biserica fără Ierarhi nu este cu putinţă. Sfântul Ciprian al Cartagenei spunea în primele veacuri creştine: ”unde este Episcopul acolo este Biserica”. Iar în privinţa nevoii de ascultare ierarhică însuşi Apostolul Neamurilor spune:” Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii,ci al păcii”(St.Pavel,Corintieni I,33).
Biserica Ortodoxă (singura Biserica) este un Trup ierarhic şi al ascultării. Dar această ierarhie se întemeiază pe o putere indestructibilă , se întemeiază pe ‘ierarhia dragostei”. De aceea Romanii Ortodocsi, turma şi Păstorii sunt una.
Aceste apeluri la rebeliune canonică nu vor putea să tulbure turma Drept Măritoare. Aceşti credincioşi ştiu bine că descind şi sunt continuatori ai singurului Imperiu Creştin şi legitim, Imperiul Bizantin. Cele spuse de către marele gânditor Rus, Konstantin Leontiev la mijlocul veacului al XIX-lea sunt azi parcă mai adevărate ca oricand: ”Sub steagul bizantinismului, dacă îi vom rămâne credincioşi, vom fi capabili să rezistăm întregii Europe confederate, dacă aceasta ar îndrăzni-după ce va fi distrus definitiv ceea ce ce a creat nobil în interiorul sau-să ne prescrie şi nouă duhoarea şi putreziciunea noilor sale legi referitoare la mizerabilă fericire pământească şi la radicala vulgarizare universală!”
Drept Măritorii ştiu că sunt singura Biserica. O spun asta cu smerenie şi mereu spun Sfânta Ortodoxie. Căci din sfinţenie decurege Dreapta Credinţăşi nu invers. Porţile Dreptei Credinţe rămân întotdeauna deschise celor care vor să între şi să afle “că bun este Domnul”. Ortodoxii nu spun că ceilalţi nu se vor mântui. Acestea sunt lucruri care stau sub puterea şi Judecata lui Dumnezeu. În cuvintele Episcopului Kalistos Ware, ”noi ştim unde este Biserica, nu ştim unde nu este”. Dar pentru cei care, din toată inima credem în rostul duhovnicesc şi istoric al Neamului Românesc, deci, repet, pentru noi, nu există decât o certitudine: Biserica Ortodoxă şi o singură mărturisire: Ortodoxie sau Moarte.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
3 martie 2020