Alexandru NEMOIANU: Moarte unde ți-e boldul?

Este strigătul de biruință adresat de către Sfântul Ioan Gură de Aur în sfânta lui predică rostită în Noaptea Învierii. Este strigătul prin care Iadul își recunoaște înfrângerea, este strigătul prin care „ultimul dușman” este zdrobit, umilit, alungat. Este strigătul care afirmă în veci și în veșnicie biruința planului divin, este bucuria celor care stau sub Nădejde, Credință și Dragoste. Este strigătul victorios al Ortodoxiei.

În doar câteva zile acest strigat de biruință va fi pe buzele tuturor Românilor care au știut și știu că „am fost și om fi”: ieri, azi, întotdeauna. Cu aceste gânduri aș vrea să repet câteva lucruri.

De aproape două sute de ani istoria Românilor a fost condiționată prin pana unor istorici stăpâniți de duh „sincronist”, care au crezut și cred că Românii și istoria lor sunt un apendice, un soi de rudă săracă și demnă de dispreț, a „marilor” popoare din apusul Europei. Acei istorici au considerat ca fiind valide doar sursele care confirmau gândul lor preconceput și au desconsiderat și insultat tot ce nu folosea gândului lor preconceput și bazat pe mimetism slugarnic. Dar în fața acestor teoreticieni mercenari și slugarnici a stat și stă REALITATEA românească.

Această realitate românească este foarte veche și rezultatul unor dezvoltări istorice îndelungate și unice, rezultatul unei dezvoltări „protocroniste”, o dezvoltare liberă de influențe și mimetism, o dezvoltare independentă și fascinant originală. Astfel s-a dovedit din nou și din nou că Neamul Românesc nu își schimbă firea. Neamul Românesc se poate preface, poate mima, dar firea lui a rămas și rămâne aceiași, încăpățânată și în veci Ortodoxă, încăpățânată și în veci tradițională, încăpățânată și în veci dominând spațiul de la Nistru, până la Tisa și Marea, „cea mare”. Dacă ne vom uita la hotarele structurilor românești de bază, a satelor, care au fost și sunt garanția existenței românești și a modelului existențial românesc, vom vedea că aceste hotare arată străvechimea românească. Satul românesc a rămas în esență identic satelor din vremea neolitică și sihăstriile Ortodoxe s-au așezat pe locurile unde erau sihaștrii Daci, iar această alcătuire nu face decât să dovedească o continuitate fără egal în Europa. Românii nu au putut și nu au avut de imitat pe nimeni, căci au fost în Europa mai înaintea tuturor. Românii sunt băștinașii Europei, iar ceilalți sunt „vinituri”.

În același timp ar fi cu totul ilogic să ne imaginăm că Neamul Românesc străvechi, adus în existență spre a dovedi că „apa trece și pietrele rămân”, nu ar fi, trup și suflet, legat de „locul” lui, de pământul lui. Să încerce cineva să spună unui Român că „locul” în care este nu ar fi cel mai frumos din lume. Numai să încerce!

Aceasta nu înseamnă de loc că istoria românească a fost presărată cu bucurii și biruințe. Nu, Neamul Românesc a trecut prin enorme greutăți, prin sinistre umilințe, prin nopți fără stele și reci. Dar biruința românească stă în faptul că în ciuda acestor rele care l-au bântuit, Neamul a rămas același în Credință lui Ortodoxă și în rosturile lui.

Iar atunci când a fost nevoie, când însăși ființa și firea Neamului erau în primejdie, atunci blânzii Români, „mămăliga”, a explodat cu o forță nimicitoare.

Asemenea clipă stă în față noastră azi. Azi trebuie să decidem dacă Familia va însemna Mamă și Tată sau va ajunge o batjocură a necuratului.

Îmi pare că toată suflarea „râul, ramul” s-au ridicat contra răului. Ierarhii Ortodocși, fără frică și în cea mai curată manieră jertfelnică până la martiriu, sunt în fruntea turmei Bine Credincioase. Nimic nu va putea opri voința acestui Neam: nici amenințări, nici minciuni, nici zâmbete false. În aceste clipe Neamul Românesc spune iarăși, „am fost și om fi”. In aceste zile Neamul Romanesc, ca întotdeauna, stă în calea răutăților cu Crucea în frunte. În aceste clipe Neamul Românesc intră din nou în Istorie, fără frică și cu fruntea sus!

SUS INIMA!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

26 septembrie, 2018

Lasă un răspuns