Comunităţile umane organice; familii, neamuri, naţiuni, toate au putut avea rost semnificativ câtă vreme s-au întemeiat şi s-au putut adresa unei păreri de sine comun împărtăşite, unei “memorii colective”. Această “memorie colectivă” este suma credinţelor, obiceiurilor, amintirilor, a înţelegerii, comun împărtășite, a diferenţei dintre “bine” şi “rău”.
Toate acestea alcătuiesc, cum spuneam, ”memoria colectivă” şi în lipsa ei un “model existenţial” real nu poate exista.
Această “memorie colectivă” este o realitate vie, care se transmite din generaţie în generaţie. Ea nu este şi nu poate fi osificată ori sclerozată. Fiecare generaţie îi adaugă ceva nou şi semnificativ dar care adaus întotdeauna rămâne consecvent aceluiaşi semn. ”Memoria colectivă” rămâne întotdeauna credincioasă şi consecvenţă sieşi şi ea este de fapt criteriul critic al vieţii istorice.
Fiind o realitate vie,memoria colectivă vine din trecut, este trăită în prezent şi este proiectată, ca aşteptare a fi împlinită, în viitor. Iar garanţia acestei realităţi este elementul pe care s-au întemeiat şi dezvoltat toate marile civilizaţii omeneşti: mormântul strămoşilor.
Plecând de la singură certitudine a condiţiei omenesti, mortalitatea, în mod paradoxal, ”mormântul strămoşilor” devine calea vieţii.
“Mormântul strămoşilor” este certitudinea că suntem parte a unei cai pe care trebuie să o străbatem. ”Mormântul strămoşilor” ne spune limpede că existenţa nu se sfârşeşte cu nici unul dintre cei care mai trăim, aşa cum nu s-a sfârşit cu nici unul dintre cei care au fost. ”Mormântul strămoșilor” ne obligă să înţelegem că avem o datorie de împlinit şi faţă de cei care au fost şi faţă de cei care au să vine. ”Mormântul strămoşilor” ne spune răspicat că în această lume nu suntem” singuri. “Mormântul stramoșilor” este dovada solidaritatii între generații. ”Mormântul strămoşilor” ne obligă pe toţi şi pe fiecare să facem cea mai solemnă făgăduinţă, că nu vom uita niciodată ceea ce datorăm acestor înaintașilor.
Această nu înseamnă să credem că toţi strămoşii au fost sfinţi, dar trebuie să ne încredinţeze că unii dintre ei sunt Sfinţi! Şi pentru aceşti Sfinţi şi prin ei suntem şi stăm în fiinţă.
Acest respect pentru “mormântul strămoşilor” şi pentru “memoria colectivă” într-o ultima analiză constituie o mărturisire.
Este amintirea Raiului din care am fost alungaţi şi a cărui nostalgie,în vorbele Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia,”ne va chinui întotdeauna”.
Pentru Români înţelegerea şi practicarea acestor adevăruri a fost pentru foarte multă vreme simplă. Dat fiind faptul că orice Român şi oricum orice familie românescă îşi are obârşia într-un sat aceste adevăruri se aşezau fără nici o dificultate. Comunitatea sătească,acea aşezare miraculoasă având existenţa “din veci”, asigura nu numai existenţa fizică dar mai ales pe cea sufletească. Orice abatere de la “rânduiala” era sancţionată şi îndreptată. De aceea ura sălbatecă împotriva satului ,care a existat întotdeauna dar care în ultimul veac a devenit devastatoare, nu trebuie să surprindă. Ce este trist este faptul că acestor forţe ale răului le-a stat complice şi le stă complice neghiobia unor personaje penibile. Personaje penibile care au avut lipsa de bună cuviinţă să dea până şi numelui sfânt de ŢĂRAN o conotaţie peiorativă. Repet indivizi care împletesc prostia cu un vid de rost existenţial. Personaje care trăiesc degeaba. Iar lor li se alătura alogeni animate de o ură demonică pentru tradiția si credința românească, indivizi care căuta să penalizeze până și întrebuințarea portului popular românesc.
Această ura împotriva satului este parte din furia cu care “memoria colectivă” românească se doreşte a fi distrusă şi înlocuită cu jalnice iluzii sau abominaţii.
Pentru că trebuie să fim înţeleşi, atunci când “memoria colectivă” a unui Neam este distrusă atunci acel Neam încetează să mai aibă existenţa semnificativă, de fapt încetează să mai aibă existenţa, trece în un vegetatism fără rost.
Acestei încercări îi stă martor momentul istoric actual şi acestei încercări trebuie să ne opunem toţi şi fiecare.
Este destul de trist că pământul românesc este controlat de către “pro consuli”,de la Bruxelles şi de la Washington.Dar absolut dramatic este când vedem,sub ochii nostril,cum entităţi care nu au nimic în comun cu Neamul Românesc şi care nu au absolut nimic comun cu binele Neamului Românesc,de la ONG-uril sorosiste şi până la Institutul Elie Wisel, hotărăsc ce nume să poarte străzile româneşti,căror “eroi” să se închine Neamul Românesc,ce martiri sa fie venerati sau cum să fie alcătuită familia românească.Aceleasi organizatii pomenite,prin mercenari fara suflet,lovesc azi in memoria celor martirizati in temnitele bolsevice si in schimb se vaita pentru dubioase suferinte ale unor alogeni.Aceste entităţi străine si cu program jurat anti-romanesc caută să elimine din “memoria colectivă” românească tot ce defineşte acest Neam: Dreapta Credinta, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, Eminescu şi Caragiale.
Aici nu mai este nimica de comentat.În acest moment toţi,dar mai ales fiecare avem de făcut o alegere. Şi să nu ne facem nici o iluzie, pentru această alegere vom da “samă” şi în lumea asta şi în cea care va să fie.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
28 februarie 2020