În Credința Ortodoxă, singura adevărată, icoanele și rămășițele pământești ale Sfinților, moaștele, au o importantă deosebită și ele sunt cinstite, nu închinate, cu evlavie. Atât icoanele cât și moaștele păstrează, prin har, legătura cu Sfântul reprezentat sau rămășițele lui. În privința icoanelor trebuie adăugat că Biserica ni se dezvăluie prin ele. În acest sens, în calitatea lor de izvoare ale Sfintei Tradiții; canoanele, scrierile patristice, textele liturgice, icoanele și moaștele au aceiași valoare.Toate acestea, nu luate separate ci în totalitatea lor organică și vie, dimpreună cu Sfintele Scripturi, exprimă adevărul despre Biserica: Trupul mistic al lui Iisus, totalitatea rugătorilor vii și morți. Între icoanele Ortodoxe poate cea mai complexă și încărcată de semnificație, învățătură și simbolică teologică, este Icoană Nașterii.
Icona Nașterii este concepută pe trei “registre”, pe trei planuri. În partea de sus sunt înfățișați Îngerii , slăvind pe Dumnezeu, în centru se vede raza, ”steaua”, care se desface în trei (simbolizând unitatea în esență a Sfintei Treimi), iar în partea dreaptă, din registrul de sus, sunt înfățișați Îngerii vestind păstorilor Întruparea Domnului.
În registrul din mijloc se văd ‘magii”(Melichor, Balthazar și Gaspar) grăbind spre iesle; în mijloc este Maica Domnului, învestmântată în purpura, cuvenită Împăratului, căci Ea este “basilisa”, Împărăteasa Cerului, având trei stele ca podoaba eternă, simbolizând veșnica ei feciorie, înainte de Întrupare, în vremea Întrupării și în cursul vieții pământești. Pruncul Dumnezeiesc, cu mâinile puse în formă de cruce, este așezat în iesle, care are formă unui altar și a unui mormânt, simbolizând și vestind misiunea lui pe pământ.
În partea de jos, cumva separat, pentru a sublinia că nu era tatăl Pruncului, este înfățișat Sfântul Iosif sub formă unui bătrân gârbovit și apăsat de îndoieli. În față lui, deghizat în păstor, este Satana, după Evanghelia apocrifă a lui Iacov, Pastorul Thyrros. Satana îl înveninează pe Iosif cu îndoieli. I-ar fi spus, dacă dintr-o fecioara poate fi născut prunc atunci și acest toiag al meu poate înflori. În aceiași clipă toiagul a înflorit! Iar în stânga sunt cele două moașe, Salomee și Zelemi, scăldând Pruncul. Fiind născut fără păcat de fapt Pruncul nu avea lipsa de scăldat, dar scena subliniază voința Mântuitorului de a face toate cele omenești, mai puțin păcatul. În această icoană totul este încărcat de învățătură. Muntele și stâncile din icoană ne arată că Mântuitorul venea într-o lume căzută și păcătoasă și că mântuirea nu va fi ușoară. Păstorii arată că Lumina Dumnezeiască este primită mai întâi de cei curați și simpli la inima. Magii, filozofii neamurilor, vin și grăbesc călare, ei au de străbătut mai lungă cale până la Învățătura Dumnezeiască,venind din alte credințe, ei sunt “neamurile”…Ei aduc cu ei aur, pentru un Împărat, tămâie, pentru un Mare Preot și smirnă, vestind moartea și îngroparea. În acestea mai putem vedea ceva. Putem vedea cum sunt risipite neghiobiile celor care vorbesc despre “risipa” și “inutilitatea” ridicării lăcașurilor de închinarea, a Bisericilor splendid împodobite. Într-o peșteră a fost adus aur și tămâie, cu siguranță ele sunt potrivite și în Biserici! În icoană, în fața ieslei, sunt animale simbolic alese. Este acolo vițelul de jertfă, din nou fiind subliniat că Dumnezeu se cere slujit cu fast și dărnicie, este acolo asinul, pe care va intra Iisus în Ierusalim și mielul care va fi jertfit. Avem în această icoană tot ce este necesar pentru a întâmpina pe Mântuitorul și a înțelege Întruparea Lui. Tema liturgică a icoanei este minunat înfățișată în Condacul praznicului, întocmit de către Sfântul Roman Melodul: ”Fecioara astăzi pe Cel mai presus de Ființă naște și pământul îi da o peștera Celui neajuns. Îngerii și păstorii laudă, iar magii cu steaua călătoresc, că astăzi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. În privința acestei icoane mai trebuie subliniat un lucru și acesta este o caracteristică decisivă a Ortodoxiei.
Ortodoxia elimina fără cruțare orice urmă de sentimentalism ieftin și emotivitate facilă, prin atașamentul aproape sălbatic pentru tradiția dogmatică. În Ortodoxie nu are loc nici un soi de emotivitate superficială. Ortodoxia nu admite “îngerași” pudrați și lacrimozitate fără rost. Acestea sunt decorul “sărbătorilor de iarnă” și ale comercialismului pierzător.
Nașterea este începutul mântuirii noastre și atunci pornea calea care se va împlini pe Golgota și în Înviere. La Naștere Ortodoxia nu “comemorează”, Ea actualizează. Noi nu spunem “Hristos s-a născut!” noi spunem “Hristos se Naște”, acuma, azi, în inimile tuturor și fiecăruia dintre creștinii Dreptmăritori.
Să ne pregătim a fi vrednici să îl întâmpinăm, să îl primim, și să îl purtăm spre Slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră.
Hristos se Naște! Măriți-L!
———————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
18 decembrie, 2017