În privința vremii, datei, când s-a organizat Biserica ierarhică, Ortodoxă, nu sunt îndoieli. Izvoarele istorice ne arată că acest lucru s-a petrecut la Cincizecime, Pogorârea Duhului Sfânt, Ispas. Aceleași izvoare istorice ne dovedesc că Episcopii, Preoții și Diaconii au fost așezați încă din vremea Apostolilor și prin ei. Epistole ale Sfântului Irineu (circa 180 A.D) ne oferă liste ale acestor Episcopii și jurisdicțiilor lor. Iar încă mai înainte Sfântul Ignatie Teoforul (cel care ca prunc a fost purtat în brațe de Mântuitorul) vorbea despre importantă Episcopilor și a faptului că acolo unde ei se găsesc se află Biserica în plenitudinea ei. Deci vorbăria “sectanta” despre o Biserica “primitivă” și apoi preschimbată de Ierahi, se vădește vid informațional. În termeni istorici, ‘tehnici”, este un caz clar de anacronism, proiectarea unor realități dintr-o perioada istorică recentă în trecut. O greșeală a celor care sunt necunoscători ai istoriei și metodelor ei de aflare a adevărului. Încă mai mult diferite teorii despre “cauzele” apariției creștinismului se dovedesc la fel de false. Se spune că apariția creștinismului ar fi fost o reacție “ascetică” față de decăderea vremii respective. Este foarte adevărat că din primul moment Creștinismul a fost pentru decentă și respect pentru morală, dar nici un singur moment creștinismul nu a condamnat materia și lumea. Creștinismul voia să le restaureze în starea lor dintâi,nu să le elimine. Mai mult, a existat în acea vreme un atare curent, ”manicheismul”, care condamna materia că impură și căsătoria, ca formă de desfrânare. Ei bine exact creștinismul a fost cel care a respins cu vehementa asemenea aberații. Deci cei care pretind că ar fi fost creștinismul o reacție “ascetică” sunt contraziși de faptul istoric că exact creștinismul a respins cu mai mare vehemență acel “ascetism” maniheu de care pomeneam. La fel și în cazul “arianismului”, cel care tăgăduia co-eternitatea Fiului cu Tatăl. A fost Sf.Athanasius care a demonstrate că Dumnezeu, ”care este dragoste” nu putea să fie astfel de unul singur, trebuia că dragostea să fie împărtășită. În acest fel dogmă Sfintei Treimi din început a fost a Bisericii. Iar aici atingem un lucru esențial, învățătura Bisericii se sprijină pe dogme, adevăruri care nici nu pot și nici nu trebuie demonstrate, ele țin de Credință, care este nădejdea în cele nevăzute și dovada celor nevăzute. În acest subiect o extraordinar de subtilă și convingătoare argumentare a făcut G.K.Chesterton. El atrăgea atenția că învățătura despre Credință a fost dată Apostolilor sub forma; ”Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. ”Folosirea termenului “cheie” are o enormă semnificație. O cheie nu poate fi subiect de discuție: ea sau deschide poarta,sau nu o deschide. Orice comentariu despre “cum și de ce ar trebui să fie altfel” este inutil. Dacă nu folosești cheia va trebui să folosești o rangă, sau o “gură de lup”. Cei care folosesc “rangă” și “gură de lup” sunt cei care se abat de la învățătură Ortodoxă, ereticii și “sectanții”. Care adaugă sau substrag fără noimă, fără să înțeleagă și fără să ia seama la consecințe. Acestea fiind spuse este bine sa ne amintim care sunt “izvoarele” învățăturii Ortodoxe. Sfânta Tradiție, canoanele, scrierile patristice, textele liturgice și icoanele au aceiași valoare. Toate acestea,nu luate separat ci în totalitatea lor organică și vie, dimpreună cu Sfânta Scriptură, exprimă adevărul despre Biserica Ortodoxă,Trupul mistic al lui Iisus, totalitatea credincioșilor vii și morți. Cu cele menționate câteva readuceri aminte pot fi iarăși de folos. Sfânta Tradiție este învățătura transmisă prin viu grai. Din ea, mai apoi,s-au alcătuit Scripturile.Sfânta Tradiție este viață Bisericii în Duhul Sfânt. Limpede spune Sfântul Pavel..’ țineți predaniile pe care le-ați învățat,fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (Tesalonicieni ÎI,2:15) și iarăși spune Apostolul Neamurilor..’credință este din auz” (Români,10:17). Deci Sfânta Scriptură poate fi asemuită cu rodul care crește din și în pomul stufos al Sfintei Tradiții..Din aceasta se poate vedea cat de neghioaba este teoria despre „sola Scriptura”; o falsa învățătura care efectiv distruge experiența creștină a doua mii de ani. În același chip trebuie înțeleasă și învățătura despre Sfintele Moaște și Sfintele Icoane. În primul rând atât Sfintele Icoane, cât și Sfintele Moaște nu sunt ÎNCHINATE, căci închinarea este datorată doar lui Dumnezeu, ele sunt CINSTITE și există o profundă motivație a acestei “cinstiri”. Moaștele sunt rămășițe pline de har din trupurile Sfinților. Sfinții au atins o înalta stăpânire duhovnicească a propriului trup și l-au îndumnezeit într-o așa măsură în timpul existenței pământești,încât această legătură continuă după moarte. Sfinții sunt prezenți în moaștele lor prin har. De aceea cinstirea moaștelor este necesară și ea ne asigura legătură neîntreruptă cu Sfinții. Asemenea icoanele sunt cinstite. Ele reprezintă chipurile Sfinților care au fost oameni ca și noi. Icoanele înfățișează și chipul Mânuitorului, căci după cum ni se spune, ”Cuvântul s-a făcut Trup”. Vechimea icoanelor este la fel de mare ca și a Bisericii. O icoană, nefăcută de mâna omeneasca a Mântuitorului, a fost dată regelui Agvar. Prima icoana a Maicii Domnului a fost făcută de către Sf.Apostol și Evanghelist Luca. Icoane picate se găsesc și în cele mai vechi Biserici, cele din catacombe. Cinstind icoana, ne adresăm rugăciune către cel pe care îl reprezintă. Iar rugăciune și legătură prin har fac că însăși icoană să devină “altceva”, să fie transfigurată. În această înțelegere vedem că “materia” icoanei, că și trupul Sfinților, sunt înduhvnicite, ridicate, ca materie, mai aproape de starea dintâi. Pentru acest respect desăvârșit arătat “materiei” se poate spune răspicat că de fapt învățătura Bisericii Ortodoxe este singura cu adevărat “materialistă”. Din toate cele arătate ar trebui să fie înțeles că Biserica și rânduielile ei au fost așezate de către Mântuitorul și apoi răspândite de către Apostolii Lui și urmășii lor, Episcopi și Preoți, până în ziua de azi. Cu mare grijă trebuie să ne ferim de cei care caută să aducă “invoații” și să promoveze învățături străine de Duhul Bisericii. Aceștia sunt lupi răpitori și cele mai primejdioase sunt acele erezii și “secte” care mimează și caută să se prezinte ca dreapta învățătură. Iar cel mai mare rău pe care îl fac aceste false învățături este ca ne separa de PREZENTA lui Dumnezeu. Sectele îi separa de Dumnezeu pe oameni fără cruțare. Ortodoxia îi unește pe credincioși cu Dumnezeu, care este prezent, acum și aici, în Taine. Cei care resping Tainele de fapt resping însăși Întruparea lui Dumnezeu.
Pentru cei care suntem Ortodocși este necesar să ne ținem de învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe fără șovăială, la bine și la rău. Trebuie să știm că doar Biserica Ortodoxă poate să ne mântuie. Nu vom fi mântuiți doar fiind “membrii” ai Bisericii Ortodoxe, ci doar în măsură în care vom urmă învățăturile Ei. Nu înseamnă că cei din afară nu se vor mântui. Aceasta se află sub Judecată lui Dumnezeu. Dar trebuie să știm că TOȚI cei care se vor mântui, într-un fel tainic sunt parte din Biserica. În vorbele Episcopului Kallistos Ware,”noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Dar dincolo de asta, sub nici o formă să nu schimbăm splendoarea împărătească a Ortodoxiei pentru paragina unor învățuri trunchiate și fără vlagă,inspirații periferice și negative care se vor risipi că un fum rău amagitor.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, USA
28 februarie 2019