În momentul istoric prezent ofensiva „globalizării”, a uniformității degradante, se face cu violență, cu mijloace colosale, statale și cu o anume disperare. Disperarea este rezultatul împrejurării că această uniformizare este un eșec lamentabil și având consecințe teribile.
„Globalizarea” și „uniformizarea” eșuează în fața oamenilor „locului” care refuză să își piardă limba, portul și mai ales modul de a înțelege rostul vieții. Rezistența oamenilor, încăpățânarea lor de a își apăra și păstra identitatea și personalitatea sunt cu adevărat eroice .
Cred că cel care a intuit aceste tip de rezistență și la și conceptualizat, a fost Ernst Junger, probabil cea mai remarcabilă personalitate a culturii germane în veacul XX.
Ernst Junger vorbea de acei soldați consemnați unui post (post care, în cursul luptelor era fie uitat, fie abandonat de eșaloanele superioare) dar, care soldați, își făceau datoria până la capăt, neînfricați, neînfrânți, fără șovăială. Actul lor de eroism individual stătea cu mult peste planurile strategice alcătuite prin state majore. Acei soldați își făcea datoria supremă, respectau locul lor dintr-un plan și mărturiseau despre credință și loialitate. Acei soldați nu mai țineau de “istorie”, ei treceau în “meta istorie”, în veșnicie și într-un plan superior. Tot Ernst Junger definea și conceptualiza „omul” care apară, „postul uitat” ca pe omul cu adevărat liber, cel care acționează conform cu ordinea conștiinței sale. Pe acel fel de om Ernst Junger îl definea drept: „anarhul”, cel care nu are stăpân. (Deci a nu se confundă cu “anarhistul” care înseamnă cu totul altceva).
„Anarhul” nu are nimica de a face cu „anarhistul”. „Anarhul” este eminamente pozitiv dar refuză să își abdice condiția umană superioară, zestrea lui morală și de conștiință, indiferent care vor fi fiind circumstanțele sau consecințele. „Anarhul” este eminamente omul liber. Omul care nu poate fi condiționat nelimitat, omul care nu ia ca litera de evanghelie cutare administrație vremelnică.
Atașamentul de loc, loialitatea (la bine și rău) cu cei din comunitatea căreia îi aparține, mai răspicat satului căruia îi aparține din neam în neam, sunt parte din zestrea morală a „anarhului”. Ca un singur exemplu.
„Anarhul” nu va spune că „locurile” unde l-a lăsat Dumnezeu sunt „cele mai frumoase din lume”, dar va spune răspicat că „sunt la fel de frumoase că cele mai frumoase locuri din lume” și că pentru el, pentru inima lui, chiar sunt cele mai frumoase din lume. (Personal cred din toată inima că „cele mai frumoase locuri din lume” sunt în hotarul satului Borlovenii-Vechi.).
Aici nu are loc „obiectivitatea cuminte”. Din partea mea să fie „obiectiv cuminte” cine va vrea. Ce vreau să spun este că pentru mine oamenii din Almăj, care prin trudă de zi cu zi, prin asociații culturale, prin publicare de monografii, prin promovarea dragostei de loc și identitate, ei bine acești oameni, sunt cei mai frumoși, sunt fără egal. Nu este loc aici să îi enumăr pe toți. Dar toți au contribuit și contribuie la Renașterea Almăjana, la promovarea bunului nume al Văii Almăjului. Mă gândesc la “dascălii” care au învățat și învață în Valea Almăjului, mă gândesc la slujitorii altarelor care țin vie mântuitoarea credință Ortodoxă și mai ales mă gândesc la palmele tari ale atâtor țăranii care au făcut și prezentul și viitorul cu putință în acest loc binecuvântat. Cu atâta mai trist este cazul unor așa ziși “inovatori”, ajunși chiar edili, și care fac răul, conștient sau inconștient, care încurajează aberații împrumutate din periferiile “apusului”, promovează culte marginale și fără Duh, calomniază Ortodoxia sau caută să pângărească pământul Almăjului. Așa cum au încercat Aurel Micle la Bozovici și Pavel Verindean la Prigor. Acești nevrednici vor pieri fără urmă și lăsând doar amintire urâtă. Dar semnificativi rămân cei buni amintiți mai devreme, ”sarea pământului”. Aceștia sau cei care vor veni după ei, vor culege roada cea bună. În această înțelegere nici măcar nu mai are importanță dacă cei care apără ‘locul” vor avea parte de înfrângeri vremelnice. Să ținem bine minte: ’Înfrânt nu ești atunci când sângeri/nici ochii când în lacrimi ți-s/adevăratele înfrângeri/sunt renunțările la vis”.
Orice s-ar întâmpla, mai devreme decât credem, „globalismul ” se va prăvăli iar Almăjul și “locurile” asemenea lui, vor înflori din veac în veac, mai autentic și mai frumos.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
25 iulie 2020