Alexandru Nemoianu: Despre cei din afara Bisericii

istoric-Alexandru-Nemoianu9.,,Este un Domn, o Credință, un Botez”

(Sf.Pavel,Efeseni 4:5)

Biserica este trup teandric (divino-uman) care este Trupul mistic al lui Hristos. Biserica se desparte în, ”Biserica triumfătoare”, cea care se află în Ceruri și “Biserica luptătoare” care cuprinde pe credincioșii aflați pe pământ și străduindu-se pentru mântuire.
Ca stare organizată, pe pământ, Biserica se manifestă din ziua Cincizecimii, din ziua în care Duhul Sfânt, carele de la Tatăl purcede, s-a pogorât, în forma limbilor de foc, asupra Apostolilor și celor cu dânșii.
Fiind Trupul lui Hristos, Biserica nu poate fi decât una și mărturisirea către ea asemenea nu poate fi decât una. Acea mărturisire este cea lăsată de Hristos ucenicilor Lui, Sfinții Apostoli și de aceia, prin continuitate apostolică, prin punerea mâinilor, ea este aceiași până azi. Biserica se sprijină pe două “brațe” țări: Sfânta Scriptură și Tradiția. Acea Biserică este Biserica Ortodoxă.

O parte din revelația dumnezeiască făcută oamenilor a fost scrisă. Ea se numește Sfânta Scriptură și are două părți: Vechiul Testament și Noul Testament. În ea, în Sfânta Scriptură, sunt cuprinse textele canonice. Dar pe lângă ele au circulat și multe alte scrieri care au fost repudiate de Biserică, întrucât învățăturile lor sunt străine de Dreaptacredință. Acestea sunt așa zisele scrieri “apocrife”. Folosirea lor duce la căi rătăcite și dovadă sunt mulțimea sectelor apărute în urma folosirii acestor texte apocrife. Trebuie reținut că Biserica a fost cea care a stabilit conținutul Sfintei Scripturi și mai trebuie reținut că întreg textul Scripturii este consecvent cu sine, nu se contrazice.
Sfânta Tradiție reprezintă învățăturile care la început nu au fost scrise, ci transmise prin viu grai. Mai apoi, cele mai multe, au fost scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii. Deci, din punct de vedere istoric, Sfânta Tradiție este mai veche decât Scripturile. Deci Biserica a întocmit Scripturile și nu invers. Dacă ar fi să ne referim doar la activitatea Mântuitorului. Este evident că în cei trei ani de propovăduire a spus mai mult decât este cuprins în Evanghelii. Sfântul Ioan (21:25) limpede spune; ”dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea această n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris”.
Evangheliile vorbesc doar despre venirea în lume, patimile și Învierea Mântuitorului. Ele nu au reținut nimic despre îndemnurile practice. Acestea au fost date direct Apostolilor și de acea predania lor este de neînlocuit. Sfântul Pavel insistent se referă la acest aspect, ”deci dar fraților, stați neclintiți și țineți predaniile (Tradiția) pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistolele naostre” (ÎI Teasalonicieni,2,15).
Ca importanță Scriptura și Tradiția sunt egale. Cât de sărăcită ar fi Biserica fără învățăturile din Pateric, din Filocalia și din celelalte scrieri ale Sfinților Părinți. Cea care păstrează integral învățătură Scripturii și a Tradiției este Biserica Ortodoxă, singură autentică și cu viață liturgică neîntreruptă de la Cincizecime și până azi.
Din capul locului dușmanii Bisericii, dușmanii Trupului lui Hristos, au căutat să nege importanța Sfintei Tradiții. Așa a apărut aberanta “învățătură” despre “Sola Scriptură”! Dar din început ei se contrazic, căci neagă Sfânta Tradiție și în locul ei așează “tradițiile” lor. În loc să creadă în Tradiția lăsată de către Apostoli și de către Sfinții Părinți ei preferă să accepte “tradiția” începută de Martin Luther. Lipsindu-se de îndrumarea și experienta Tradiției acești oameni s-au rătăcit, au căzut pradă ispititorului, s-au așezat în afară Bisericii. Iar în afară Bisericii nu există mântuire. În această lumină se pune întrebarea care trebuie să fie atitudinea Ortodoxă față de cei din afara Bisericii. Nu putem răspunde în alt chip decât cel pe care ni l-au poruncit chiar Apostolii.
Sfântul Pavel, cel care a arătat atâta de multă îngăduință și dragoste către căderile omenești ,, devine extreme de vehement împotriva ereticilor,” ”Păziți-vă de câini! Păziți-vă de lucrătorii cei răi” (Filipeni,3,2). Și apoi , ”luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predanie omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii, și nu după Hristos” (Coloseni,2:8). Este limpede, căderile omenești trebuiesc îndreptate și tratate cu milă frățească însă erezia este pierzătoare și aducătoare de moarte sufletească. Din nou Apostolul Neamurilor ne spune, ”de omul eretic, după întâia și a două mustrare, depărtează-te” (Tit,3:10). În marea ei înțelepciune Biserica a decis ca pe eretici să îi arunce în afară și să îi trateze ca dușmani. Căci ce este erezia? Învățătură mincinoasă care, mai mult ori mai puțin,denaturează adevărata învățătură și o schimbă, ba chiar cutează să se înalțe în locul ei. Eresurile și ereziile, cele vechi și noi, de la arianism la Martin Luther și apoi la cele peste douăzeci și cinci de mii de aberații sectare, nu sunt alta decât născociri ale diavolului care urmăresc pierzania oamenilor. În același timp Biserica Dreptmăritoare nu se artă fără cruțare pentru cei rătăciți. Biserica le oferă posibilitatea ca, în urma excominicării, să se pocăiască dacă doresc. În momentul de față cea mai mare năpastă pentru credincioși este mișcarea zis, ”ecumenică”. O mișcare care ar vrea să unească toate credințele, până și pe cele necreștine, într-o “Biserică” Pan-eretică. Dar asta nu este cu putință. Din nou trebuie repetat că Biserica îndeamnă la milă față de cei căzuți pradă eresurilor sectante, dar recomandă “ură sfânta” pentru învățăturile false. Iată cum zicea Împăratul Prooroc David, ”Oare nu pe cei ce Te urăsc pe Ține Doamne, am urât și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei și mi s-au făcut dușmani” (Ps.138,21:22). Deci învățăturile false ale sectanților nu trebuiesc tratate cu obișnuință ci cu “ură desăvârșită”, fără compromisuri. Din nou trebuie subliniată diferența dintre atitudinea față de păcătoși și față de păcat. Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: ”eu nu de om mă scârbesc, ci de rătăcirea lui și doresc să îl scot din rătăcirea lui”.
Falsele apeluri la “unire” pan eretică trebuiesc alungate cu scârbă. Orice îndemn sau învățătură contrare învățăturii Ortodoxe trebuiesc respinse. Iarăși spune Sfântul Pavel, ”dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o-să fie anatema”, (Gălățeni,1:8). Fără urmă de sfială trebuie să mărturisim și să ținem tare adevărul că INTREAGA învățătură creștină, INTREAGA mărturisire și singura mântuire posibilă, se află în Biserica Ortodoxă.
Nu știm ce se va întâmplă cu cei din afară Bisericii. Episcopul Kalisthos Ware spunea că “noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Dar dincolo de asta “să stăm bine, să stăm cu frică” în Biserica Ortodoxă . Să avem milă pentru oameni dar nici o părtășie cu învățătura otrăvită a sectelor.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

21 noiembrie 2017

Lasă un răspuns