Romulus Boldea (1884-1970) a fost un almăjan exemplar.
Descendent al unei familii fruntaşe din Borlovenii Vechi, Valea Almajului, Banat, el a rămas orfan de mama foarte tânăr şi a fost dus de către tatăl sau (Protopopul cesaro crăiesc Pavel Boldea care a avut o strălucită carieră în armata acelei împăraţii) în şcoli de elită la Budapesta şi Viena.
Romulus Boldea a fost comisionat ofiţer cezaro-crăiesc în 1905, a slujit cu distincţie, a luptat pe frontul Italian (invrednicindu-se de numeroase decoraţii,între ele şi Crucea de Fier germană), a luptata cu armata română pe frontal de la Tisa, contra bolsevistilor unguri, iar în 1922 s-a retras în pensie ca Locotenent Colonel în satul strămoșilor lui Borlovenii-Vechi, unde avea o proprietate semnificativa; nu foarte mare dar avută.
De atunci şi-a dedicat existenţa menţinerii şi dezvoltării, admirabile, a gospodăriei grănicereşti moştenite de la strămoşii săi, acţiunilor comunitare şi unei vieţi publice elegante.
Romulus Boldea era un om cu o remarcabilă inteligenţă nativă. La asta el a adăugat dibăcia, răbdarea, şiretenia şi perseverenţa grănicerească. Nu a fost un om foarte cult (la urmă urmei fusese ofiţer !) dar avea o educaţie excepţională,de elită,patriciană. În aceste împrejurări el a avut mereu o atitudine “aristicratica” în cercurile unde a trăit. Era prieten cu mulţi oameni dar în esenţă îi ţinea la distanta şi departe de intimitatea lui. La acestea el a adăugat respectul pentru tradiţia românească, credinţa ortodoxă şi dragostea de neamul românesc. Romulus Boldea a fost însufleţit de sentimente creştine şi naţionale. El a urmat, fără îndoială, ferm, învăţătură Bisericii Ortodoxe. În ce priveşte sentimentele lui naţionale lucrurile trebuiesc” niţeluş” nuanţate.
Romulus Boldea a fost un naţionalist dar nu un fanatic şi la nici un caz nu un şovinist tribal. El avea respect pentru diversitate şi admira trupurile cu etnicităţi multiple (fusese crescut într-o atmosfera multinaţională, era perfect bilingv şi era însurat cu o nemţoaică pe care a iubit-o cu pasiune). Dragostea lui de neamul românesc era firească şi neinhibată, nu consideră a fi român un “merit” dar la nici un caz nu îl consideră un defect. Mai mult încă naţionalismul lui capătă aspecte pasionale atunci când adresa provincia căreia îi aparţinea, Banatul, şi încă mai vârtos ţara Almajului. Se poate spune că Romulus Boldea iubea atâta de pasional Ţară Almăjului încât a sfârşit prin a fi un naţionalist român! Că aşa stau lucrurile o dovedesc sumedenie de împrejurări. Cu enormă seninătate şi siguranţă afirmă că muzica bănăţeană este cea mai frumoasă din lume ! În acelaşi timp ricana la auzul idiomului “regatenesc”(şi încă mai vârtos cel oltenesc) şi privea cu toleranţă dispreţuitoare alte colţuri ale Banatului.(Spre exemplu scurtele vizite pe care nepoţii le făceau la familia unchiului lor Dr. Iuliu Pora în Topolovat,Timiş, îl enervau şi comentariul stereotip era, “În Topolovet,(refuza să spună Topolovat) sunt ţânţari şi broaşte”)
Romulus Boldea se consideră cu mândrie membru al comunităţii grănicereşti si fruntas al ei ,dar în acelaşi tempera ,în relaţii cordiale cu membrii satului, păstra o anume distanţă care, considera ca i se cuvine pentru merite personale,nu de castă.În chip admirabil el a domonstrat că esenţă unui om nu este dată şi nici nu poate fi schimbată de ierarhii ori decoruri sociale. Acest model existenţial poate fi ilustrat şi de felul în care folosea timpul. Romulus Boldea a făcut din timpul ce i-a fost dat o vreme a relaxării temeinice şi folosirii cu rost care înseamnă linişte, reculegere, evlavie, contemplare, trăire după mişcarea elementelor. Concepţia lui politică este adunată în câteva pagini, păstrate în arhivă casei Boldea din Borlovenii Vechi. Acele pagini adunau gândurile şi credinţele lui politice şi ele au fost folosite pentru alcătuirea cuvintelor ce le-a rostit în cursul întrunirilor şi evenimentelor politice. Iniţial ele au fost folosite pentru a alcătui o vorbire în care ataca pe candidatul liberal din Bozovici, Conciatu, dar apoi şi la alcătuirea unui discurs ţinut în cadrul Congresului Partidului Naţional la Cluj în 1922( discurs care a fost elogios apreciat de către Dr. Iuliu Maniu ) şi alte ocazii. Din notele cu pricina rezultă limpede care erau părerile privind viaţă publică ale lui Romulus Boldea.
În primul rând el era împotriva influenţei exagerate a guvernului central. Mai degrabă el era partizanul unei descentralizări luminate în care unităţile organice (ţările româneşti, provinciile, oraşele, comunele ,etc.)ar fi avut o mare libertate în a îşi folosi resursele lor şi talentele locuitorilor, în toată plenitudinea lor. Asta nu ar fi afectat în nimic integritatea politică a ţării ci ar fi contribuit la o emulaţie pozitivă. Era un democrat convins şi era împotriva extremismului fanatic de orice fel, de dreapta,stânga ori drapat sub masca unui secularism care, în fond, nu era alta decât o religie satanică. Era pentru economia de piaţă liberă dar, fiind creştin, era pentru toleranţă ,decentă,dreapta măsură şi violent anti plutocratic . El era pentru aplicarea generoasă a reformei agrare (care încă mai era pendinte la acea dată,1922) şi era pentru asigurarea unei plăti decente lucrătorilor din industrie şi pentru asigurarea dreptului lor la organizare profesională.În alte cuvinte era pentru decentă şi bun simt. În cuvinte aspre ( pe cei vinovaţi nu s-a sfiit să îi numească , brutal,”călăi”), a condamnat crimele făcute de liberali în 1907. Era contra paternalismului practicat de către “elitele” (pe care le dispreţuia) din “Vechiul Regart” şi asta reflecta ,în fond,opţiunea lui pentru descentralizare luminată. Acesta a fost crezul politic al lui Romulus Boldea creştin, naţional, democratic, tradiţionalist şi decent. Romulus Boldea a urmat sau, mai exact, a făcut parte din organizaţiile conduse de către Octavian Goga din stimă şi din prietenie caldă pentru cel pe care îl consideră poetul “pătimirii”noastre. Acest crez politic, mai ales creştin şi naţional, l-a cultivat Romulus Boldea în întreagă lui activitate publică și în el a crezut în el până la moarte. Este demn de reţinut că Romulus Boldea a dat măsură competenţei sale publice nu atâta în vremea în care a fost Prefect al judeţului Severin(1928-1929;1938); desi mandatele sale s-au remarcat prin exceptional disciplina financiara; ci mai ales că Preşedinte al Comunităţii de Avere Grănicereşti din Caransebeş (1939-1944).
Comunitatea de Avere Grănicerească era o organizaţie dragă lui Romulus Boldea. Ea avea de scop să administreze drepturile commune ale satelor grănicereşti din Banatul muntos. Era deci o organizaţie exclusivă şi organică, cum erau şi satele din Banatul de munte. Sub administraţia lui Romulus Boldea s-au introdus tipare administrative moderne şi a fost mărită averea comunităţii. Atunci, spre exemplu, a fost ridicat hotelul “Cerna” din Băile Herculane. Cel mai modern hotel de acolo la acea dată. Tot atunci au început exploatări forestiere chibzuite (spre exemplu regia “Cerneţi”, Vălişoară), care au îmbunătăţit starea financiară a organizaţiei şi au făcut cu putinţă stabilirea unui fond de burse care au asigurat şcolarizarea multor urmaşi de “grăniceri”, între cei înzestraţi cu burse “grănicereşti” a fost şi viitorul Mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu. Aceleaşi fonduri au făcut cu putinţă publicarea unei masive lucrări dedicate istoriei “grănicerilor” scrisă de către Dr. Antonie Marchescu.
La fel ca în viaţă privată şi în cea publică Romulus Boldea s-a comportat corect, elegant şi cu remarcabilă personalitate.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA