Responsabilitatea noastră este deplină doar în momentul în care ne vom da seama că cea mai importantă clipă a vieții, singura care are semnificație este cea prezentă,”acum”. Dacă acea clipă, momentul ”acum”, îl vom trăi având conștiința că doar în acel moment putem face diferența între bine și rău, doar acel moment, sub voia și acțiunea noastră, se înscrie în veșnicie, ne vom găsi aproape de mântuire.
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le comitem este ignorarea și lipsa de atenție acordată clipei repede trecătoare,stării de “acum”.
Cel mai adesea ne frământam între condiții asupra cărora nu avem nici o putere și despre care bănuim.
Ne frământăm pentru un trecut, care nu mai poate fi influențat, care este așezat, așa cum a fost, în veșnicie. Ne putem gândi la acel trecut, îl putem prețui pentru ce va fi avut bun și frumos, dar nu îl putem schimba. Dramatic și de tot negativi și încă și ridicoli,devenim în clipă când luăm asupra noastră purtare “luptei” de ieri.
Fiecare generație și de fapt fiecare persoană, va fi confruntată cu stări în care va trebui, va fi obligat să “lupte”. Această “luptă” înseamnă de fapt alegerea, opțiunea între “bine” și “rău”. Iar această obligativitate a opțiunii este consecința liberului arbitru, a “condamnării” oamenilor la libertate, caracteristica decisivă a condiției umane și alegerea făcută, ne așează în veșnicie, spre viață sau moarte. Aici putem vedea o taină profundă. Fiecare generație va avea o altă încercare și cu ea posibilitatea și obligativitatea de a alege între bine și rău, iar această alegere va așeza pe fiecare în veșnicie: spre învierea vieții sau spre pedeapsa veșnică. Din această cauză “istoria” este atâta de imprevizibilă și Slavă Domnului că este așa.Noi nu repetăm comportamente concrete din istorie,dar putem repeta și imita comportamente morale.Clipa trecută,”trecutul” nu trebuie uitat,căci uitarea lui înseamnă și uitarea chipului lui Dumnezeu în cei care au fost. Dar el nu trebuie absolutizat sau idealizat. Toate încercările de a reînvia căile trecute, doar din cauza că au aparținut trecutului și de a opri înnoirile, doar pentru că sunt noi, au sfârșit într-un eșec penibil. Este bine și de folos să ne amintim de trecut și mai ales de modul în care oamenii s-au comportat în fața încercărilor de tot felul, este bine să ne amintim pentru a avea modele de comportament moral. Dar a caută să îi corectăm sau să dăm sfaturi despre ce și cum ar fi trebuit, după părerea noastră, să se comporte, este un exercițiu în inutilitate, etalare de superbie prostească.
La fel este și relația pe care o avem cu “viitorul”.
Nu știm ce se va întâmpla în viitor. Proiecțiile pe care le facem sunt pur și simplu inutilități intelectuale. Dacă vom cerceta ceea ce “proiectau” cei care au trăit în urmă cu treizeci, patruzeci de ani în urmă despre cum va arăta lumea azi, pur și simplu vom rămâne uluiți și vom putea crede că respectivii futurologi erau încetinei la minte. Motivul acestor proiecții aberante este simplu și a fost exprimat de către Friedrich von Hayek, întemeietorul școlii economice din Chicago, drept, ”imposibilitatea de a cunoaște circumstanțele particulare în timp și spațiu’. În alte cuvinte neputința de a ști care vor fi reacțiile personale și colective față cu evenimente ce pot apărea spontan.
Din cele spuse rezultă că obsesia cu corectarea trecutului și prevederea viitorului sunt fără nici un folos. Singura clipă care are importantă este cea de “acum”. În acea clipă putem face un lucru bun sau rău, putem ajuta un semen sau îl putem ignora, putem ușura o durere sau putem trece nepăsători pe lângă ea, sau mai rău.”Acum”, este momentul în care oamenii fac tot soiul de compromisuri și fără-de-legi, „acum” se cred mai deștepți decât sunt, „acum” se mântuiesc sau osândesc. Atitudini “virtuase” și păreri despre cum ne-am fi comportat față cu stări conflictuale trecute,cum am apucat să spun, sunt și fără folos și dovezi de mândrie prostească dar, mai ales de complicitate. Limpede ne spune asta Sfânta Evanghelie:”..Că zidiți mormintele proorocilor și împodobiți pe ale drepților. /Și ziceți:De am fi fost noi în zilele părinților noștri,n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui proorocilor./Astfel dar,mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor care au ucis pe prooroci. /Dar voi întreceți măsura părinților voștri.”(Matei 23;29-32). În mod răspicat ni se spune că suntem un “trup”, cei vii și cei care nu mai sunt, și că suntem responsabili, ca parte din comunitate ,pentru toate. Dar această responsabilitate nu stă pentru “fapte”, ea stă în obligația de a ne comporta moral și spiritual bine. Oamenii nu se grupează după “faptele” lor, se grupează după trăirile lor morale consecvente. Deci limpede ni se spune că nu suntem gloată, suntem persoane și ca persoane trebuie să facem alegerea cea bună în clipă care ne este dată, ”acum”. Iar mai departe “Judecata” este în mâinile lui Dumnezeu. De aceea trebuie cu mare băgare de seama să privim clipa imediată, ”acum”. Căci în această clipă se petrece o mare taină; ”a venit ora ispitei, ceasul cel fără de noroc, care poate face din bun rău și din tare slab”. Ori, mai bine zis, ceasul în care sub voința noastră aceste lucruri se pot întâmplă și nimeni altul decât propria persoană nu va avea vină.
În clipă în care fie suntem, fie credem că suntem încercați sau aflați la greu, să ne aducem aminte că toate sunt sub o Voie care nu uită și nu lasă nimic la întâmplare. Că încercările la care suntem supuși și binefacerile de care avem parte sunt date sub un gând pururea bun. Iată cum este exprimat acest lucru în Cartea Macabeilor; ”Că n-a ales Domnul pe poporul Sau pentru acest loc, ci locul acesta pentru poporul Sau. Pentru aceea, și locul acesta a avut parte de răutățile ce s-au întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaș bunătăților celor de la Domnul”(ÎI Macabei,5;1920).
Făgăduința sub care stăm este mai tare decât tot ce poate fi închipuit și ea nu va dezminți, câtă vreme îi vom stă credincioși în Ortodoxie.
——————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA