În “Pateric”, această comoară fără egal a Ortodoxiei, exista următoarea relatare.
“Se spune pentru avva Agathon, că s-au dus la dânsul auzind că are dreaptă și mare socoteală. Și vrând să-l cerce de a se mânia, i-au zis lui: tu eșți Agathon? Am auzit pentru ține că ești curvar și mândru. Iar el a zis; ei bine, așa este. Și i-au zis lui: tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăși: tu ești Agathon ereticul? Iar el a răspuns: nu sunt eretic. Și l-au rugat pe el, zicând: spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu.”
În această scurtă apoftegmă din Pateric se cuprinde o înțelepciune și cale de trăire ale căror adâncimi ne copleșesc.
Prin viată sa îmbunătățită Avva Agathon mărturisea și modul în care, ca oameni, cădem în păcat și modul în care, cu mila lui Dumnezeu, putem ieși din păcat și merge la viață.
Învățătura avvei Agathon ne arată că înaintea oricărui păcat se găsește o cădere în Credință, o separare de voia lui Dumnezeu. Iar aceasta înseamnă învățătură greșită, incompletă, pe scurt “erezie” și sectarism.
În primul rând diavolul îl luptă pe om prin gânduri necredincioase, gânduri care pun la îndoială sau, mai rău, oferă “alternative” la voia lui Dumnezeu.
Așa au fost amăgiți protopărinții noștri și așa au ajuns să fie alungați din Rai. Iar acest “model” este urmat de necuratul de atunci încoace cu tot mai multă furie și din nefericire, cu tot mai mare “succes”.
Toate ereziile, de la arianism și până la actualele “secte”, introduc o “alternativă”, o “mică” modificare. Aceste inovații sunt ispitele întinse de cei mai periculoși dintre demoni, ”demonii teologi”. Ei știu mai bine ca orice pământean “scripturile” și, folosind citate trunchiate și luate din context, îi amăgesc pe cei slabi de înger. Nu întâmplător orice discuție cu un “sectant” va sfârși prin a fi o adunare de citate scripturistice luate din context. Nu întâmplător, prin acest model, s-a ajuns la aproape treizeci de mii de “secte”, una mai “credincioasă” Scripturilor decât alta, (în închipuirea lor). Iar unele dintre secte sunt atâta de “credincioase” Scripturilor că au ajuns să nu mai fie creștine! De aceea este peste măsură de important ca “Scripturile”, înțelesul lor, să îl dobândim în Biserică, conform Tradiției și experienței duhovnicești a Marilor Părinți.
Ereziile, aceste ispite demonice, caută să acopere și direct să încurajeze dorințe sau înclinații păcătoase pe care le avem. Pe care le avem fiind moștenitori ai naturii căzute a protopărinților noștri. Căci noi nu am moștenit “păcatul” lor, noi am moștenit natura lor căzută, căci alta nici nu puteau să ne transmită.
Prin urmare ereziile, adică “sectele”, fac lucrul cel mai rău, despre care avertiza avva Agathon, ne despart de Dumnezeu. Iar asta este devastator!
Păcatele sunt comise de toți oamenii și în foarte multe feluri. Aceasta este rău, dar cel mai mare rău este persistența în păcat și în final, “îndrăgirea” păcatului; starea la care păcatul ajunge a fi socotit stare normală, dacă nu direct “virtute”. Iar acest lucru este datorat exact ereziei, ”sectei”, care, despărțindu-ne de Dumnezeu și de Biserica Lui, Biserica Ortodoxă, face cu neputință îndreptarea, regretul pentru păcat, pocăința. Căci deplina pocăință și deplina iertare nu pot fi căpătate decât prin mărturisire, hotărâre de a nu repeta păcatul, rugăciune de iertare și Împărtășire cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă. Nu există alt mod.
Iar cu aceste lucruri în gând putem contempla marele dar pe care l-am primit și pe care îl avem în Biserica Ortodoxă,Trupul lui Iisus: de a putea aduce laudă, mulțumire și rugăciune lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la noi.Toate pe care le avem sunt de la El și sunt ale Lui. El singur știe cum le împarte, cui le împarte și de ce le împarte într-un fel și nu în altul. Dar la asta se adaugă faptul că El ne iubește pe toți și pe fiecare la fel de mult și cu aceiași intensitate, pe care noi nu o putem gândi sau închipui. În această condiție Dumnezeu așteaptă de la noi dragostea și credință noastră. Singurul lucru pe care îl putem face este să îi aducem laudă, mulțumire, pentru toate, să avem dragoste pentru semenii noștri, care sunt copii Lui pe care îi iubește cu o iubire infinită, și să îi adresăm rugăciuni .
Laudă, mulțumirea și rugăciunea trebuie aduse lui Dumnezeu în tot locul și în toată vreme. Aceasta nu poate depinde de circumstanțele vieții. Căci dacă am aduce laudă doar când suntem în belșug, nu lui Dumnezeu am aduce laudă ci lucrurilor din jurul nostru. De aceea ni se spune că cea mai autentică laudă se aduce în “pustie”. Acolo unde bunurile vieții sunt mai de loc, iar Slava lui Dumnezeu mai aproape decât oriunde.
Laudă, mulțumirea și rugăciunea, aduse lui Dumnezeu sunt mărturisire că suntem lucrul mâinilor Lui și suntem fii ai Lui, în locul moștenirii Lui. Dar acestea trebuie aduse așa cum se cuvine, ”drept”. De aceea și spunem Biserica Drept Măritoare, Ortodoxă. Laudă, mulțumirea și rugăciunea nu pot fi aduse oricum. Ele trebuie să fie aduse “drept”, conform cu voia lui Dumnezeu, în Tradiție, Scriptură și Dreapta învățătură. Cei care își imaginează că a “crede” ceva nedefinit este suficient se înșală amarnic. Să nu uităm că și “demonii cred și se cutremură” (Iacov,2;19). În pustie, Evreii care s-au revoltat și au apucat să se închine la “vițelul de aur” și ei credeau, dar nu cum trebuie. (Iar “vițelul de aur” este arhetipul ereziei, sectarismului!)
Pentru cei care suntem în Ortodoxie un singur lucru ne este de trebuință: să ascultăm fără îndoială învățătura Bisericii și să o urmăm, atâta cât ne țin puterile, și ne dăruiește milă lui Dumnezeu.
Iar dincolo de asta…,,sunt încredințat, că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile / Nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru, Hristos Iisus, Domnul nostru”. (Sf.Pavel,Români,8;38-39)
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
10 februarie 2018