Fără a încerca să înțelegem personalitatea lui Artur Silvestri, de fapt “persoana” lui, nu este cu putință să înțelegem opera lui. În contextul acestui articol în mod deliberat voi folosi, în referire la Artur Silvestri, prezentul și prezentul continuu. După părerea mea Artur Silvestri se află în veșnicie acolo unde cronologia istorică și a lumii nu mai are nici o importantă. În veșnicie lucrurile “sunt”, ieri, astăzi, întotdeauna.
Artur Silvestri este una dintre puținele “persoane” în înțelesul deplin al cuvântului. Unul dintre cei foarte puțini care înțeleg că Omul, “persoană”, este singura din creație care există simultan în spațiul “noetic” (spiritual) și material. Dar încă mai mult “omul” (persoana) are obligația de a le uni, aceste două planuri, prin transfigurarea propriului său trup. Aceasta înseamnă nu “mortificarea” materiei ci transfigurarea ei, aducerea ei la “starea dintâi”. În această înțelegere ar trebui să fie limpede că de fapt singurii “materialiști” autentici, cei care înțeleg și respectă cu adevărat “materia”, sunt chiar creștinii. Această înțelegere este prima condiție pentru deslușirea operei lui Artur Silvestri. Căci așa a înțeles și a mărturisit despre “om” Artur Silvestri.
El a știut foarte bine că “omul” este alcătuit din trup, suflet și duh și la fel de bine el a înțeles diferența dintre ele și împrejurarea că ele trebuie să lucreze în concordie. Artur Silvestri, în toată opera lui, mărturisește că trupul este vehiculul care pune lucruri în mișcare, că sufletul este cel care sau prin care există creștere, simțire, percepție, iar duhul este cel prin care sunt înțelese adevărurile veșnice, “tainele”, care nu pot fi explicate ci doar contemplate. Iar deasupra tuturor stă libera voie, capacitatea și obligația de a face opțiuni morale, între bine și rău. Încă mai mult.
Artur Silvestri a mai știut ceva, un adevăr înspăimântător.
A știut că în întreaga creație nu există putere mai mare decât libera voie a celor înzestrați cu conștiința de sine și înțelegere duhovnicească, care înseamnă capacitatea de a alege între “bine” și “rău”. Această putere, atunci când este cu premeditare folosită spre rău, poate avea urmări devastatoare.
Toate aceste lucruri Artur Silvestri le-a știut, a vorbit despre ele, le-a împărtășit celor din jur și încă mai mult, cu o generozitate care, după cunoștință mea, nu are egal, le-a folosit pentru a promova binele și a împiedeca răul.
Opera lui Artur Silvestri cuprinde capitole numeroase: istorie, critică literară, filozofie a culturii, literatură, memorialistică, jurnalistică, corespondență, istoria “locurilor”. Între ele toate un loc special îl ocupă scrierile despre “imobiliar”. Mai mult, îmi pare că până acuma, aceste scrieri despre “imobiliar”, au fost mai puțin citate și încă mai puțin înțelese și asta în pofida împrejurări că, după înțelegerea mea, în ele se află “cheia” care poate desluși opera lui Artur Silvestri.
Scrierile despre “imobiliar” ale lui Artur Silvestri sunt încă de prea mulți considerate “tehnice”. De fapt ele și sunt, căci au arătat direcțiile de dezvoltare imobiliară în România, viitorul dezvoltării urbanistice și în teritoriu și în plus Artur Silvestri a biciuit fără milă pe cei care efectiv tratau și tratează “imobiliarul” că pe o pradă. Dar ce nu s-a băgat de seama este împrejurarea că Artur Silvestri așeza, în centrul demonstrațiilor sale, vatra în jurul căreia se adună oamenii, locul unde ei se roagă și unde rup și împart pâine, “casa”.
Pentru Artur Silvestri “casa” nu erau cei patru pereți, era “locul” sfânt” unde oamenii ființează.
Această înțelegere am înțeles-o dintr-o emoționantă epistolă a lui Artur Silvestri privind ridicarea unei “case” la Drăgănești-Vlașca. Acea zidire era văzută de Artur Silvestri ca o naștere, ca venirea în lume a unui trup, dacă nu viu, oricum spre viață.
Din această înțelegere scrierile despre “imobiliar” ale lui Artur Silvestri nu mai pot fi socotite “tehnice”. Ele sunt un complex de înțelegere și proiectare a evenimentelor istorice printr-o altă vedere și în starea lor veșnică, întotdeauna.
În centrul evenimentului istoric, social, economic, cultural se așează “casa”, înțeleasă de Artur Silvestri ca loc spre sfințire și copie, “pre-imagine”, a lăcașului veșnic spre care se cuvine omului să tindă necontenit.
Este o înțelegere cu totul nouă, după cunoștință mea neîntâlnita, care obligă și care ajută.
Scrierile despre “casă” ale lui Artur Silvestri sunt scrieri care mărturisesc o taină și care ne spun, ca un dangăt de clopot, că drumul spre bucuria veșnică este mereu deschis.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, USA
28 noiembrie, 2018