Alexandru NEMOIANU: Amăgitorii

De mai bine de un secol tot soiul de „luminați” caută să acrediteze ideea că singura posibilitate a Românilor de a fi pentru totdeauna fericiți ar fi să preia, în întregime și fără rezervă, în formă și spirit, „valorile” apusene. Acest mesaj neghiob a fost și este purtat prin intelectualii mercenari, bugetofori și campioni ai amoralitatii, „elită de mahala”. Sunt cei care au stat și stau, neclintiți în jurul celor care se constituie ca stăpânire vremelnică, oricine ar fi acea stăpânire. Iar legat de aceasta trebuie să știm bine că atunci când un Neam abdică și uită de Credința și Tradiția lui, ocupația străină este garantată. În aceasta se vede limpede o foarte tristă stare care bântuie pământul românesc de aproape două veacuri.

Este vorba de cumplita separare între “popor” și pătura conducătoare, nu numai politicienii dar, mai trist, bună parte dintre cărturari, dintre cei carea ar fi trebuit să îndrume pe cale bună ‘poporul”. Această clasă conducătoare, străină și înstrăinată de duhul Neamului, face parte dintr-o categorie care, superb a fost numită de către Artur Silvestri, ”creolii”. (“Creolii” sunt cei care au dominat America Centrală și de Sud după ocupația spaniolă. Erau veniți din Spania și impuși drept conducători, străini și indiferenți de soarta populației indigene). Clasa conducătoare a României, de două sute de ani, în cea mai mare parte se identifica tipologic cu “creolii”. Acest lucru poate fi observat nespus de ușor în evoluția comportamentului acestor “creoli” în relația cu centrele de influență din afară României.(Aceste “centre” fiind, în fapt ocupanți străini iar conducătorii impuși, prin forța armelor sau prin genocid cultural, sunt actuala clasă conducătoare din România). Acest aspect, al acțiunii “creole” în historia Romanilor din ultimele veacuri, este atâta de evident și accentuat încât s-a ajuns la două existențe paralele. Este “istoria creolă’, care este cea a zbuciumului politic inutil, al reformelor fără conținut și de fapt a asupririi Neamului Românesc până la sânge și este istoria din adâncuri a României “tainice”, care este a Neamului ortodox, cuvincios și statornic. Pentru cel care iubește Neamul Românesc această tragică realitate se poate vedea. Care va fi rezolvarea ei un știm. Dar sunt convins ca Dumnezeu va ocroti România “tainică”.

Revenind la starea actuală, la istoria mai apropiată, “creolii” comuniști din România, impuși de o putere străină și aserviți ei, au fost ultimii care au înlăturat vestigiile staliniste. Creolii comuniști din România rămăseseră blocați în modelul existent „stalinist” care exista în Uniunea Sovietica atunci când acea putere a impus bolșevismul. Nu întâmplător cultul lui Stalin, în România, era înfloritor atunci când la Budapesta, în 1956, toată suflarea țării lupta contra comunismului. Același lucru îl putem vedea și azi.

În tot ceea ce fusese considerat răsăritul Europei, sunt alese administrații cu simțăminte “nativiste”, cu dragoste de identitate națională și loc administrații care refuză să pună interesele „comisarilor” de la Bruxelles deasupra intereselor naționale: în Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia. În România sunt promovați dușmani jurați ai Neamului, Credinței și Familiei,indivizi aserviți intereselor transnaționale, politicieni care se supralicitează declarând “veșnică” credință stăpânilor de la Bruxelle și mai grav, “valorilor” globaliste: sodomía, pedofilia, satanismul. Neamul Românesc, în fapt, este văduvit de conducători autentici, dar ei vor apărea, cu voia lui Dumnezeu. O vină cu total specială revine intelectualilor Români care și-au vândut conștiința pentru “treizeci de arginți”, fie “bonjourismului”, fie “stalinismului”,fie “globalismului. Acești intelectuali rătăcesc și înșeală oameni și, să nu aibă îndoială, pentru ceeea ce fac vor da samă!

Mai nou această „elită de mahala” se da de ceasul morții propovăduind necesitatea convertirii Românilor la ideologia satanică a „globalizării” și abandonării cât mai grabnice a Tradiției Românești și a credinței Drept Măritoare.

Acești amăgitori și vânduți nu iau o clipă la socoteală împrejurarea că o civilizație nu se măsoară în înzestrarea ei tehnică, un criteriu nespus de fragil și lesne schimbător, ci în respectul arătat valorilor veșnice și mai ales vieții. Măsurată sub cumpăna celor în urmă amintite civilizația românească se găsește în o categorie net superioară „apusului”. Să nu uităm că civilizația românească este parte componentă a Bizanțului, care înseamnă tot spațiul Ortodox. Iar în Bizanț s-a ajuns, probabil, deplina și desăvârșita înțelegere a rostului omului pe pământ.

În Bizanț pedeapsa cu moartea era doar arareori folosită. Chiar și la caz că se pronunța o condamnare la moarte ea putea fi apelată în față Împăratului și în chip obligatoriu executarea ei se amână cu treizeci de zile. Exact pentru a da vreme de corecție a unei sentințe pripite.

În Rusia „kieviana”, în codul de legi al Prințului Vladimir Monomahul(1113-1125), pedeapsa cu moartea era interzisă și asemenea interzise erau mutilarea și tortura. Iar în anul 1503 Sfântul Nil „Sorski”, de la sihăstria Sora din ținutul de peste Volga, vehement cuvânta împotriva acumulărilor de averi de către cinul călugăresc. El propovăduia sărăcia și slujirea aproapelui în nevoie. Același Sfânt osândea, până la asemuirea cu păcatul sinuciderii, violența împotriva celor abătuți de la credință, a „ereticilor”. El cerea că împotriva lor doar „sabia” Cuvântului să fie folosită. Să ne aducem aminte de orgiile de sânge comise de către „luminații” Apusului în aceiași vreme, și mai apoi, în chip egal, „reforma” , „contra reforma” și „revoluția” franceză.

Aceste puține exemple oferite, și cărora nenumărate altele le-ar putea și le pot fi adăugate, arată limpede că pretinsa superioritate a „apusului” față de „răsărit” este un fals și o teza sfruntata.”Superioritatea” apusului a însemnat doar superioritate în tehnica de război și voința de a folosi acest avantaj cu o cruzime ne mai întâlnită în istorie. Această „superioritate” , începută în veacul XVIII se apropie de sfârșit și cu ea și acea „superioritate” se va termina. Dar propaganda făcută azi în România, referitoare la „valorile” globaliste, este expresia lipsei de cinste sufletească a unor intelectuali care poartă necuviința ca pe o demnitate și prostia că pe o virtute. Iar lor li se alătură trista ceață a “imbecililor utili”, a celor care copiază și mimează, a celor care din prostie își fac stemă, a celor pe care Adevărul îi va vântura că pleava.