SE-NTOARCE FIUL RĂTĂCIT
(Album-Șoaptele Luminii)
Luca 15.11-32
… Își puse-arginții pe asin
Și în al Tatălui suspin,
Mezinul, fiul cel iubit,
Plecă de-acasă.
După-ndelungi vorbiri în șoaptă,
Chiar în asprime de-or fi fost,
Și-a luat ”rămasul bun” la poartă,
Plecând în lumea fără rost.
Averea tatălui-i dădea putere,
Încredere în ea avea,
Să lase-n urmă viața-ntreagă,
lipindu-se de… lumea rea.
Cu-argint își cumpără îndată,
Și faimă, prieteni și femei,
Ce se simțeau atrași de banu-i,
C-aceasta, era ”prietenia ”dintre ei.
Mulți bani… dar și păcate multe!
A cheltuit în loc s-asculte,
De tatăl-plâns, rămas în poartă,
Cu lacrimile prinse-n barbă.
Și-a risipit averea fiul,
Prieteni, joc, pierzând pe loc!
Și-n greu ajunse -n ”noua viață”
Mâncând din hrana… unui porc!
-Cum, eu mănânc acum cu porcii?
Când tatăl meu are avere,
Și multă bogăție, și argați,
În care… am trăit ca frați?
Se ridică din greul vieții,
Cu gându-n inima cea strânsă;
-Mă duc, mă-ntorc la tatăl meu,
Mă-ntorc să îi sărut iubita față-plânsă.
Murdar, flămând, nenorocit,
Cu ochii-n lacrimi și suflet-risipit,
Bătu în prag de seară la poarta cunoscută,
Cu masa plină din casa cea avută.
Cu chipu-trist și amărât,
Se-aude glasu-abia șoptit:
-Mă ierți, iubite tată?
Căci ce mi-ai dat, am risipit,
În lumea-atât de min’ dorită,
Plină-n păcat și viața ”drojdie-dospită”?
Mă ierți, mă ierți, mă poți ierta?
Mă poți primi din nou acasă
Să pot să stau, rămân, să mă ating
Din nou, de scumpa-ți masă?
Te rog să mă primești
În meritele lacrimilor tale
Mă ierți, te rog, mă poți ierta?
O, fie-ți… îndurare…
Prin lacrimi tatăl îl privește,
Suspinu-i lung dar fața-i strălucește;
Ai fost mort și-ai înviat!
Căci eu atâta te-am dorit, te-am așteptat…
Ai fost pierdut dar te-am întors!
Să prețuiești și să cunoști al vieții-sfinte rost!
Te-am așteptat… în fiecare seară,
Să te întorci, să-ți simt răsuflul,
Și să te strâng iar la subsioară,
Să-mi șterg… năduful.
Te-am petrecut cu lacrimi-înnoptate,
Și dimineți-îndurerate,
Te așteptam în plin-chindii,
Să te întorci și să revii.
… Își puse capul-rătăcit,
Pe brațul tatălui-iubit,
Și-n hohot – plâns, păreri de rău,
Se auzi în glasul său:
Iertare-Ţi cer, Tăticul meu, tăticul meu.
Tu,ce-nnoptezi în cocină cu porcii,
trăind ”din plin” în miezul -nopții,
Întoarce-te! Te-ntoarce-Acasă!
Te-așteaptă-o masă, sfânt-aleasă,
Un Tată-mbătrânit în pragul porții,
Dorind să fi ieșit din ”valul -morții”
Luptându-Se să scapi, să ieși
Din crucea nopții.
Noi!?
Vorbim adesea printre lacrimi
Iar viața este un suspin,
Ne-mpotmolim în sentimente,
Uitând cuvintul: Scump. Sublim.
Ne poticnim greu la urcuș,
Dar buni suntem-n alunecare,
Ne-amestecăm cu cei din „lumi”
Așa ne pierdem din valoare.
Ne-amestecăm uitând de diferențe,
Lăsăm să pierdem răsăritul,
Și ne târâm l-amiaz’ cu sațul,
Uitând să ne gândim la Infinitul.
Așa ne stoarcem de iubiri,
De prietenii și de Iubire
Și devenim: tomnatici, reci și goi,
‘Nnotând sub ”linia de plutire”
Ne mai trezim câteodat’
Când porumbeii pana albă-și poartă,
Sau, când în beznă corbii croncănesc în gol,
Melancolia fața își arată.
Ne rezemăm de amintiri,
Atunci mai plângem cu trecutul,
Căci în prezent suntem… străini
De noi, de El, Acela care-a fost ,
Este și va fi pe veci ‘Nceputul!
Măicuța..
Împrăștie ziua în mantia-i-negrită,
Seara, cu fața-în umbri-prelungită
Se duce degrabă ziua-lumină,
În miros de verbină.
Se-ascund ciripi în calde cuiburi,
Iar șoaptele-amuțesc,
Doar vântul printre frunze-n toamnă,
Se prind în vals și dănțuiesc.
Și-arată faldul noaptea-n întregime,
Mici felinare pe cer și-arat-sclipirea,
La o fereastră, lângă un opaiț,
O bătrânică ține-n mâinile -obosite,
Ce-are mai scump și drag;Psaltirea.
Stă aplecată și ființa își desfată,
Citește rar, apoi oftează,
Se roagă-ncet și-atâta lăcrimează…!
E singură în toi de seară
Și toate-s amuțite-n ordine, afară
Și-a terminat dereticatul,
Și-acuma, stă-naintea cerului,
Să își hrănească sufletul-n sfânt -dumicatul.
Citește rar și se gândește,
Își șterge lacrimi pe obraz
Și-n rugăciune iar pornește…
Așa-și petrece seara,noaptea
În rugă ce-i o lungă șoaptă,
Ce și-o dorește în lumină,
Cu gândul la Isus Christos
Și la copiii ce-i așteaptă
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield-Oconomowoc
Wisconsin, S.U.A.