Ce zic, ce spun!?
Își ciripesc afară primăvara,
Un stol de păsărele -nviorate
De razele de soare pitulat,
de crengile -negrite, despoiate.
Se-aleargă care mai de care,
Își flutură vestirea lor în zbor,
Încât m-opresc să înțeleg vestirea și gunguritul lor.
Ce zic?
Că vine primăvara,
Chiar de e troienită curtea și de zăpadă plină,
Că va veni -n curând cu brațe verzi,
Tot ce-aștept să iasă în gradină?
Că va -nflori din nou la geam,
Un lăstăriș de liliac
În care-am să mă pierd-n parfum,
Ca inimii să-i fac pe pac?!
Că vin
și alte păsărele să concerteze și mai mult,
Iar eu..
Îmi voi lăsa lucrul deoparte și voi-nnopta afară,
Cântul să le-ascult în tril de curcubeu?
Ce zic? că în curând,copiii vor zburda afară pe colini
Și în grădini vor răsări iubitele -mi lalele,
Cu tijele spre soare ziua
Iar noaptea vor dormi sub clar de lună,
Unde,le voi acompania-n iubiri- suspini?
Ce spun?că va-nflori pădurea-n cânt,
de înverzire doar de ea știută
Iar eu .. voi rătăci voit în ea cu urma negăsită?!
Ce zic, ce spun!?
Să plâng un cânt de nuferi-albi
‘N culori de vis, parfum-n corole,
În freamăt verde-paradis,
Ți se închină, se apleacă natura,
Căci le-ai creat din țara cea de vis.
M-aplec cu ele-n închinare,
Temându-mă să Te întreb:
– Mai mult ca floarea scrisă-n soare,
Ca aurul dulce-polen,
Ca apele în valuri cristaline,
Cu vulturii ce zboară-n ‘nalt,
Sau roada toamnei în rubine,
…Pe mine m-ai iubit mai mult,
Ca astea toate?!
Cel mai mult: pe mine, pe mine?!
Când văd atâta frumusețe,
Ce ai creat-o lângă mine,
Mă rușinez-ntrebându-Te în şoaptă:
– Natura minunată-n roadă dulce,
pâine caldă, cânt înalt de stoluri-vii,
Pe toate le-ai creat doar pentru mine,
Să le trăiesc aici,să mă gândesc la veşnicii?!
– Să nu mă simt sărac,
‘N hotarul ce de Tine, norii mă despart?!
– Doar pentru mine,
să pot să-Ți simt prezenţa sfântă,
dulceaţa-n bob și rodu-n grâu
Să înțelg că toate astea-n-nțelepciune,
Tu le-ai creat să-Ți fiu,iubitul fiu?!
Mă-ntreb:
Cum aș putea vreodată să-nțeleg,
IUBIREA care m-a salvat,
în Golgota prin suferintă, ce-n
nemuriri, m-a îmbrăcat?!
Cum aş putea vreodat – să dau
din viața-mi râu de mulțumire,
pentru imensa îndurare și jertfire?
…în lacrimi,talpa să Ți-o scald…
Pe urmele de cuie, ce trupul Ți l-au perforat,
Să plâng un ”cânt de nuferi -alb”
‘N balsam – iubire.
În el, să Te acopăr,să Te-mbrac,
Să știi… c-am înțeles deplin,
Căci pentru mine-n Golgota,
Ai suferit și m-ai iertat, Iubit,
Mireasmă-Mire!
floarea scrisă-n soare=floarea soarelui
——————————–
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
Februarie 2020