Mă doare…
Mă doare-apusul în mijlocul zilei,
Lacrima celui ce nu poate s-o plângă,
Piatra pusă pe gura fântânii,
Ruga rândunicii cu aripa frântă.
Mă doare suspinul tatălui
În biserica goală,
Casa părăsită de cei legănati,
Pâinea neâmpărțită
Celor iubiti și ținuți în poală.
Mă doare stânca uscată
Ce-n buluci
apa curgea altă dată,
Poteca spre casă de unii uitată.
Mă doare fuiorul netors ,
De mâna departe plecată
Și rugul trandafirilor arși
Cu fața roșie altă dată.
Mă doare aeru-n noi speriat,
De ciumi venite de-afară,
Și lipsa cârdului de cocori
ce-i așteptat în primăvară.
Mă doare demult țara mea,
Cu fețe de bătrâni arși în soare,
În fața pământului aplecați,
Ca-n fața unei icoane.
Mă doare tot ce-am iubit;
Păduri duse dincol’de hotare,
Casa cu ștergar primenit,
Ca-n ziua de sărbătoare.
Mă doare
și plâng înfundat și mocnit,
Când văd că tot ce-a fost bun,
Nu mai zâmbește spre soare.
Trăiască România Mare!
‘Mi-apare-nainte copila zâmbind,
Cu fața ”mânjită de soare”,
Cu părul bălai și surâs îngeresc,
C-ale frescelor cu nume mare.
Mă privește insistent cu ochii-nverziți
De bogăția darului-cer,
Cu-obrajii-nroșiți de atâta dulceață
Dintr-ale bătăturii cu miros de fâneață.. . . face un pas. . . apoi se oprește,
Parc-ar vrea să mă-ntrebe ceva. . .
La părinți nu se gândește. . . Că e stăpână
Pe tot ce-i oferă vișinii, nucii și via.
O văd cercetând cerul când uită să plouă,
Mânuțe-și-mpreună, roșite de nuci,
Murmură vorbe doar de Domnul știute
Și pleacă în rugă dincol’ de uluci.
Îi zăresc parcă răspunsu-n privire,
Așteaptă îndată să plouă,
Să vadă apa sărind în buluci,
Fericită în haina cea nouă.. . . mijește în lacrimi bunicul pe scară. . .
Cu viața schimbată și-n astă vară,
C-au venit fetele de la oraș.
Bătătura-i plină din zori până-n seară.
Fetița dispare pe deal, se-atârnă de pruni,
Mănâncă cu poftă chiuind după ulii,
Și-ncepe să cânte despre străbuni. . . Caliacra, Turtucaia,
Așezămintele vechilor români,
Învățate-n pătul la curat de porumb, de la Tataia.
Se-aud glasuri pe vale, vite mugesc,
Copiii zbiară la oare,. . . O bunică. . . ar fi vrut să aibe-n tristeți,
Și fața-n lacrimi se-nmoaie. . .
-Sandă! Lucie! Tania! Mariană! . . Haideți!
E gata mâncarea, veniți frate!
Le-adună bătrânul mijlocind rugi la ospăț.
Grăbite, se-ntrec, se ridică mulțumind, îndestulate.
E seară, a noapte, cucuvelele-și strigă,
Prezența-n negura groasă.
Copilițe cu-obraji luminați de lampa cu sticla slab ștearsă,
Ascultă povești și cântări, la curat de porumb,
Colindând Caliacra, Turtucaia, sub luna ce răsare. . .
Adorm pe sacii de glozii curați că doar sunt ACASĂ!
La bunica dorită atât de mult la: ROMÂNIA MARE!
Măreţia Ta
Nimeni…
Nu poate învăţa păsările să cînte,
Stelele să sclipească în noapte,
Nimeni..
Nu poate fura stropii de ploaie, norilor,
Nu poate să ”crească iarba”
Să dea parfum florilor,
Nimeni..
Nu poate îmbrăca zăpada
să nu-i fie frig,
Nimeni…
Nu poate scălda munţii,
văile, în cîntec de ape,
Nimeni…
Nu poate fura culorile curcubeului,
Nimeni…
Nu poate porunci vintului sa sufle
Si marii sa taca…
Nimeni…
Nu poate lua puterea verdelui,
ce hrăneşte viaţa roadei,
Nimeni…
Nu poate lua gustul apei
Şi puterea aurului,
Hrana grîului, dulceaţa poamei,
Nimeni…
Nu poate transforma sarea în zahăr
Şi aurul în plumb,
Nimeni …
Nu poate fura zorile dimineţii
şi negura nopţii,
Nimeni…
Nu poate fura dulceaţa din poamă,
şi tăria sării,
Nimeni…
Nu poate pune dorul de alb…
cocori, parfum de crini în suflet,
în altă inimă decît a omului,
Nimeni…
N-a învăţat păsările să zboare
şi inima să plutească în adorare de Tine…
Nimeni…
Nu ştie vorbi cu cerul…
Doar Duhul Tău,
pe care L-ai cuibărit în inima celor
ce vor să trăiască veşnic cuTine…
În Împărăţia promisă FiuluiTău,
Mîntuitorul, Domnul meu,
Iisus Christos !
SUNT LACRIMA DORULUI, MAMEI RĂMASE
Sunt lacrima dorului mamei rămase-departe,
în țara ce plânge în mine,
Sunt plânsul iubirii ce țara-am pierdut-o,
schimbată din fală, în țara rușinii.
Sunt strigăt-cocor de jale de țară,
Aripă-ruptă de vultur în zbor,
sunt glasul tinerilor ce-au uitat să mai spere,
goniți de străini-instalați, pe-al țării răzor.
Sunt gemăt-bătrân de durere,
când țara lovită mă cheamă
Și nu pot s-o ajut, s-o mângâi,
mi se frânge lacrima-n geană.
Sunt rugă și vers, făclie de foc,
pentru țara-mi-n rușine rămasă,
cu fete furate de ”cioclii străini”
ce și-au uitat menirea de Mireasă.
Sunt lacrimi-cenușă pentru triștii bătrâni
ce, cu viața, puterea-au născut-o,
Țară biciuită, vândută de ”fii-Iuda ”
celor mai lacomi străini, ca pe-o, necunoscută!
Sunt vorbă de bici pentru fratele meu și străinul,
ce mi-au furat pamântul, rostul și copilăria.
Veneticul,care mi-a sfărmat, batjocorit,alăuta,
iar limba i-au smuls-o în zbor, când de dor,
şi-n plâns. . . mă chema acas’. . . ciocârlia.
Sunt ”verde de brad” ce suspină
şi dulce de ”roadă-n rugină”.
Sunt rugă de foc și cânt-românesc,
Ard. . . mă jelesc de dor. . . căci n-ați păzit,
ce-atât de mult am iubit și iubesc. . . ROMÂNIA!
E vremea mieilor
M-aş bucura cu toată fiinţa mea,
Dacă n-aş şti c-odată în Golgota,
Pe vremea când, mieluţii, mamele-şi chemau
Şi-n pajişti verzi ,
În turmă zbenguiau,
… Atunci,
Când tot părea-n natură aşezat,
În verde proaspăt ,
Din răsadul semănat,
ATUNCI!
O gloată,
Mii de demoni au îndurerat, răcnind;
La moarte cu Isus!
Să fie condamnat!
Din viscere turbate, din iad, ei au urlat;
– Să fie răstignit!
Fie, crucificat!
Şi-n ura-n clocot, nebunia cea nebună,
… Pe cruce, în Golgota-n chin murea,
… Pe cap cu spini – cunună,
Al nostru Împărat,
Ce-a plâns de mila ta şi a mea.
De-atâta groază,
Nici pamântul nu i-a mai răbdat,
Şi în cutremur,
Pământu-n suferinţi, s-a scuturat!
Perdeaua-n Templu´sfânt,
S-a despicat!
Iar mama Lui, Maria, ucenicii,
Erau în greu oftat.
Plângeau din chinul sufletului,
Pe-al nostru, Împărat,
Cu spini – încoronat.
–––––––––-
… E vremea mieilor …
–––––––––-
… Şi-acuma când aud cum mieii,
Îşi cheamă-n neştiinţă, bucuria,
Eu mă gândesc, din nou… tresar…
Să nu aud,
Să nu mai ştiu, de-al Lui, calvar…
Şi chinurile-I, pentru turmă.
De-aceea, ori de cîte ori,
Mieluţi zăresc sau îi aud,
La Golgota mă regăsesc,
La clipele-I din urmă
——————————–
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
3 Martie 2020