Alexandrina TULICS: Aș vrea să fiu un strop de rouă (poeme)

Aș vrea să fiu

 

Aș vrea să fiu ce n-am fost ieri, nici în copilărie,

un câmp de flori ,cânt de viori ,

albine-n dulce fericire.

Un vas curat fără de umbre ,

un cânt de ciocârlii în zbor,

un brat de lemne, codru -pâine ,

pentru săracii care n-au mâncare,

tihnă și pridvor.

Aș vrea să fiu un strop de rouă

să calci pe el când vei veni,

Sigiliul revenirii Tale ,

cănd mi-ai promis că

și aici vei fi cu mine și în veșnicii .

Ce să mai fiu? un strop de rază

ce scrie despre Tine, sfânt, curat,

ce-aleargă -n lumea cea bolnavă

străini de Tine ,greii încercați .

O rămurea aș vrea să fiu

că viața n-are moartea

E Viată așa cum ne-ai promis,

de Tine, nimeni nu ne mai desparte.

Aș vrea să fiu albină-n stup cu aripile Tale ,

Să mă opresc la cei ce sunt cuminți

dar și nenorociți pe Cale.

Aș vrea să fiu ce n-am fost ieri,o floare -păpădie ,

să fiu de leac prin vers aici

dar puful ei ..s-ajungă-n veșnicie!

 

 

Eu n-am plecat, te-aștept să vii…

 

S-a așternut atâta praf

Pe-mbrățișarea noastră,

Când Mi-ai promis c-ai să Mă chemi,

Să vin din zarea limpede, albastră,

Să-ți fiu Prieten-n părtășii,

Și reazem cald în suferință

Să-mparți cu Mine bucurii,

Să te ajut în suferință.

Să Mă slăvești cum o făceai,

În nopți și la trezire,

Când Îmi șopteai cuvinte dulci, de;

Rege scump și Mire.

-E-atâta uscăciune-n zori,

Iar ochii-Mi cată înspre tine,

Aștept iubitu-ți glas în cânt,

Să te lipești în rugi de Mine.

Să-ți prind cristalul-boabe-n mâini,

Să le transform în rouă,

Să le trimit înseninări,

Când norii negrii plouă!

Mi-e dor să Mă cuprinzi în zări,

Cu sufletul ca altă dată,

Să fim perechea dincolo de nori

În țara mult visată.

-Eu n-am plecat! Te-aștept să vii,

În vară-n pas de rouă,

Cu ruga liniștită-n mulțumiri,

Pe mâinile-amândouă.

S-ajungă rouă în cer, sus,

‘Nsoțită-n cântul dulce,

Cântarea ce-ai primit-o n deal,

Când te-am născut în chin și suferinți pe cruce.

 

 

Miroase a jale…

 

..simt miros de zboruri arse în lume,
fulgi înnegriți înaint- de Crăciun,
Vulpi cu ochii șireți ”pace îmi spun
în zâmbet batjocoritor, pe drumul cel bun!
Simt miros de iarbă arsă,
văd ochi de copii schingiuiți,
mame cu sânii -aruncați …pe ferestre
în destrăbălări de copii risipiți!
Miroase a jale în lume, a strigăt,
a zboruri furate de ulii-ucigași !
Spitalele -s pline de ființe oloage,
ce se târăsc ca umbre în orfelinate
bieți copilași
Țipete-asurzesc universul!
E groază-n curând…
o bătrână împinsă visează că se dă carne, pâine…
se-așează la rând…
Vin vulturii prada-și împart!
Scot strigăte și sticlele-s sparte;
Îmbrățișări în țipăt de prunc ce de mamă ,
o,uniformă-l smulge, desparte…
Plâng păsări de mila oamenilor pe ram ,
se-ncinge soarele în apus de tristețe…
pe drumul ce mergea spre bine -nspre sus,
mai e cineva să ne zică de bine ,binețe?!

——————————–

Alexandrina TULICS

Delafield-Oconomowoc

Wisconsin, S.U.A.

Lasă un răspuns