Plâng mestecenii
Acum plâng rău mestecenii,
Topoare moderne au poposit,
Să-i doboare iute vor viclenii,
Cică-s bătrâni și-au obosit
Oare cum să-mi sting durerea
Pădurea toată-i un prăpăd
Mestecenii plâng amar tăierea
Se zbat, țipă, moartea-şi prevăd
Eu nici nu pot vorbi şi nici simți,
Mesteacănul meu zâmbeşte stins
Tăişul morții nu l-a putut minți,
Acum e învins şi la pământ întins
Pădurea mea dragă-i un prapăd,
Ce-am facut, de tine să mă privez
Eu nici nu simt, nici nu mai văd,
Că nu am avut puterea sa te salvez
Copacii ne-au bucurat copilăria
Dar sunt tăiați şi duşi departe
În urma lor rămâne nostalgia,
Suntem plecați, nu le ținem parte
Mesteacănul copilăriei
Trupu-i argintat sclipeşte-n soare
Cu un surâs mlădios se-ncovoaie,
Frunzele se leagănă-n vânt uşoare
O mierlă de pe ram mă salută vioaie
Respir aeru-i verde crud ce-mbată,
Îi mângâi cu privirea pletele-i vrăjite,
Frunza argintie de vânt strâmbată,
Scoarțele-i pe alocuri de timp cojite
E copacul ce mi-a-ncântat copilăria
Îl port în visu-mi înmiresmat de dor
Cum spre cer îşi închină argintăria,
A rămas în amintirea mea nemuritor
——————————–
Alexandra GĂLUȘCĂ
Brăila