Mare, azi te pictez
Mare cu valuri înspumate,
Vreau azi să te imortalizez,
Apă, pulbere de diamante,
în tonuri calde să te pictez
Răsăritul eu îl voi percepe
Şi zborul cocorilor în zare
Cerul oglindindu-se în ape,
Voi umple tabloul de culoare
În turcoaz voi modela valurile
Ce udă țărmul tău necuprins,
Şi-ți voi descifra adâncurile
În culori tainice, de nedescris
Îți voi picta valurile şi spumele,
Cu-n văl străveziu de maramă,
Nisipul ce ne păstrează urmele,
Şi mă țineai mare-n a ta palmă
——————————–
Alexandra GĂLUȘCĂ
Brăila
19 noiembrie, 2018