SATUL MEU
Acolo între coline, îmbătrânit de-atâta greu,
Printre ieri și azi, și mâine neclintit stă satul meu.
Cu căciuli cam ponosite casele privesc cu dor
Înspre drumuri colbăite și…ne-așteaptă în pridvor.
Sub a timpului povară pe la porți se încovoaie
Falnici nuci odinioară, frunza izbită de ploaie,
Vântul hulpav hoinărește printre crengile-arcuite
Sufletul se tânguiește într-o lume de ispite.
Doar părinții noștri, bunii, mai sunt cei ce sfințesc locul
Și morminte cu străbunii ce și-au împlinit sorocul,
Și o doina-atât de vie pâlpâie-sufletul meu,
Cea mai mare avuție, lacrima lui Dumnezeu…
În noaptea care se zărește după voalul prins în fum
Un opaiț licărește la fereastra de la drum
Pentru cei ce s-or întoarce după anii pribegiei,
Însetați de-un strop de pace, la vatra copilăriei…
Căci acolo-ntre coline așteptați suntem mereu!
Și cea mai gustoasă pâine este doar în satul meu!…
——————————————-
Ala MUNTEAN
Republica Moldova
24 octombrie 2019