Fiecare toamnă…
…de aceea fiecare toamnă
își are pădurile ei,
că nu e loc de-același joc pământului
să-i poarte-nsuflețirea pribeagă
printre noi acoperită tot în frunze
și în hore jucate-n colivii cu păsări
mute vândute noaptea-n iarmaroc,
nici fee nu-s de-ajuns magia
se deznoadă în fiecare ram, altul
in fiecare toamnă,
alt pan în alte asfințituri, lespezi închise
altor somnuri de fiecare dată
mai insomnatice furtuni prin paturi
de licheni cu gust de moarte,
fiecare toamnă își poartă umbra ei
feerică și tandră, voluptuoasă
nesfârșită în necăderea ei,
căderilor bărbate, cu umerii tot goi
cu semnu-adânc înfipt în spate
al crucilor împodobite-n flamuri
de răgaz, în fiecare toamnă
altele ca vântul prigonit în cuiburi
de cuvinte ucise de tăcere fără
vreun temei.
Odihnă
Mă culcasem în pauza dintre
două clipe, era atât de rece acolo
că puteai vedea aerul cum se naște
gata respirat,
lângă freamătul meu timpul subsidiar
era doar un amator
la jocul de ruletă, lefter pe dinafară
și feroce pe dinăuntru cu piaștrii
nimicului meu îmbrăcat
în haine de nuntă,
auzeam pierdute diateze cum storc
sâmburi de aguride peste coji de răni
obligate să se prostitueze
cu fașa unui ciumat nou născut,
anotimpul somnului în vrecea iconografului
imberb obligă pământul să-și scuture
epigonii tenebrelor afurisite,
apăreau ca din senin sfinți pe luna
somnului meu androgin,
mă răscolea aura ta peste aura umbrei
mele ce tocmai se pregătea
de marea apocalipsă a odihnei
zidurilor orizontale.
Urme
Port semnul inimii în talpă
nu calc pe drumuri de durere
nici nu strivesc călcâie din pietre
ce-n alfabetul colbului vorbesc,
insidioasă valea nemuririi dintre dune
de morgane cu umbra așezată
se face-n cer cu păsări albe de bazalt,
iluzia căderii în rame de zbor atrocizat
pinten în trupul fugii,
homerică strâmtoare de sudoare atrage-n
golfuri de lumini,
inșiruiri de tâmple gândind la moartea
ce vine fără sfat
giulgiuri de amintiri mă-mbrac în negrul
minții rănesc cu sfeșnicul neadormirii
puținul rai din iadul insolit ce-mi murmură
sub urme pe nisip,
port vină, endemică sortire a unui sclav
al lutului agonizând în rătăcire
beizadea pe cap cu tiara unui astru
neluminat pe bolți în noaptea ultimului
sacerdot de ocrotire ce-n melci
cu drumul scurt la oră unghiulară
mă-nfirip!…
————————–
Simon JACK
Israel
Octombrie 2019
Imagine internet