VIROZĂ DE VIAȚĂ
În viață azi, de viață fii bolnav
Așa, încât să nu te poți trata
Să arzi în focul ei atât de grav
Îndrăgostindu-te, să nu știi limita.
Să te rotești în vals de primăvară
Să zbori în albul florilor de mai
S-alergi desculț prin rouă, -a căta oară
Iar cerul albăstriu să-ți pară rai.
În zbaterea oceanului gigantic,
Dansând febril pe-un colț ciobit de stea,
Plantează astăzi zâmbete, romantic,
Pe pleoapa celui ce e-n fața ta.
N-ai teamă de căderi si de eșecuri,
Din ele trambuline poți să faci,
E-atât de omenesc să ,,calci pe becuri”,
Și îngeresc când doare rău să taci.
S-alergi în zori de zi prin cruda ceață,
Lăptoasei bezne să-i zâmbesti frumos…
Viroză incurabilă de viață,
Ce sufletul ți-l face sănătos.
PRIETENILOR MEI DIN DEPĂRTARE
Am observat că-n lumea asta mare
Când eu mă simt un pic mai necăjită
Sunt oameni buni la mare depărtare
Ce-ar vrea să mă știe fericită.
Ei au în suflet raze de lumină
O inimă de-o bunătate rară
Putere-mi dă privirea lor senină
Când mă inundă lacrima amară.
Sunt picătură proaspătă de viață
Un curcubeu pe bolta cea cerească
Un strop de rouă dis-de-dimineață
O floare fină ce vrea să înflorească.
Prietene, dă-mi mâna să te simt aproape
Se-nghesuie cuvintele în mine
Mi-e zâmbetul o lacrimă sub pleoape
Un strop de azi în clipa unui mâine.
EU NU ȘTIU MÂINE CE VA FI
Eu nu știu mâine ce va fi…
Dar astăzi știu doar ce iubesc:
Mi-e dragă viața-n zori de zi
Și orice clipă prețuiesc!
Mă urc pe-o rază dimineața,
Știind c-așa ajung la soare…
Încep timid să-i sărut fața,
Apoi mă-ntorc spre zburătoare…
Planează lin înaltul zării,
Alunecând ușor prin nori –
Sunt rezultatele Creării,
A Celui ce ne dă fiori…
Mă-ncantă trilurile toate,
Mi-e sufletul pe-o undă fină
În Univers de bunătate,
Pictat pe bolta cea senină…
Se zbuciumă în zbor zefirii,
Mânați de-un dor de primăvară.
Azi trag perdeaua amintirii
Ce sufletului-e povară…
Cobor atent să admir pomii,
Care aproape dau în floare
Și simt deja savoare-aromii
Ce vrea să intre în vigoare…
Viața noastră-i un miracol,
Un dar primit din veșnicie,
Iar noi-actori într-un spectacol,
O oază de cucernicie…
Și azi iubesc un fir de iarbă,
Un zumzet simplu de albină,
Căldura care-ar vrea să soarbă
Răcoarea apei din fântână,
O rază plină de mister,
O lacrimă pe bolta-albastră,
Un nor răzleț plutind pe cer,
Un zâmbet din privirea noastră…
Eu astăzi clipă prețuiesc!
Mi-e dragă orișicare zi
Și viața mult eu o iubesc,
Dar mâine… nu știu ce va fi…
SUFLETU-MI RENAȘTE
Mi-am scuturat tristețea de pe suflet,
Atât de veche,atât de ofilită,
Și-n loc, iubire-am să-mi presar, cu cântec
Privirea vreau să-mi fie însorită.
Să-mi cânte răsăritul fericire,
Prezentul meu să uite de trecut
Ce e frumos, sorbindu-se-n uimire,
Să-alunge răul care m-a durut.
Se pare că de viață m-am îndrăgostit.
Ploaia-și croiește calea dinspre nori
Îmi spală sufletul de tot ce m-a rănit,
Lăsând în loc doar glasuri de viori…
Eu mă cufund în răsărit de soare,
Lumina sfânta-mi este mângâierea.
De nu mi-ar fi dat soarta poame-amare,
N-aș fi-nțeles ce dulce este mierea!
SINGURĂTATE
Singurătate… marginea lumii,
Lacrimi ce-ndreaptă spre cer,
Gânduri în pragul genunii
Vise ascunse-n mister…
Singurătate…dor…alinare,
Nori ce lumina-împresoară
Ori sentiment care doare,
Ciorchine cu poamă amară.
Singurătate… clipă din viață,
Taină în universuri,
Rouă de dimineață,
Geamăt cu-o mie de sensuri…
Singurătate…un hău sub picioare
Astăzi ne-nghite. De ce, de ce oare?!
——————————————-
Ala MUNTEAN-AZOVTEV
21 iunie, 2018