Un vifor suflă din oglinzi
Un vifor suflă din oglinzi
Și omizile rod tăcerea-n frunze
Din secol mai cad cărămizi
când pe străzi alunecă meduze.
Un vifor de lumină cade-n zori
În versuri șoptite la iubită
Când toamna alungă cârduri de cocori
Și noaptea mă-npinge spre ispită.
Un vifor suflă fără temei
Când sabia pe coapse-mi alunecă
și mâna-mi arde pe pulpe de femei
în noaptea când luna se-ntunecă.
Un vifor suflă din ochii ei
ieșind din secolul trecut
iar vremea dintre noi fără temei
ne urcă iubirea pe un scut.
Un vifor suflă din oglinzi
Când nu mă recunosc în ele
simt cum între pulpe mă cuprinzi
și urc nestingherit spre stele.
—————————–
Al.Florin ŢENE
Cluj-Napoca
2 Ianuarie 2021