Între visul unei nopți de iarnă și epidemie
Concertul de Anul Nou de la Viena
Îmi face din suflet arcuș de vioară
Dincolo de mască mă pândește hiena
Când îmi repetă memoria o istorioară.
Albul la uitat cerul în speranță
Ninsoarea a vopsit lâna de pe miei
Doar teama a legat cu fugă o clanță
ce-nchide templul vechilor zei.
Concertul îmi trimite în suflet femei
Când ninge cu nimic peste burgul părăsit
doar singurii rătăciți oameni ai mei
și-au dat pielea la-ntors și argăsit.
Veacul râde de mine în noapte
când scriu ascultând harfe și viori,
cuvinte ieșite din mine necoapte
îi fac să lacrimeze și pe chiori.
Visez la femeia în alb din pat
când trompeta mă-nvăluie cu vibrații,
dar frica căderii iarăși în păcat
mă strecor nevăzut în generații.
—————————–
Al.Florin Țene