În 1916, din cauza Marelui Război, Viața Românească își încetase temporar apariția. Colaboratorii și redactorii, o parte din ei, luptau pe front, dar nutreau speranța reapariției acestei mari reviste de prestigiu, după terminarea războiului. Din păcate, din cauza lipsei resurselor bănești, revista a apărut câțiva ani mai târziu, mai precis în anul 1920. Însă, pentru scurt timp a fost tipărit la Iași ziarul Momentul unde George Topârceanu a publicat poezia De profundis. Ziarul era condus de Garabet Ibrăileanu și Mihai Sevastos.
Ca urmare dorinței promovării culturii, apare la Iași în februarie 1919 săptămânalul Însemnări literare, având ca redactori pe Mihail Sadoveanu și George Topârceanu, revistă ce continua ideile Vieții românești. Noua publicație manifestă interes pentru fenomenul național și universal.Orientarea revistei este expusă chiar în primul număr: “Însemnări literare va fi o publicație independentă de orice curent politic, consacrându-se exclusiv literaturii și chestiunilor în legătură cu viața artistică și culturală. Va publica nuvele, amintiri, impresii, poezii, articole de critică literară, versuri și schițe umoristice etc, semnate de cei mai de seamă scriitori ai literaturii noastre. Însemnări literare ve ține pe cititori în curent cu mișcarea literară din țară și străinătate, va trece în revistă toate manifestările de ordin cultural și artistic și acele descoperiri științifice care pot prezenta interes.“
Majoritatea colaboratorilor erau cei de la Viața Românească, avândul în frunte pe Garabet Ibrăileanu, care era și în redacția acestei publicații sufletul acesteia, desfășurând o activitate multilaterală de îndrumător, critic și istoric literar, semnând cu mai multe pseudonime materialele din revistă, precum C, Vraja, sau cu inițialele C,V. și I.L.Prin activitatea lui a descoperit multe talente, polemizând cu alții pe teme literare. Alături de numeroase cronici literare, chiar în primul număr publică cronica la volumul Ape adânci de Hortensia Papadag Bengescu, talent descoperit mai înainte la Viața Românească. Garabet Ibrăileanu semnează articole, note și comentarii în cadrul rubricii Săptămâna, un fel de Miscellanea, care scriau și Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Demostene Botez, acesta semna comentarii și polemici.
Garabet Ibrăileanu era preocupat de dezvoltarea literaturii de după Marele Război, trage numeroase concluzii valoroase. Semnificative sunt, în această privință, articolele și studiile: “Literatura de mâine “, în numărul 1, “Literatura momentului, “în nr.4, “ Literatura viitorului“ în nr.28, “ și “ Literatura de azi“ în nr.30. În aceste aricole critical lua în considerație o serie de problem esențiale pentru dezvoltarea literaturii române. Pe linia lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ibrăileanu considera că “istoria literară trebuie pusă în paralel cu istoria politică “, deoarece literatura “e cu totul în funcțiune de societate. “ După război, cu toate că se vorbea de o “secetă literară’ însă realitatea era cu totul alta.Ibrăileanu cerea, având în vedere de tradițiile prozei românești, dezvoltarea “unui gen litarar, care este însă ca și inexistent- romanul social, plin de probleme și documente omenești. “.Influența venea dinspre literatura franceză, în special de la operele lui Emil Zola. Dar și dinspre Balzac cu a sa Comedie umană –frescă de 50 de ani a societății franceze-, critical scria:”am avut încercări de roman psihologic și istoric, dar nu am avut romanul balzacian. Acum cu peste o sută de ani de literatură beletristică, vom avea romanul mare social “. Romanul pe care îl preconize Ibrăileanu se va dezvolta în proza dintre cele două războaie mondiale prin contribuția unor autori ca Miahil Sadoveanu, Liviu Rebreanu, chiar în anul următor apare la Iași romanul Ion, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Gib I. Mihăescu, H.P. Bengescu, G. Călinescu, Mateiu Caragiale, Gala Galaction, I. Agârbiceanu.
Sunt publicate articole, precum Literatura pentru popor în nr.10, Cărți pentru popor, în nr. 13, și Periodice pentru popor în nr.15, acestea demonstrau că un ziar românesc “ar trebui să dea cititorului de la țară literatură și știință. Ar trebui să-i dea apoi îndrumări pentru viața practică, cunoștință în privința legislației țării și a vieții politice din țară și străinătate. “
Precum făcea altădată Contemporanul, prin articolele semnate de Sofia Nădejde, Însemnări literare punea problema emancipării femeii și a reflectării ei în literatură, ca în articolele scrise de Garabet Ibrăileanu, care era un feminist convins, astfel acesta publică Literatura și femeia, Femeia în literatura română în nr.24, și Femeile în literatureă în nr.26.
Tot lui Garabet Ibrăileanu i se datoresc și câteva succinte comentarii cu privire la unii scriitori români și străini. În numărul 18, el semnează articolul V. Alecsandri- 100 de ani de la nașterea sa, în care explică importanța acestuia pentru literatura națională.
La 30 de ani de la moartea lui Eminescu, autorul Spiritului critic publică studiul de sinteză Mihai Eminescu , în nr.19 în care evidențiază că “Luceafărul “poeziei românești este “tot așa de nou și de actual, ca și acum 30 de ani…, unul din cei mai mari poeți lirici ai secolului al XIX-lea.” “ În succinte caracterizări, revista are în vedere pe : C. Hogaș, mort în 1917, despre care Garabet Ibrăileanu îi scria lui George Topârceanu că era “însăși natura “, Charles Dickens, “un scriitor mare și un revoluționar “, J. Bart, H.Ibsen, Brătescu-Voinești, “un povestitor minunat “, Baudelaire, Ovidiu, și Vlahuță”care n-a fost niciodată străin de preocupările vremii.“ Ibrăileanu studiază originea lui Alecu Russo și Alecsandri, răspândirea și influența creației folclorice în studiul Poezia populară , reprodus apoi în volumul Note și impresii, 1920, în care arată, între altele:”Poezia populară veche cum e Miorița cum sunt mai ales baladele, conține sufletul poporului, așa cum s-a închegat el în 2000 de ani. Poezia populară nu se păstrează în cărți, ci în mintea oamenilor, iar oamenii nu sunt pasivi cu hârtia. “ Revista Însemnări literare s-a preocupat și de problemele legate de limba română literară. Articolele Limba literară, apărută în nr.17, În jurul limbii literare, apărut în nr.18, Ortografia și unitatea limbii, nr.20, reliefează punctul de vedere acceptat în mare parte și astăzi:” Limba literară are ca bază limba veche, iar aceasta n-a fost graiul vreunei regiuni, ci limba formată prin contribuția tuturor ținuturilor locuite de români; unificarea limbii literare să se facă prin colaborarea tuturor graiurilor “. (vezi și Iorgu.Iordan, Preocupări lingvistice în opera lui Ibrăileanu, Viața Românească nr. 4-5, 1936 ).În ceea ce privește ortografia, ea trebuie să fie “rațională, unitară, o unificare a limbii în imagini “, iar “primirea neologismelor în limbă e un câștig “.
În paginile Însemnărilor literare au publicat majoritatea colaboratorilor Vieții Românești, ca: George Topârceanu, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, Demostene Botez, inclusiv unii tradiționaliști- semănătoriști:G. Tutoveanu, Elena Farago, G. Bărgăuanu, Alice Soare. Dintre prozatori se remarcă Mihail Sadoveanu, care publică povestiri din lumea satului și a târgului moldovenesc, semnate uneori cu pseudonimele Ion Cernat, Valeriu Arsenescu, Ion Constantinescu,. Topîrceanu încredințează revistei amintiri din perioada când a fost prizionier la Bulgari.Pe lângă acești colaboratori, datorită lui Ibrăileanu, sunt cuprinși mulți tineri, dintre care unii sunt debutanți:Demostene Botez, în casa acestuia din strada Ralet nr.7 se afla redacția revistei, Mihai Ralea, care a debutat cu articolul”Directive în literatura contemporană,” nr.24, 27 iulie 1919, Ionel Teodoreanu care a debutat cu un buchet de poeme în proză, pline de metafore și accente lirice:de altfel, autorul Medelenilor va evoca atmosfera din redacția acestei reviste în Masa umbrelor. Lucia Mantu, pseudonimul Cameliei Nădejde, talent descoperit de Sadoveanu, Tudor Măinescu. Rareori sunt prezenți în paginile revistei colaboratori mai vârstnici, cum ar fi H.P.Bengescu, Artur Gorovei, Mihai Sevastos, N.N.Beldiceanu, J.Bart. În mai multe numere sunt evocați scriitori dispăruți. Mihai Sadoveanu a scris înduioșitor despre St.O.Iosif, D. Anghel, aceste articole fiind incluse în volumele Evocări în 1954, și Mărturisiri în 1960. Artur Gorovei semnează câteva însemnări despre Creangă, Lambrior, Xenopol și Alecsandri, în revista În lumea liceului, nr.28.
Această publicațe a fost una de tranziție. Ibrăileanu a redactat un proiect intitulat Viața Românească apare. Câteva cuvinte către public (1920 ) în care evidenția orientarea revistei în prima perioadă de apariție, fiind vorba de anii 1906-1916.
Viața Românească reapare la Iași în martie 1920, cu sprijinul Asociației literare și științifice Viața Românească formată din 100 de personalități ale culturii românești, de la P.Poni, Alexandru philippide și Al.Brătescu-Voinești la Demostene Botez, Ionel Teodoreanu, și T. Măinescu.
Garabet Ibrăileanu care era directorul revistei, chiar în primul număr semna un bilanț și un program, fiind vorba de anul XII, la Miscellanea.Deoarece revista nu preconiza un program literar bine delimitat, Ibrăileanu concluziona: “ Colaboratorilor Vieții Românești, liberi pe gândirea lor, răspunzători de paginile pe care le iscălesc, nu le cerem decât să nu contrazică idealul revistei“(Miscellanea, nr.1, 1920, p. 160 ).
Atrași de ideile și personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, au colaborat la Viața românească ( 1920-1933) nu numai scriitori din diferite generații, ci și personalități de seamă ale culturii românești: Alexandru Philippide, A.D. Xenopol, Gr.Antipa, N.Leon, C.I. Parhon, Virgil Madgearu, H. Sanielevici, Tudor Vianu și alții. În domeniul literar, revista a publicat mai ales proză, însă nu a neglijat nici poezia. Alături de scriitori din generația clasicilor:Caragiale, Vlahuță, Coșbuc, Slavici, Delavrancea, sunt prezenți în paginile ei scriitori de prestigiu din toate provinciile țări:Brătescu-Voinești, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, G. Topârceanu, Liviu Rebreanu, I. Agârbiceanu, Emil Isac, Tudor Arghezi, Ion Barbu, H.P. Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Adrian Maniu, Ion Pilat, Ion Minulescu. De prestigiu revistei sunt atrași și unii dintre scriitorii de la revista Semănătorul ca St.O.Iosif, D. Anghel, Elena Farago. În paginile Vieții Românești se formează, sub îndrumarea lui Garabet Ibrăileanu (care stăruia îndelung asupra manuscriselor primite, încât Mihail Sevastos afirma în 1956, că revista a fost un “laborator de literatură”- Amintiri de la “Viața Românească “ , 1956, p.335), nume importante în istoria literară, printre care Jean Bart, I.I. Mironescu, Spiridon Popescu, Lucia Mantu, Constanța Marino-Moscu, Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir,, Al.O. Teodoreanu, Mihai Codreanu, Demostene Botez, Al. A. Philippide și George Lesnea cu poezii traduse din clasicii ruși.
Din 1933 redacțai Vieții Românești se mută la București, trecând sub direcția lui Mihail Ralea și George Călinescu.
În perioada ieșeană a revistei, Ibrăileanu a fost îndrumătorul și părintele ei, așa cum l-a numit Mihai Ralea în 1936.
Viața Românească a fost o școală a tinerilor scriitori și jurnaliști, condusă de un mare intelectual și spirit creator: Garabet Ibrăileanu autorul romanului “Adela”(1933 ) și “Scriitori și critici ( 1909)”.
——————————–
Al. Florin ŢENE
Cluj-Napoca
15 martie 2020