În organizarea Primăriei municipiului Cluj-Napoca și Bibliotecii Județene “Octavian Goga“, din aceași localitate, a avut loc o amplă activitate culturală dedicată Poetului Național, cu ocazia comemorării a 132 de ani de la trecerea în eternitate.
Manifestarea s-a deschis la ora 10.00, cu vernisarea expoziției de carte cu opera și critica literară despre Mihai Eminescu, din “fondul de aur” al bibliotecii, unde bibliofilii au descoperit cărți rare editate de-alungul anilor de către edituri de pe întreg cuprinsul țării. Organizatorul expoziției a fost Iarin Pop.
La ora 11.00, în fața unui public numeros, scriitorul Ionuț Țene, șef birou Învățământ, cultură culte, sport și societate, a deschis “maratonul” recitalului de poezie al poeților clujeni, vorbind despre actualitatea operei lui Eminescu, arătând, plastic și sugestiv, actualitatea publicisticii eminesciene, dar și al operei lirice. „În realitate, recitindu-l pe Mihai Eminescu îl regăsești din nou, mereu proaspăt, mereu surprinzător și te uimește prin noutatea ideilor, temelor abordate și mai ales prin stilul literar îndrăzneț. Mihai Eminescu nu poate fi încadrat în canoane, într-un pat al lui Procust, cum s-a încercat de-a lungul timpului, definit ca întârziat sau un clasic al literaturii române. În concluzie, poezia lui Mihai Eminescu este de o actualitate debordantă, insolită și de un modernism cutremurător, transfigurator”.
La invitația acestuia, s-au perindat la microfon următorii poeți, care au citit câte o poezie semnată de Mihai Eminescu și una din creația proprie: Marius Țion, Victor Constantin Măruțoiu, Gavril Moisa, Iulian Patca, Raveca Vlașin, Al.Florin Țene, Rotar Laurențiu, Iulia Anamaria Ghidiu, Iulian Emil Coțofană, Camelia Hodiș, Alina Mizgan și Ionuț Țene, membrii ai Ligii Scriitorilor Români și tineri de la cenaclul Vox Napocensis de la Casa de Cultură a Studenților, coordonat de Victor Constantin Măruțoiu. Au impresionat publicul poeții din noul val liric clujean.
Manifestarea s-a încheiat cu concluziile organizatorilor, care au mulțumit participanților și elevilor prezenți de la școlile clujene: „Mihai Eminescu și-a depășit prin stil, concepție și limbaj secolul în care a trăit. Poetul nostru pare un impetuos bard al generației debutului de mileniu 2000, fiind cu adevărat un contemporan cu noul val liric post-decembrist și milenarist. Suflu liric eminescian străbate literatura română până în ziua de azi 15 iunie 2021”.
Al.Florin Țene