Volumul de poeme semnat de două poete trăitoare în diaspora, intitulat ,,Dorul cuvintelor“, m-a făcut să mă gândesc la cuvântul ,,dor”, care este starea sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva. În acest context, cele două poete însuflețesc cuvântul, dăruindu-i un suflet. Dar cuvântul este unitatea de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens, sau a unui complex de sensuri, și a unui complex sonor.
Un neinițiat ar spune că cele două poete au personificat cuvântul, dându-i un suflet, precum o fac autorii de fabule. Nu este cazul. Aici intervine metafora înțeleasă ca o comparație fără termenul de comparat.
Cele două poete trăiesc pe două continente diferite, despărțite de cerul înstelat al dorului necuprins, sunt două suflete paralele care, totuși, se întâlnesc în infinitul spațiului unde dorul înflorește sub imperiul dorințelor.
Bine subliniază editorul cărții, scriitorul Johnny Ciatloș Deak, care scrie: ,,Cu douǎ stiluri de scris bine definite, unice ṣi foarte diferite, autoarele reuṣesc sǎ surprindǎ cititorul prin împletirea ideilor care se reflectǎ ca niṣte unduiri mǎtǎsoase pe luciul oceanului literar ce le uneṣte. Tematica dorului a fost bine aleasǎ de cele douǎ autoare, fiind o temǎ vastǎ ṣi de adâncǎ sensibilitate. În cartea DORUL CUVINTELOR vom întâlni o mare varietate de sensuri pe care cele douǎ autoare o dau dorului cu ajutorul cuvintelor.Graiul, glia, neamul strǎmoṣesc ṣi poezia le leagǎ sufleteṣte pe cele douǎ poete, inimile lor bǎtând la unison în ritm tricolor. Nu este uitatǎ nici familia, respectul pentru memoria înaintaṣilor dorul de pǎrinți, de bunici, de copilǎria tihnitǎ ṣi frumoasǎ petrecutǎ la țarǎ, dorul pentru tot ce a fost ṣi nu mai este, frumusețea tinereții ṣi a vieții care trece zburând.În aceastǎ carte cititorii vor regǎsi acea legǎturǎ sfântǎ pe care o are cu Dumnezeu, numai scriitorul cu har, respectul pentru darul primit ṣi înțelegerea îndatoririi de a-l da mai departe, responsabilitatea imensǎ educaționalǎ ṣi moralǎ pe care o au scriitorii mai ales în ziua de azi, când, scara valorilor este rǎsturnatǎ, iar ura, mânia ṣi rǎzboiul sunt cuvinte uzuale. Vǎ invit aṣadar dragi cititori sǎ pǎṣiți în templul dorului poetelor MIHAELA CD ṣi AURELIA RÎNJEA pentru a vǎ hrǎni cu aceastǎ aurǎ îngemǎnatǎ a cuvintelor pline de dor, de sensibilitate ṣi emoție.“
Descoperim la cele două autoare, un lung șir de tablouri emoționante în care dorul are multiple conotații: dor de iubit, de mamă, de spațiul mioritic în care s-au născut, de tricolor, de briza Mării Negre, de umbra Munților Carpați, dorul fiind exprimarea esențelor, ajungând până la canonic, la etern.
Dacă la Aurelia Rînjea, dorul este:
“Dorul meu…
O pasăre ce sfidează
Noaptea și depărtarea.
Stă trează ca un Sfinx
Ce face parte din mine.
Nimeni nu-mi poate
Ucide cuvintele,
Nici dorul, nici iubirea. “(Puii dorului ), Aurelia Rînjea
la Mihaela CD este :
,,Luat-au foc azi dorurile mele
Sǎ plângǎ nu mai ṣtiu, au uitat
De supǎrare poate sau de jele
S-au încins într-un jar flambat
Şi-n vers de melancolie cântǎ
În vâlvǎtaia focului cel mocnit
Scânteile din scrum te-ncântǎ
În fumul aburind de dor doinit “(Focul dorului ) Mihaela CD
Deosebirile sunt evidente. La Aurelia Rînjea dorul este mișcare solemnă cu exprimarea interioară inexorabilă, pe când la Mihaela CD dorurile sunt mistuiri de melancolie, dar și de focoase dorințe.
La Aurelia Rînjea este o întoarcere în timp, dorul exprimând amintiri duioase din copilărie, când totul părea o atmosferă de basm:
,,Ţii minte, Mamă,
Când ne-aplecam
Să mângâiem petale
De liliac
În timpul fericit
De primăveri?
Fără ieri,
Glasul din noi
Se pierde-n privirea
De păsări.
Drumul nu se întoarce.
Grădina cu meri
Încă povestește.
Unul a fost sădit
De Bunica,
Altul… de Tata,
Celălalt s-a ridicat “( Glasul din noi). Aurelia Rînjea
Pe când la Mihaela CD, dorul este un mesianism neguresc, în cultul naturii din Carpați, trăit prin spații, nu prin indivizi cu sentimente romantice, pe care le descoperim și la Aurelia Rînjea. La Mihaela CD emoțiile naturise sunt exprimate prin diversitate, într-o fixitate prozodică:
,,Peste Carpații-albiți de soartă
Prin ale inimii poteci
Stă tristă azi o mamă-n poartă
Și-și numără anii cei seci
De bătrânețe nu se plânge
Că-i dată de la Domnul Sfânt
Dar puii ei nu-i poate strânge
Decât în amintiri în gând “ (Cu dorul așteptând în prag) Mihaela CD
La ambele poete dorul este o himeră.Cu cât încearcă fiecare să se apropie de ținta dorinții, aceasta se îndepărtează tot mai mult, precum orizontul. Poeziile sunt în stil baroc, turnate în metale nobile, arse în cuptorul sufletului, pentru a deveni fine porțelanuri străvezi:
,,Dragă copil, diamant,
Să nu-mi furi puii
Din cuibul de rândunică,
Ca să-i înveţi
Să proiecteze un zbor!
Să mi-i laşi liberi!
Caii mei înaripaţi,
Graurii fără cifru,
Cerbii mei înnoptaţi
Şi privighetorile
Exersând triolete,
Printre gene de viorele…
Să nu-mi iei albinele
Cu ochi de lumină,
Că atât mi-a rămas
În timpul meu,
Cu tâmple fierbinţi
Şi aer de munte…
Iubeşte şi tu acest Rai! “ (Copile) Aurelia Rînjea
Întoarcerea la copilǎrie, este un dor ce nu se poate realiza, însă poeta Aurelia Rînjea își trăiește speranța întoarcerii:
,,Privirea-n ochii duioși de copil
E înțeleaptă și pătrunzătoare
Te cercetează timid și umil
Ca peștișoru-n ape curgătoare
Uimit se uitǎ prin fereastra vieții
Și-și pune zeci și sute de-ntrebări
Precum zorii și sclipirea dimineții
Vederea-i contemplează depărtări “ (Ochi de copil) Mihaela CD
Dorul celor două poete este un cântec de dragoste, un act de devoțiune, al unor suflete de mari aurore pure, de emoții înrourate.
Poemele celor două autoare care pun ermine peste litografiile dorului sunt expresiile unor trăiri intense de viață, pe cât era și pictura lui Grigorescu.
Această idee, de a convorbi fără telefon între cele două poete, lăsând la o parte pe mijlocitorii care aduc rânduiala pământească, era străveche în Carpații Apuseni, când tulnicile vesteau peste văi stări care au făcut principiu estetic, lucru care, iată, îl fac cu succes Mihaela CD și Aurelia Rînjea.
Al.Florin Ţene
Președintele național al Ligii Scriitorilor
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință