În orașul Drăgășani venise toamna anului 1972. Aroma strugurilor cobora de pe Dealul Viilor învăluind localitatea, așa cum și tocăliile cu zgomotul lor repetativ care alungau păsările să nu mănânce strugurii, devenise o simfonie a anotimpului roadelor bogate.
În vara acelui an debutasem cu volumul OCHI DESCHIS, apărut la Editura Litera din București, carte pe care o lansasem la unica librărie din oraș, despre care vorbise prof. Emil Istocescu, și Ion Lazăr, metodist la Centru de Creație Populară din Râmnicu-Vâlcea.
Cu o săptămână înainte de a veni Cenaclul Flacăra la Drăgășani, faptul că eu eram președintele cenaclului literar ,,Gib I. Mihăescu “ din cadrul Casei de Cultură, am luat inițiativa ca afișele cu spectacolul Cenaclului FLACĂRA să le amplasăm, împreună cu membrii cenaclului nostru, în avizierele din oraș.
În seara spectacolului am avut bucuria să mă întâlnesc cu dramaturgul Doru Moțoc din Râmnicu Vâlcea care fusese redactor la revista ARGEȘ din Pitești și care îmi publicase numeroase articole în revistă.
Sala de 390 de locuri era plină. O mulțime de oameni stăteau în picioare pe lângă ziduri. Întreaga familie a mea era prezentă.Le rezervasem locuri în al doilea rând. Eu, împreună cu Doru Moțoc și directorul Casei de Cultură D. Ciurduc, stăteam în culise privind pe scenă prin draperiile albastre ale fundalului scenei.
Adrian Păunescu, volubil și vulcanic conducea spectacolul de la o masa aranjată de noi în unghi oblic, pe colțul scenei. Recitea poezii una după alta în pauzele dintre cantautori: Valeriu Sterian, Mircea Vintilă, Dan Tufaru, Nicu Alifantis care a cântat la sfârșitul spectacolului “Trăiască România “ care a făcut să se ridice sala în picioare și să cânte alături de el. Însă vocea lui Adrian Păunescu se auzea ca un vulcan peste vocile noastre.
În cadrul spectacolului am îndrăznit să intru fugitiv pe scenă să-i dau cu autograf prima mea carte “Ochi deschis “. S-a uitat la mine ca un Zeu Olimpian, și mi-a răspuns: “ Mulțumesc.“.
A răsfoit cartea pe scenă, în timp ce cânta Florian Pitiș și după ce a terminat de cântat “Andrii Popa “și “Avram Iancu “, Adrian Păunescu, în fața sălii arhipline a spus: ”Am primit de la concetățeanul dumneavoastră cartea de poezii Ochii Deschis. Îmi place. Domnule Țene, vino pe scenă! “Am intrat pe scenă, puțin timid cu privirea întrebătoare la Poet. ”Dragi drăgășeneni, aveți în fața dumneavoastră un mare viitor poet. Să-l aplaudăm! “
Am ieșit de pe scenă roșu ca racul la față în aplauzele concetățenilor mei dragi.
Spectacolul a continuat până la miezul nopții. Adrian Păunescu a recitat multe poezii dar îmi amintesc de poeziile: “Te salut generație în blugi “, “Să fie pace în lume “, “Singurătate “ etc.
Sloganul sub care s-a desfășurat spectacolul a fost: “Lumină, luptă, libertate! “
După spectacol am așteptat pe artiști în fața autocarului ONT. Ultimul care s-a urcat a fost Poetul, nu înainte de a-i mulțumii pentru cuvintele frumoase spuse despre mine. Autocarul s-a îndreptat spre Râmnicu Vâlcea, artiștii și Adrian Păunescu fiind cazați la Hotelul Alutus.
Această amintire mă urmărește peste tot, după atâția ani, și aici în Clujul meu drag, ca o efigie de suflet.Iar în memorie îmi mai stăruie fascinația Poeziei a unui vulcan în erupție.
––––––––––––
Al. Florin Țene
Președintele național al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Știință și Cultură