Membrii Adunării Episcopale a Oceaniei s-au întâlnit joi la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Sydney sub președinția Arhiepiscopului Stylianos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, pentru a afirma unitatea în credința ortodoxă și pentru a discuta mai multe probleme pastorale cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe de pe teritoriul australian și neozeelandez.
Potrivit comunicatului oficial al Adunării Episcopale datat 8 februarie 2018, ierarhii au avut posibilitatea de a aduce în discuție problemele comune cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe din Oceania și să beneficieze de experiența celorlalți episcopi.
În comunicat sunt menționate patru probleme pastorale stringente ale societății australiene:
Amenințările la adresa siguranței minorilor și copiilor;
Exercitarea libertății religioase în contextul legalizării căsătoriilor între persoanele de același gen;
Facilitarea procedurilor legale pentru transferul preoților și al familiilor lor în Australia;
Compunerea unei liste de clerici necanonici care activează pe teritoriul australian.
Membrii adunării au înălțat rugăciuni pentru întoarcerea celor doi episcopi sirieni, Paul Yazigi și Ioan Ibrahim, care au fost răpiți acum cinci ani. De asemenea, ierarhii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația dificilă a creștinilor ortodocși din Siria și a tuturor popoarelor din Orientul Mijlociu.
Comunicatul se încheie cu denunțarea tuturor formelor de violență și a vărsărilor de sânge care au loc în Estul Ucrainei, în Kosovo și Metohija, în Orientul Mijlociu, Egipt și în toate locurile din lume. Se atrage atenția și asupra rolului important pe care îl are religia în apropierea oamenilor indiferent de diferențele de rasă, gen, limbă și cultură.
La cea de-a șaptea Adunare Episcopală a Oceaniei, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Stelian, au participat următorii reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe locale:
Mitropolitul Basilios (Patriarhia Antiohiei);
Episcopul Siluan (Patriarhia Sârbă);
Episcopul Mihail (Patriarhia Română);
Episcopul Ezekiel, vicar al Arhiepiscopului Stylianos (Patriarhia Ecumenică);
Episcopul Serafim de Apollonia, vicar general al Arhiepiscopului Stylianos (Patriarhia Ecumenică);
Episcopul Iakovos de Miletoupolis, vicar al Arhiepiscopului Stylianos (Patriarhia Ecumenică);
Amfilohie Vasiltsotelis, reprezentant al Mitropolitului Amfilohie de Noua Zeelandă (Patriarhia Ecumenică);
Michael Protopopov, reprezentantul Episcopului George de Canberra (Patriarhia Moscovei);
Michael Solomko, reprezentantul Mitropolitului Antony de Ierapolis (Biserica Ucraineană, Patriarhia Ecumenică).