Cum mă bântuie cuvântul tău de atâtea zeci de vieți
Şi mă strânge legământul ochilor din dimineți
Când îmi moare învierea şi trezirea asta toată…
Cât de acră-mi este mierea şi fereastra cât de poartă…
Cum mă-nvie vina-n sunet de pian plângând vioară
Cât mi-e fulgerul din tunet toamnă aspră-n primăvară,
Cum e ce şi ce e cum când iubirea asta doare,
Când fierbintele e rece, depărtarea-mbrățişare…
Ce e cum şi cum e cât, de-ai putea tu să-mi explici
Cum frumosul din urât cântă bucurii în frici?…
Cum mă leagănă destinul, viață după moarte-n viață
Plin în golul din prea plinul unui vis de dimineață…
Cum îmi arde focu-n apă; apa-n focul ce mă-ngheață
Cum cuvintele-mi îngroapă viața-n moarte, moartea-n viață…
Doar izvoru-mi scrie versuri, note muzicale-mi scrie
Din atâtea universuri, dintr-un tu atât de mie!…
––––––––––-
Adriana SZABO