CÂT DE DEPARTE PARI A FI
cum ai putea
să nu îngenunchezi
înaintea fecioarei din căușul cuvintelor tale
împreună suntem o parte
din privirea strecurată de verde
printre gene de iarbă nenuntită de ploi
nu vreau să mai rătăcesc azi prin mine
îmi ascund întrebările sub măștile mele nefinisate
cât de departe pari a fi
cu zborurile-mpăturite-n carte
tu
mă ispitești cu greieri în fân
eu
cu miros de mure
încheie poemul
ca să pot urca pe aripile lui
singurătatea
Necroză
fragmente placentare au necrozat apusul
cerul este negru
plânge frunza ramul verii-n spiritul
de sacrificiu care în fine se transmite genetic
damnaţi pentru cine aceeaşi bacanală
pentru minciună iluzie negativă pe lună
ce creangă invocăm
iubito iubitule
în inima iernii
prin viscolul înstelat de seminţe
neadmise rodirii
——————–
Adriana POPA (Dacina Dan)
Timișoara