Pas în doi (8)
tu ești mai mult
ecoul singurătății mele
o lumină tremurândă
de câte ori te strig
glasul mi se-ntoarce frânt
ca și cum nu ai exista decât
în imaginația mea
eu nu sunt
decât o altă singurătate
cu noaptea adormită-n ochi
eu nu sunt
decât cenuşa ce rămâne
în urma cuvintelor
după ce te-am rostit
cu aripi arse de vânt
ana
năluca pe care-o zidești doar în vis
ești ninsoarea aprigă
ce mă lovește-n tâmplă
aripă înaltă
ochiul tău albastru
lumina lină ce te-animă
în întuneric
am să ți-o prefac
ce sens mai au tăcerile nedezlegate de ploi
dacă-mi rănesc dimineaţa
cu poemele noastre închise-n oglinzi
ce sens mai au vânătorile de fluturi
însângerările din suflet destrămarea
dacă ştiu că oricum mă vei urma
cu singurătatea ta în dragostea mea
fereastră de cer
fâlfâie în noapte mâinile oarbe
zborul nostru în moarte
de cele mai multe ori
atârnăm de timp lunatici
în trenul cu trei roți trenul de aer
tras de doi îngeri beți și miopi
——————————————–
Adriana Popa & Petre Ioan Creţu
Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița