Ruga
După o croire in vechea haină neagră,
M-am dus în ipostaza Mariei ce se roagă,
Tu ni Te-ai înălţat la ceruri
Din afara Ta.
Peste trupul în genunchi
Și peste fiinţa mea îngenuncheată,
Doamne, lin a căzut haina albă a Ta.
2012
Mariei de Guadelupa
Ai chipul Căii Lactee.
Ai chipul abisului dumnezeesc.
Obrajii tăi par încărcați cu mâncare. Ca o dulce blândă oiță ce ne rumegă ești.
In buzele tale este oprită spuma mării,
Buzele tale spun doar plăcerea.
Sprâncenele tale sunt corzi de vioară prin care cântă singurătatea umană.
Ochii tăi, trup de vrabie , ce văd ideile.
Gândirea ta în sine este lăuntrică, o spune bărbia ta.
Gâtul tău este de căprioară.
Eul minții tale este în cer, în linie cu norii.
Părul tău negru ca din mlaștina plămădirii lui Adam.
Tărie ai după vorbă: cerul și pământul se unesc.
Fruntea ta are înțelegere pentru creație și înțelegere pentru gânduri.
Nisipul mării curge din înțelegerea gândului.
Vocea ta ne saltă la cer.
Chipul tău este cărbune.
Slăvire Maicii Sfinte
În Iuda trebuia să naști.
Tu ești toamna tuturora.
Ai legat Asia de respirația Europei.
Tu îți împlinești privirea de Dumnezeu.
Tu ai mângâiat cu bucuria pe Fiul.
Tu ești prima conștiință rugătoare
în Sfânta Sfintelor intrare.
În tine este ultima speranță umană.
Tu ai năzuit spre cer ca gândul neprihănit.
Tu îi ții pe toți laolaltă.
De multe ori ne-ai reapărut!
Îi simți, îi izbăvești pe credincioși și faci minuni
mai dinainte de nunta din Cana Galileei.
Ești poarta prin care trec oameni la Iisus,
precum la Tatăl trecem toți prin Fiul.
Raze de lumină vom avea și noi!
Tu apropii lumea de aici cu cea de dincolo.
Noi îți suntem mărgelele tale!
Sfintei Marii Platytera de la Catedrală
Toată lumina lunii e pe chipul tău.
Iar noi, privind cu ochii tăi
suntem semințe de credință.
În gândire cugetători,
în simțire luminați.
Respirația ta este a modestiei,
caracteristică și lui Petru.
În chipul tău, Cerul și pămîntul se iubesc
Gândirea ta este surprinsă de minunare.
Porți flacăra conștiinței pe mare lină.
Tu ești stea Celui care nu e singur.
Ești bucuria Lui ce pogoară muntele spre El.
Tu ești dragostea Lui senină,
ce îl pupă pe creștet.
Sudoarea Lui o înaripezi.
El este Mielul Lui Dumnezeu și tu țarcul Lui.
Buzele tale vorbesc de nemărginire.
Ai fost reală pentru El, ai plâns durerea Lui.
I-ai inspirat zâmbetul.
Sunteți mereu nedespărțiți. Ca o porumbiță Îl privești.
04.08.20
El te-a iubit Prodromița!
Ca sâmbure al vieții
Tu porți coroană pentru un singur prinț,
ce cumpătat va merge în tinerețea lui
biruind răul încă din viață.
Ochii tăi sunt ca două măslini.
și Îi plăcuse când îl țineai în brațe, Prodromița!
și poate că buzele voastre sau reîntâlnit, la rugăciune,
acolo în grădina de măslini de lângă Sfânta cetate.
Erai ca orice stângăcie.
Erai cu blajinitate.
Erai cu îmbrățișare mare,
în ochi cu candoare.
Iisuse, i-ai fost ca un soare.
Ea este femeia,
sau conștiința în care voința umană și divină își dau mâna.
Sfânta Maică nu este tăcută, ci ascultă.
Fiul se strânse în un bob de muștar și înmulțise pâinea, merse pe mare, potolise furtuna;
și a stat față în față cu sine.
pe muntele Tabor.
El cu gândul senin de copil, tu cu respirația caldă
Binecuvântările celui ce călătorește i le avem din plin.
Tu, apucăturile mamei ce zâmbește!
Mariei Lidiene
În ale Lui Dumnezeu
ai trecut mereu de la obiectiv la subiectiv!
Iar staulul nașterii tale Maria,
e ca veșnicia.
În arcadele templului refăcut
Și-a împlinit Iisus copilăria.
steaua nașterii Lui, fusese adusă senzitiv acum de Iosif și Maria,
de un Paște.
De la bobotează, l-ai urmat,
până la frângerea Lui pentru noi pe cruce.
destinul Lui știindu-l,
ca lună neumbrită, până-n azimut ca soarele ai urcat.
Copilăriei tale monahale îi trebuia
tronul ceresc al Fiului tău
ca împărăteasa lumii a te încununa.
Toți și toate străluceau în coroana copilului tău dumnezeesc.
– copilă am fost, copil Iisus mi-a fost,
corabia vieții, biserica din apa minții evreiești, de acum își va avea un rost.
– ea va fi ca o nouă mamă.
– Fiule Tu vei fi cu însorirea,
eu cu apunerea.
– din gândire eu-mi e,
iar în viață e buricul degetului vostru 8 Dumnezeesc.
așa 8 devine omul bucuria!
– Iisus ce binecuvântează rămâne daru-mi fără preț.
din sfera crucii Lui (+) toți oamenii vor învia!
Mariei Călăuzitoare (Odigitri)
Din privire, din mirare, se săltă o întrebare
ce se uni cu barba-ți Marie și îi dai Fiului răspuns.
La orice întrebare îi răspunzi cu o franchețe îndoită de noblețe.
Pasiunile-i săltate
De gura ta sunt ajutate.
În palme, în brațe îl ții,
să ardă ca o lampă
ce nu știe întuneric, ci doar înserări.
Orice încruntări
i le unduiești în zări.
lași copilului visări, să vină cu ale Lui binecuvântări.
speranțele timpului și de tine sunt vorbite.
El e ușa, tu ești tocul
și-mpreună, de la gând la conștiință, sunteți scara dâmbică, podul.
Maria icoanelor transilvănene de secol XVIII
Mărgăritar ceresc ce ține în brațe un copil minune,
ce ne aduce vremuri bune,
să le trăim ca-n calde primăveri.
Deasupra cerului Iisuse vei sta.
Voința ne-o vei însenina.
Ca-n jilț seninătatea Lui stă cu Maica-i gândului.
Vorba Mariei însorește pe Iisus.
Privirile lor ne duce să vedem câmpul verde de mohor.
Și că-i inima ce bate o dualitate.
Miresme sunt în șoapte, ale raiului de departe.
ale lor ca aparte.
le țin cei doi ca sori în noapte.
Iisus și Maria sunt cei ce ne primesc la ei
cu bucuria ochilor din a raiului văi.
Și e sorbirea a ei și a Lui dospire.
Iar povestea lumii e copilărie.
tot omul e ca un țăran beteag.
iară Iisus ca prinț și mare-i cântăreț.
Maria e copila mare a lumii,
Căci e nevibrând,
ca luna ce e departe.
–––––––––––––
Adrian MOCANU
22 august 2020