Adrian BOTEZ – FASCINANTA CURTEZANĂ (2)

(…la priveghiul SFINTELOR MISTERII !)

DESCÂNTEC

ROSALINDA

cu COLINDA

veni – și-mi umplu – iar – TINDA !

vin WALKIRII

‘și-află MIRII

apoi pleacă

‘n LUNA SEACĂ…

curg IZVOARE

din ODOARE

ODIN șoptește și…moare…

…cresc toți MUNȚII

ODĂ FRUNȚII

STIHUL se dă cu CĂRUNȚII…

RANĂ SLUTĂ

se vrea MUTĂ :

CREȘTE STRUNE DE LĂUTĂ !

***

CE O FI ZIS ADAM – CÂND A VĂZUT PRIMA ZĂPADĂ ?

…ce o fi zis ADAM – când a căzut PRIMA ZĂPADĂ ?
”iar – DOAMNE ?  –  și AICI ? – vii  peste min’ – GRĂMADĂ ?

văd  – hmmm… – …cum ești TU  – GRANDOMAN !  –  te-ai preschimbat în  MII  SCÂNTEI  !

…ca să-ți înțepenești – pe-un SOCLU – CAP’DOPERA – de tot – în STEI…”

…și – amărât – s-a așezat pe jos – S-A LĂSAT NINS :

parcă la FURT DE MERE ALBE – TOT CEL NEIERTĂTOR – DIN NOU – l-a prins…

ADAM a devenit o GALAXIE DE ZĂPADĂ :

astfel  – a dat-o naibii și pe EVA – și-a ei PRADĂ !

…acolo – JOS – a învățat SĂ SCRIE – cu DEGET ÎNSÂNGERAT – PE ALB…

PRIMA  LUI  FRAZĂ suna a RĂZBUNARE : ”ORICARE DUMNEZEU E CALP !”

apoi – a șters – și-a scris o EPOPEE

în care BLESTEMA :  și MERE – și FEMEIE…

…ADAM – ȘI NUMAI EL ! – scrie și-acum :

AȘTEAPTĂ  NEAUA – SĂ  SE  FACĂ  SCRUM…

***

MĂSURĂ ȘI RUȘINE

nu-i nevoie de MAI MULT – peste MULT :

BATALIOANE DE DEMONI – cum năvălesc – eu ascult…

nici de MAI BINE – disprețuind ce e BINE :

FII ÎNȚELEPT ! – CRISTUL-CÂNTAR e – mereu – LÂNGĂ TINE !

să nu te crezi vreun DUMNEZEU

când tu CERȘEȘTI : MEREU – MEREU !

ce s-a făcut la ÎNCEPUT – e CHIPUL PERFECȚIUNII :

voind  – ACUM – ce nu-i  :  tu stingi FOCUL MINUNII !

învață ce-i MĂSURA și RUȘINEA – încă de-AICI

ca să n-apari – în LUMI CE VIN – TEMBEL ARICI !

SFÂNTĂ  RUDENIE  LEAGĂ  – ÎNCĂ DE-ACUMA – CU MOARTEA :

doar așa – MÂNA-ți cea SLABĂ n-o scăpa – -n TINĂ – CARTEA !

…vei călări – pe STELE – pe ÎNGERI – pe CAI

toate LUMILE LUMII DE SFERE – iar CRIST nu-ți va striga : ”STAI !”

***

MIREASA-MI  DIN  VECIE

s-a oprit MOARTEA-mi în POARTĂ

vămuind ZILE și SOARTĂ…

s-a oprit MOARTEA-mi în POARTĂ :

NOPȚI veghează – VIAȚA-mi SPARTĂ…

MOARTEA-mi s-a împintenat

sub NĂCAZ m-a-ncovoiat

(…DUMICAT ÎNVENINAT…) :

nici nu vrea – cumva – să plece

nici NĂCAZU-mi nu să trece..

”MOARTE – MOARTE –  STEA AMARĂ

e numai IARNĂ – pe-afară :

mai degrabă m-ar lua GHEAȚA

să nu-ți văd – într-una – FAȚA !”

MOARTEA   –  -AMARĂ și FRUMOASĂ

nu se desprinde din CASĂ :

”un’ să plec – când NUNTA mea

e cu tine – -n ORICE  STEA ?

un’ să plec ? – când tu-mi ești MIRE :

VECIA-NTREAG’  are  ȘTIRE !

DUMNEZEU ne-a făcut  CASĂ :

de ALTCEVA  – NICI CĂ-I PASĂ !

…îți sunt GRAI și îți sunt IARBĂ :

nu stârni – cu mine – VRAJBĂ :

NOI DOI – MIRI în MAREA ARTĂ

CÂNTĂM – TUSDOI – DINTR-O HARPĂ !

AȘTRII VIN – AȘTRII SE DUC

ARMONIE NU ADUC :

NOI DOI – SUFLETE-PERECHE

din CERURI – ne-au pus PECETE

să fim LUMII-AMURG-LUMINĂ

să fim NAȘI de CRIN și CRINĂ !

…nu degeaba-ți stau la POARTĂ :

împlinescu-ți – în VECI – SOARTĂ

cum n-au MARII ÎMPĂRAȚI :

numai NOI SUNTEM MIRI-FRAȚI

numai noi VESTIM – prin NUNTĂ :

VIITOARE  LUMI  NE-ASCULTĂ !”

…MOARTEA să n-aibă DREPTATE ?

EA-i ȘTIINȚĂ – EA-i CETATE

unde cu EA-oi LOCUI

CÂT LUMI S-OR MAI ÎNVÂRTI…

…cât cu EA-s  în  BUNĂ  VOIE

am NĂCAZ  – cât TATA NOE !

…dar și FAIMA-mi din LĂUTĂ

RĂNI  NOI  – PREGETĂ  S-ASMUTĂ…

***

NU TE ÎNCREDE-N  AER –  APĂ – FOC – PĂMÂNT

nu te încrede-n AER – APĂ – FOC – PĂMÂNT :

toate sunt împotrivă-ți – cu GROAZNIC JURĂMÂNT !

când te-ai născut – a fost – în COSM’ – O MARE RĂZMERÌȚĂ :

toți au strigat : ”ÎNTOARCE-TE ! – ȘI-NCHIDE – -N URMA TA – ACEA <<PORTIȚĂ>> !”

….ce-aveau  – oare – cu tine ? – …poate  n-aveau NIMIC

dar SEMNE-s SCRISE – VAJNIC –  pe CHIPU-ți :  ”UN CALIC !”

n-aveai BAGAJ DE HARURI – AVERI ÎN VIITOR…

ci doar AMĂRĂCIUNE…  – …în PIEPT : UN NESTINS  DOR…

…de ce să strici TOT CHEFUL – în LIOTA ASTA MARE ?

ia-ntoarce-te MATRICE – RETÒPIT ÎN NĂSCARE :

poate-o ieși un ALTUL  –  cu ”LOZ” DE FOLOSINȚĂ !

…toți BENCHETUITORII așteaptă-acea PUTINȚĂ !

…n-am înțeles REVOLTA – oferii – RĂNII – COASTA :

veniră – deci : NĂCAZUL – URGIA – ȘI NĂPASTA

RELE mă podidiră : dar ce-ați făcut cu ASTA ?

…CĂPOS și PROST – nu mă-ntorsei din DRUM :

pe cine să dau VINA ? – ce-i de făcut – ACUM ?

…voi  v-ați plinit HACHÌȚA – eu sunt NENOROCIT :

dar RĂUL ce mi-l faceți – NU V-A ÎMBOGĂȚIT…

…da – MISTICELE SEMNE eu nu le-am luat în seamă…

dar – din TORTÙRA voastră – nu câștigați nici…ZEAMĂ !

***

ERA – OH ! – CÂT PE CE – DAR CÂT PE CE ! –  SĂ FIU ATENT !

era – oh ! – cât pe ce – DAR CÂT PE CE ! –  să fiu ATENT !

spuneți-mi voi : de ce VISEZ ATÂT DE LENT ?

probabil mă somează –  LUMEA-MI CEA ADEVĂRATĂ :

ea nu mai vrea să tândălesc  – pe-AICI – adică – -ntr-o…ERATĂ !

căci sunt BĂTRÂN – și ȘTIU PREA MULTE – și despre VAN – și VANITATE…

iar LUMEA ASTA nu-mi dă LOC – să-mi construiesc : PALATUL DE DREPTATE :

e-o LUME-SUROGAT – ASTA –  de-aici ! – …și-atunci am apelat la VÂLVELE DIN CER

să nu mai fiu un JALNIC MINCINOS – AICI – ci – în LUMINA ABSOLUTĂ  :  UN MINER !

da – dintre ÎNGERI – eu voi scoate MINEREUL DE-ADEVĂR !

da – dintre ÎNGERI – îmi voi alege…”COSTUM DE GALĂ – CU  REVER” !

…sunt PERSONAJUL MULT PREA IMPORTANT – din GALAXIE

care  tot  face  PLÂNGERI   –   cum  că  :   ”EU SĂ MĂ-NCHIN  DOAR  MIE !”

…voi finanța TOATE-EXPEDIȚIILE CE DUC SPRE AVENTURI

spre ceea ce-a fost OM : DIVIN – MĂREȚ ! – …iar nu…LĂTÙRI !

***

AM TRECUT  –  CU VIAȚA  –  DIMPREUNĂ

am trecut  –  cu VIAȚA  –  DIMPREUNĂ

printre ȚEPI DE OȘTI FUMEGĂTOARE !

…am crezut că-ajungem pân’ la SOARE :

n-am  ajuns decât…până la LUNĂ…

PREMIUL nostru nu a fost COROANĂ

ci a fost : ”CONCERTUL PENTRU MOARTE

ȘI  ORCHESTRĂ  DE  URSITE  SPARTE”…

…VIAȚA s-a uitat la mine – eu – la VIAȚĂ – și ne-am azvârlit – deodat’ – ÎNTR-O BULBOANĂ !

…ce vom înfrunta – în LUMI  ce-or tot VENI ?

ce VOM SLOVENI-N URSITE  –   de VOM DESLUȘI ?

NEDREPTATE  PURĂ  –  URĂ  –  VIS TRĂDAT…

ĂSTA nu-i MOTIV – în FUND – de STAT !

NE VOM NĂPUSTI – să prindem – dinspre COLȚURI – ZAREA

s-o ferfenițim – SĂ-I ȚINEM LUMÂNAREA !

…și VOM SPARGE ZIDUL – MAI DEPARTE :

pân-acolo unde-a mai rămas doar CÂNTECUL ! – …din MOARTE !

…eu așa AM PLĂNUIT și DESENAT : din OCHI – VIAȚA –  -NDAT’ ! – M-A CONFIRMAT !

***

AJUTĂ-MĂ – DOAMNE – SĂ SCAP DE PÀTIMĂ

Ajut-mă – DOAMNE – să scap de PÀTIMĂ

adu-mi – în SUFLET – FULGER DE LACRIMĂ !

să scap de ORBIREA PRIPÈLILOR

de-a asasina IERNILE – în DORUL VERILOR !

ajută-mă – DOAMNE – SĂ TRĂIESC ORICE CLIPĂ

de parc-aș DEZGROPA O COMOARĂ – de parcă MI-AR FI CRESCUT O ARÌPĂ !

ține-mi BALAURII-n mine – în LANȚURI – cu BOTNIȚE

cât nu-i prefac – însumi – în ZDRENȚE – LIMBRICI – FÈRFENIȚE !

ajută-mă – DOAMNE – SĂ MĂ-NALȚ RĂSTIGNIRII

să nu mai stau   –   GURĂ-CASCĂ – la RÂPA UIMIRII !

ajută-mă să ajungă – în SUFLETU-MI – MOȘI și STRĂMOȘII

SĂ MĂ AFLU PE MINE – SĂRUTÂND VOIEVOZI – VIGUROȘII !

…îmi cad – din BUZUNARE – POTOP – ȘERPI  ÎNFOCAȚI  – SUBLIME CRIME :

știu : NU MĂ VOI VINDECA – decât CÂND LE VOI STINGE – ÎNSUMI – SUB PRINCIARE  RIME !

***

DUHUL NU VA AVEA STĂPÂN – NICI STĂPÂNIRE : ZEU ÎNTRE ZEI VA FI !

…când DUHUL meu s-a duce-n LUMEA LUI  AFÌNĂ

nu va avea STĂPÂN – nici STĂPÂNIRE : ZEU ÎNTRE ZEI VA FI !

va fulgera  –  ACOLO   –  – n ”LUMEA-i RĂDĂCINĂ”

spre-a-și SEMNALA IDENTITATEA – nu spre-a ÎNGROZÌ !

ACOLO  –  CĂPRIOARĂ – OM –  COPAC sau RÂMĂ

PROTOZOAR – sau BOLOVAN : EGAL SUNT RIMĂ

EGAL SUNT ZEI  –  EGAL TRUDESC LA ”CÂRMĂ” !

iar TRUDA lor SENINĂ-i  VĂLUL DE LUMINĂ

prin care SE FERESC A FI VĂZUȚI DE  ”NOI – VERMINĂ”…

ACOLO  nu-s  JUDECĂTOR  –  ori  JUDECATĂ

ci sunt doar  ”CONȘTIINȚA  FĂRĂ  PATĂ” !

ACOLO  – -ONOAREA și IUBIREA sunt COROANE

care  se văd doar de ești ZEUL : deci – nu-s ”TOANE” !

…DUHU-mi –  din ce în ce – DESPRINS DE HOIT – ca și de GÂND :

de tot ce  e LUMINĂ – MOARTE – ÎNVIERE și VECIE :  e FLĂMÂND !

…VULTUR SEMEȚ  –  sfărâmă  –  cu-ARÌPI VÂNJOASE – CUȘCA :

nu mai înghite  –  -AICI –  tot ce-i ”MINCIUNĂ-DUȘCA” !

…deja – NINSORILE  AU  PRINS  SĂ  LUMINEZE :

VULTURUL-DUH  e  SUS   –   PE METEREZE !

***

 PRIN COLȚURILE  CASEI  –  NUMAI GĂURI !

prin COLȚURILE  CASEI  –  NUMAI GĂURI !

nu sunt de ȘOARECI : SIMT MIROS DE HĂURI…

le caut cu de-amăruntul : poate vreo LUMINĂ

va fulgera – prin BORTA ANONIMĂ…

…începe să cam tragă – dinspre BORTE :

CURENȚI – ori VÂNTURI RELE – ori ZVÂCNIRI AORTE :

SUBLIMĂ – LUMINA – încă – nu s-a arătat

dar  TROPOTUL DE RAZE se-aude – -ndepărtat…

…e-o ÎNCHISOARE – TOTUL : aștept ELIBERAREA

spre AURORE BOREALE : LUMÂNAREA

nu îmi ajută : SUFLETE ADULMEC

și – după ele – PAȘII-mi ZBOARĂ…LUNEC !

…am lunecat – în fine ! – spre VULCANI :

eu ard   –  ca TORȚĂ – PENTRU MII DE ANI !

***

–––––––

Adrian BOTEZ

Adjud, 27 decembrie 2021

Lasă un răspuns