Sunt Smaranda, trăitoare între două lumi, născută în România, într-un miez de noapte din octombrie, când constelația Orion se afla în crucea cerului, după spusele mamei. De jumătate de viață mă aflu cu o parte din familie în America. M-am născut să fiu liberă așa cum fuseseră de zeci de ani, ba chiar sute, toți din familia alor mei, din familia neamului din care am apărut. Neam de eroi și martiri. Ai mei, oameni educați, sensibili, buni, drepți. ROMÂNI.
Am fost binecuvîntată cu doi copii: o fiică, Laura spre care neobosind încerc cărări, rămasă împotriva dorinței noastre în România, acolo unde se mai află sora mea, Anca și fratele meu, Călin Cazan. Fiul, Adrian, care are viața și familia lui îmbogățind-o și pe a noastră cu o nepoțică, este aici, cu mine și cu soțul meu, Lucian. Acesta, din neam de greci români (Calogera/Livescu), jurnalist, profesor, inginer constructor este un împătimit în a deschide încăperile universului unde ne aflăm ca parte integrantă.
Am studiat și obținut Diploma de Master în Limbă și Literatură, Cultură, Civilizație Engleză și Americană, secundar Limba Română, completând studiile din România pentru Specialist în Limba Engleză și Engleza ca limbă secundară, apoi studii doctorale in Educație, Conducere și Dezvoltare a Curiculumului în Statele Unite. Aceasta după ce am urmat și absolvit clasa de grafică a Profesorului Dragoș Pătrașcu, obținînd premiul I pe țară cu portretul lui Nicolae Labiș lucrat în peniță.
Sigur, dinainte de a mă naște am scris viața mamei. Apoi, gândesc că din bătăile inimii ei, am scris mai departe în ritmul propriu, apropiind traiectoriile tuturor semenilor de a mea. Compuneri, eseuri, olimpiade, analize critice. Mai apoi, scurte poezii de dragoste, cărți… povestea vieții mele.
Părinții, Elena și Constantin, profesori care îsi pregăteau planurile de lecții având la îndemână, pe lîngă o pregătire excepțională, și două culori – albastru și rosu – erau demni de urmărit Prin convingerea lor că modelînd vieți tinere creau o lume mai bună pentr români în zbaterile de după războaie, în timpul comunismului, dar și pe mai departe, ei au fost și rămas pentru mine, sora si fratele meu, ca și pentru sutele de elevi ai lor, eroi frumoși ai unor timpuri nebune.
Tot ei mi-au îndemnat mâinile către biblioteca înaltă pînă la plafon, cu trei rînduri de cărți în profunzime, întâi spre povestiri ale copilariei despre Furnicel și un Orologiu al Împăratului, Legendele Olimpului transcrise în pagini cu însemne românești, de suflet, de către Alexandru Mitru, mai apoi La Medelenii lui Ionel Teodoreanu cunoscut bine alor mei. Orașul cu Salcîmi și Accidentul prin care Mihai Sebastian mi-a copleșit amintirile pentru totdeauna cu acel buchet de liliac oferit eroinei… Scrinul Negru, Patul lui Procust dar si Laleaua Neagra, Misterele Parisului, Jane Eyre. Apoi Minulescu pe care mama îl descria ca pe un colos cu pălărie largă cât pentru gândurile pe care le împărtășea cu dărnicie studenților așezați, în amfiteatrul devenit neîncăpător, chiar și pe parchet, în timpul cursurilor lui. Nu mi-au fost străini nici Proust sau Saint-John Perse, T.S. Eliot si Robert Frost, Jaques Prevert. Mi-am apropiat pe Elizabeth Barrett Browning, iar surorile Bronte mi-au creat starea că am mai trăit alte vieți, recunoscându-mă în filigranul scriiturilor lor. Aceste și multe alte condeie mi-au format în subconștient foamea de a scrie, fără leac și fără dorință de a mă vindeca!
Da, nu mă satur de scris. Scriu și în somnuri. Observ lumea din jur, reală, dar si pe cea adusă de muzică între noi. Am iubit și iubesc muzica, începând cu vioara pe care Tata despletea „Frumosul Rozmarin” de Kreisler pentru a ne trezi ușor în dimineți de iarnă, până la concertele Corului de Copii Radio în care mi-am șlefuit vocea sub bagheta minunatei dirijoare, regretata Elena Vicică, fiind colegă cu viitori membri ai Corului Madrigal, printre ei și cu regretatul Luchian Mihalea.
Șansonetele pe care plăcile vechi, mai apoi discuri și concerte încă îmi însoțesc clipele de viață… Un Yves Montand, Charles Aznavour, Mirelle Mathieu, Mikis Teodorakis, Virginia Zeani nu doar în „Traviata” pe scena Palatului… pâna la „Romanța cu Parfum”, sau „Iarba verde de acasă” care, da, nu mă lasă să mă rătăcesc prin lume, făcându-mă permanent să doresc revenirea spre România părinților și a bunicilor, a strămoșilor mei, ai noștri. Totem pentru suflet. ACASĂ.
Studentă fiind, am scris poeme despre drumul înrămat care culegea copaci, un tablou în stare de repaos pe unul din pereții de acasă, din București. Apoi despre Iașul care m-a adoptat cu drumul îmbrăcat în aurul frunzelor de tei, trecând prin toamne, de la Universitate, pe Copou, sau spre Biblioteca Eminescu.
Observ lumea din jur și pentru că totul vorbește, stârnesc foi albe spre devenirea vieții, de la tonurile răsăritului sau ale apusului până la norii delfini pe cerul colorat în clădiri de alabastru al Atlantei, oraș care încă o re cunoaște pe Margaret Mitchell. Rotunjesc cuvinte și fraze pentru că merită. Viața noastră este un palimpsest.
Și totul a pornit, cred, de la dorința de a vorbi oamenilor despre frumosul din noi, tristeți sau bucurii spuse altfel, oglindă a celulelor universului care suntem. Ce mai pot spune către dumneavoastră dintr-o viață tumultoasă în care am întâlnit-o în lagărul de refugiați din Austria pe Maica Theresa, ca apoi să îl am lângă mine pe Casius Clay în timpul Jocurilor Olimpice Centenare din 1996 în care am fost Envoy Olimpic pentru echipa României, selecționată de Comitetul Olimpic American?
Mai mult, în câteva note rigide din anexă despre scriiturile mele mai noi – Romane polițiste (Nu, nu o copiez pe Agatha Christie deși o iubesc) publicate dar și in curs de; poezie ; proza, articole in reviste literare (Cronica, Convorbiri Literare, Luceafarul, dar și în Flacăra lui Paunescu). Tot în jur mă îndeamnă să continui descoperirea vitraliului format de crengile copacilor desfrunziți sau pădurile care cresc dinspre oameni.
În prag de Sfinte Sărbători, urez tuturor, marii familii umane românești brodând harta lumii și nu numai lor, liniște și sănătate, gânduri creatoare de bine pentru păstrarea frumoasei limbi române, maramă de prințesă. Este suficient spațiu pentru fiecare! Eu am înțeles demult că IERI este o altă țară! Ca scriitor, profesor, ca mamă, ca soție, bunică, OM ! De acum, pe mai departe!
–––––––––––––––––––––
Smaranda CAZAN-LIVESCU (Mada CAZALI)
Atlanta, Georgia, SUA
24 Decembrie 2021