…Cum strălucești!
bucură-te inimă!
din visele fluturilor galbeni ,
pe fruntea-mi încoronare!
îți sunt, iubitul meu,
despletite ție petalele soarelui,
aurărie ,îngerul îți păzește focul sacru,
scânteie de viață,dans printre cioburi sparte,
întregește-le să cauți nesfârșitul visul,
despletire în câmp înverzit,
florile tivite cu dorul sevei,
renașteri în primăveri însticlate!
și iernile pe marginea cerului,ghem strâns în petale,mai strălucește încă!
soarele , râu cântecului înzorit,
prinde-n în arcuș viorii de viorele înflorind,
să te aud, ,,
mi-e dorul verde frunză tremurată în salcâmi, florile sunt stânse-n muguri,
în negură nu simți atingerea ierbii,
ce mângâiere luna în cântecul cucului!
cerul îmi este petală adăpostului,
însingurată nu mai aud crengile foșnind,
izbind în fereastra apusului,
frânturi de piatră, orbitoare,
timpul cioplește din miezul iernii,
o,cât mi-e de dor !
șoaptele albe pe crengi,
mi-e dor de răsăritul lunii răsfrânt în ochii tăi!
umbrele în genunchi,
le văd pe Drumul-de-rouă,
flori de dor să-ți semene prin iarbă
albi porumbei,
frunzele să-ți fie mângâierile ,
solare pietrele le adun zidire rugăciunii,
strânsă în clopotul vântului ,
cine în aripile-nchise-n zbor mi le desprinde ?
nu te aud și în întregul de ființă,
îngerul unge cu mir dragostea-mi ,
înflorita adierea Crinului, din mugure,
de sevă dorință a cântecului
Măiastra de aer,
o știe!
***
… În secetă amară îmi ești sortit,
cu ciutura lemnului uscat să adun lumină strânsă ghem în fântâni ,
fii tu vecia clipei,
un fir de stea să-mi țină soarta lângă tine,
ce drum de flacără mi-ai lăsat s-ajung,
siderală atingere a mâinile tale,
frunză abia ivită,
albit îmi este dorul de a-ți aduce firul galben,
lună, lună, poiană-n păpădii ,
o,cum te pierd în fulgerul albastru,
mergând pe drumul de cenușă,
eu singură, desculță,cioplituri în vânt urmele, împietrind îmi sunt strigătele
în fața mărilor inchise,
în fața mărilor închise, scoicile se-nșiră ,
ce frig e-n straiul de Dumnezeu,pe drumul pietrei înghețat, trece și îngerul în fața Domnului de Cer,,,
înflorește a magnoliei singura melancolie
în vântul crunt ,
zadarnic îi cer inimii liniște ,
scânteie în fulgere te strigă a soare,
prin tufele pădurii lumină tânjește,
lungul drum sfâșietor al soarelui către casă
cine mi-l înflorește?
de veghe stă cucul stingher, pe creanga uscată strigătul pe ziduri îi alunecă, zidurile tac,
în muguri dorm fluturi fără culori ,
zilele se-nșiră ca boabe tăcerii, chihlimbar pe corzile neacordate, viorile cutremură aerul rece a lacrima zeilor, când Olimpul se-nchide-n în cerul de sticlă…
singuri bujorii de munte a răsărit șoptesc printre zăbrelele înghețării,șoptesc scuturându-și de pe lujere, nopțile înalte,
păsări năuce cu ochi de întuneric
se-nvârt în frunze uscate…
———————————-
Adina POPESCU
25 mai 2020