Izvor, altar în stâncă, vin îngerii și îl sfințesc, apă ninsă, prinsă în oglinda lunii,
răsfrânge rugăciunile cerului,
iarbă să fie, strălucitor Smarald,
câmpie în care să coboare stelele,
frunza de verde, îngălbenită, ruginie,
suspin crengilor să fie
în chemarea luceafărului,
Fierbinți să înflorească bujorii de Munte
tu, aripa zborului, frânt,
căuntând pragul bisericii…
până unde iubirea mea a ajuns?
singură îmi veghez Steaua,
o ascult cum cântă vioară și arcuș …
multe, multe ere a străbătut!
să ajungă în inima mea,
urmă găsită adânc în drumul
Raiului către mine!
Pavat cu umbrele vântului, porți în floare
la fiecare răscruce, ușor sărutate,
în aripa brumei, zbatere, petale colorate, mereu spre inima mea
arzândă dragoste, numărată în pietre,
Câte valuri te aduc și te răsfrânge înaltă broderie, clipă în dragoste?
Steaua lui știe, vremelnicie a îngerului
de a te alege și poruncește
„înflorește, înflorește și fii!”
cui să dăruiesc înflorirea de
în lanul tău de pădure soarele nu-i?
cântec de cuci la Răscruci nu-i, nu-i!
zbateri în Colibri împietresc
în umbre colorate,
cerne, cerne roua cerne?
râuri de gheață din spre cer se preling
și aripi au păsări de apă, statui înghețate
încremenitei în frumusețe !
picurată de rouă lacrimi fragede de îngeri
în fața pașilor tăi, lujeri de sălcii vor înfrunzi!
Ce fel de paradis îmi ești de ți se închină cântecul de dragoste al Păsării Vis?
soarele, miezul pământului ,Creangă Bradului, leagăn miezul soarelui,
bulgare în mâinile nevăzutului?
îngeri argintul în Cetina Bradului
cădelnițează prin iarnă,
binecuvântare mirului!
unde mai e sărbătoarea ,iubitul meu,
de a se înalță în văzduh troiță de credință? zadarnice înfloriri împodobi-vor
lemnul învechit,
Nu e nimeni să scuture spinii
de pe fruntea Sfântului!
iubirea în Pietrele ce stau de veghe Aleilor, iubind își strânge aripile, pasăre,pasăre,,,
e noapte ,acoperă tăcerea Mesei de Piatră
să audă doinele Jiului!
iubirea înflorește în altiță ,velință
voalul Miresei în Lada Zestrei
și luminează până în zori
Poarta Sărutului!
De ce nu auzi chemarea Parângului?
muntele zeilor, iubitul meu!
nu e niciodată pe umbra soarelui
umbrele pietrelor !
în cioplitură înflorită Piatra cântă în cuiburi, împădurite în nuiele ,leagăn de stele,
fiii risipitori pe aripile ninsori, să se întoarcă, au plecat lăsând doruri deșarte,
înzăpezite crizanteme, bordei de soare
își împletesc aromele rare!
tu ai ridicatat în culmea de curcubei
,iubire, iubire,,,
să țese din cer perdele din cer doar punți
să treacă cerbii spre focuri ce mocnesc
pe vetrele de flori ,
tu mă iubești ?
Eu ți-am am dat un brâu de curcubeu ,
să nu te temi !
fir cu fir este cusut din flori!
Cum eu îți sunt nu știe nimeni !
ce crini ,,,ce crin ți-e trupul !
cu straiul de zefiri îți sunt!
un fir de lună topindu-se în în fața ta
pe drumul de brumă !
Chip cu chip lună înfășoară nisip?
fir împletit departe de soare,
departe de soare ,grădinile tale
vor fi raiul vrăbiilor ,fără semințe !
iarna se pierde sub spinii trandafirului
de nu vei da iernii răsplată
iubirea în pragul bisericii !
Lumina e țesută de îngeri și o îmbracă în străveziile straie ,limpezită ,
să îngenuncheze în fața altarului !
grădină de crini, tu cu frumusețea ta
aerul marginea mărginii de trup!
dragostea care o crotește !
un bulgăre ți -au aruncat zei în cale!
ninsoare? soare
ne vom întâlni pe cărările Zorilor !
fiecare, amândoi iubim mugurele Răsăritului! Dumnezeul îl șază pe ape
cu blânda-i atingerea,,,
Cu blânda-i rostire,
cine mai întâi îl rostește iubire?
***
… Din ce zare de argint să te mai strig ?
ecoul se întoarce neatins,
trupul adiere ,mâinile ,macul nestins
în ecoul răsfrânt,
Unde sunt spicele ?
ca și trupul unduitor pe marea de iarbă
unde îți e gândul de-mi leagă visul,
un alt început ?
munții cascadă de rouă cu nouăzecișinouă
de ape, râuri fuioare, câmpii culoare,
unde ești tu oare?
iubitul meu,
când fluturii vin pe gene cu ceață,
curcubeu ,izvorul nesecat de culoare
cu sete de mare,
inima ta îmi ajunge să zbor
speranță mi- e trunchiul de soare
cu frunze albastre,
Dragostea ca un destin?
sau adevărul ,iubitul meu,
De trupul ți-e crin ,
ție mă închin!
dragostea mea e un înalt chin?
fir răsucit după soare,
adevăr e cuvântul ce închide Speranța
în Ziduri de ceață?
sau valsează prin crengi?
speranță nebună, spulberată pe lună,
inima mea își caută printre petale
ferestre în zid,
țară de vis unde Izvoarele
nu curg cu tristețe peste moara de vânt!
unde cerșetorul de vise și -a amanetat și ultimul vis ,pe un pumn de nisip!
cât frig, Doamne!
te strig !
iubirea stăpânește un Rai de îngeri
Când cad pe pământ, aripi și de sidef
viscol și furtună, vânt abanos ,
vântul sticlos, aripi zdrențuitele ,
ochii cu vise știute ,
doar mie vulturii îmi rup
cu plânsete de granit floarea de stâncă?
floare- regină -Femeie- îndrăgostită
doar vulturi știu că exist!
culorile triste și reci s-au prelins
pe dunga de ziuă!
dar în inima mea e albastru tăiat în Lumină, lumină de miere,tei scuturându-se în floare, poeme întregi de răcoare!
ca o duminică fără sfârșit,
de sărbătoarea în palmele goale
înșiră- te mărgăritare!
cu smaralde bătute în perle,
salbă în ziua cu soare,
de iarbă inele, împărătești podoabe
daruri pentru Afrodita născută din valuri
diafane, Vis, zeiță de vară,
apă amară, vino-mi pe seară !
eu, femeie păgână,
o chem!
iubirea îmi stă la poarta zidită
cu tot verdele, în ziua înșirat,
ziua îmi doarme ferecată în lacăte grele
la poartă, cu glas de singurătate o chem?
Ce tribut să-i plătesc?
rana din Suflet e macul în floare!
o !ce chemare zeiță ?
cioburi din soare se risipesc
singură colind prin coridoare
visez mereu că am timp să trăiesc
prin pereți umbre se desprind
volatile mă leagă
cu fire, cu ploaia tăcută
mi se așterne pe chip,
iubitul meu, unduitor pe mare de iarbă
cu iarbă de fiară,
Blestemul dezleagă-l!
te voi iubi?
———————————-
Adina POPESCU
30 noiembrie 2019