În umbra toamnelor târzii
În umbra toamnelor târzii
Când cad pe urme norii,
Iubite eu te-aștept să vii
Și-mi pun sub tâmple zorii.
Prin codrii tot mai ruginii
De-ți dă în clocot timpul,
Văd drumuri lunge şi pustii,
Pustiu, mi-e anotimpul.
Iar frunzele cărămizii
Aleargă-n marginire,
Peste durute umbre vii
Ce zac în nemurire.
Iar neavute fantezii
Din verile prea scurte,
Te-or aștepta să mai revii
Pe buze persecute.
Din joc în doi, din nebunii
Din umbre de-ntuneric,
Chemate, fără ca să știi
Pe un culcuş, himeric.
Iar ochi de-or plânge, cenușii
Desprinşi din val de teamă,
În umbra toamnelor târzii
Iubind, te mai recheamă.
Când eu, cu cei doi bidivii
Te-aștept să vii, te-aştept să vii…
Şi plouă-n dimineață
Prin dimineața udă
când cerul şi-a dezlegat baierele
şi varsă peste noi
toate lacrimile strânse
de o eternitate și ceva
plound în ciudă
catapetesme de biserici
în ruină,
văd dreptatea ,
cu capul spart
încercând să-şi facă loc
în suflete neprihănite
de timp, prin timpuri.
Este de crezut
că Cerul, prin înțelepciunea sa
a hotărât
să spele toate lăturile
ce ne-au fost aruncate în ochi
cu dea-sila.
Și plouă
şi plouă în ură…
şi spală…şi spală,
tot sângele curs
de pe ochii dreptății.
Opreşte robinetul
Oprește robinetul Doamne
Pământului mormânt
Norii uitați pe aspre toane
Și apa-i până-n gât.
Văd apele ce curg din Cer
Pe prispa casei seacă
Pedeapsa ta nu-i un mister
Dar apele ne-neacă.
Cibinul şi-a ieșit din minți
E volburos, pe stradă
Cu ochii largi plânşi şi uimiți
Încremeniți să vadă.
Și spală tot în calea lui
Ne dă binețe-n casă
De nici nu mai ştii ce să spui
Sub unda lui cea groasă.
Opreşte Doamne robinetul
Tot locul e pustiu
Cine v-a desena portretul
De pictorul nu-i viu ?
Și pomii Doamne se îneacă
Și văd pe val un câine
O văd pe mama, care pleacă
Și-ai înecat și-un mâine.
–––––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
9 iulie, 2018