Ionel PINTILII: IAȘI – CULTURĂ, SPIRIT ȘI CREDINȚĂ ÎN VIZIUNEA LUI DAN TEODORESCU

Experimentatul jurnalist Dan Teodorescu cu spiritul mereu tânăr, după ce în cele 30 de volume editate până în prezent, a analizat și prezentat cititorilor diversele domenii în care a activat era firesc și necesar să vină rândul închegării unui volum-document intitulat „Iași – Cultură, Spirit și Credință”, apărut la Editura PIM, în 2021. În această lucrare autorul devoalează prin cronici manifestările culturale organizate sub egida sau în parteneriat cu Liga Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est în perioada martie-decembrie 2021.

Acest volum primit cu autograf și „cu multă considerație din partea autorului” a intrat în patrimoniul publicistic național cu mențiunea că este dedicat memoriei celui care a fost până de curând Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, plecat mult prea devreme pe cărări stelare.

Ca toate celelate realizări editoriale de până acum, autorul prin sârguința și munca sa judicioasă, scutește de mult efort pe cei ce vor să cerceteze diferitele aspecte legate de viața cultural-sportivă de pe plan local cât și național, pentru care trebuie să primească sincere mulțumiri atât din partea cititorilor, a celor care au trăit momentele respective cât și cei care le studiază din afara arhivelor.

Se poate observa, că în lucrările lui Dan Teodorescu, Cuprinsul reflectă materialul publicistic într-un format ce avantajează din punct de vedere al spațiului tipografic, deoarece evenimentele, manifestările sunt relatate în ordine cronologică și atunci este specificată doar luna când s-au desfășurat. În acest fel, volumul supus atenției noastre de aproximativ 650 de pagini și cu peste o sută de titluri are un Cuprins de o pagină.

Acest volum poate fi caracterizat și prin transpunerea spuselor Președintelui Academiei Române acad. Ioan-Aurel Pop: în tot mersul nostru prin istorie, fresca bisericească și icoana ne-au fost far și călăuză.

În sprijinul celor afirmate mai sus găsim de-a lungul întregii lucrări suficiente argumente însă și un capitol separat intitulat „Iași – Spirit și Credință pe meleaguri românești” unde autorul sub forma relatărilor sau a ilustrațiilor care fac cât o mie de cuvinte conferă adevăr titlului enunțat.

Din această lucrare aflăm că Dan Teodorescu, în decursul timpului, a coordonat și participat la prestigioase acțiuni cultural-sportive din Germania, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Polonia, Ucraina sau în România în orașe, precum: București, Cluj-Napoca, Hunedoara, Galați, Ploiești, Bacău, Vaslui și Iași.

Jurnalistul Dan Teodorescu prin articolele publicate în ultimii ani în reviste din Germania, Israel, SUA și multe alte publicații din țară a promovat intensa activitate a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est cât și Iașul cultural fapt ce nu-i asigură doar calitatea de membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, ci și înalta apreciere a confraților de breaslă prin conferirea onorantei medalii „Virtutea literară” cât și premiul oferit în iulie 2021 de U.Z.P.R., la secțiunea „Carte”.

Alte aspecte care necesită relevate și pot atrage atenția cititorului sunt relatările referitoare la „aniversări în mass-media moldavă” și „Pe scena vieții de artist” unde pe parcusul a zeci și zeci de pagini sunt evidențiați cei „80 de ani de Radio România Iași”, de vorbă cu Vasile Arhire la împlinirea a 30 de ani de existență a TVR Iași sau „Maria Lătărețu la 110 ani de la naștere”. Pe scena vieții de artist aflăm amintiri ce descriu cu greu emoțiile despre Ion Caramitru – Un prinț al teatrului contemporan sau despre doamna care a cucerit lumea prin glasul ei, ieșeanca Elena Moșuc.

Acest volum are în final CV-ul actualizat al autorului ce reprezintă pentru cei aproapiați un ghid și împreună cu îndemnul „să faceți (munciți) ca mine” capătă sens și valoare că prin puterea muncii se obțin rezultate.

Mulțumim lui Dan Teodorescu, pentru urarea din finalul lucrării transmisă cititorilor de „Crăciun fericit și La mulți ani 2022!” și la rândul nostru îi dorim multă sănătate și bucurii.

––––––

Ionel PINTILII

Iași, 23 decembrie 2021

Lasă un răspuns