Rămas bun
tu taci
la răspântia ultimului cuvânt nerostit
ai rămas să privești răsăritul
nu ai văzut cât de aproape-i sfârșitul
te-ai îmbrăcat femeie
în albă ie de borangic
pe masă, o prescură și o cană cu vin
te caut în singurătatea unui gând
despărțind nisipuri mișcătoare
printre cuvinte scrijelite pe ziduri
zidul e dur
cripta e rece
tăcerile se scurg agonic acum
te-ai desprins încet-încet de învelișuri
plutind ireal
pe țărmuri de suflet
te sprijini de-o mască aruncată neglijent pe un pat de spital
între trecătoarele lumi
ale unui timp rătăcit nefiresc printre noi
mi-e dor acut de tine
de ce-ai plecat fără un semn de rămas bun
te aștept în abisul unui vis
să îți alin cuvântul nerostit
știu, vei croi lumină din neguri pășind către cer
pe frunte ți-ai pus coroana durerii
cu spini, ascuțiți spini
în ochii o lacrimă crudă
se scurge încet pe obrazul uscat
o ultimă rugă sau un tragic decor
privesc, sfâșiat de întrebări eșuate
ce tristă noapte
în care durerea
a ucis zborul tău, înger stingher
mâine voi fi lângă tine
aduna-voi în mine
mireasma pură a sufletului tău
dimineața pe țărm, o pană albă,
a ultim mister
Viorel BIRTU-PÎRĂIANU